Noile Idei
Marţi, 28 septembrie, la Clubul Prometheus, s-a lansat o nouă revistă lunară, despre care în lumea scriitorilor şi publiciştilor se vorbea deja de o bucată de vreme. Directorul ei este H.-R. Patapievici, iar numele, I.D., Idei în dialog, spune totul despre miezul ei, cel puţin la nivelul intenţiilor. Cronicarul nu a reuşit să onoreze invitaţia de la Clubul Prometheus şi, cum noile reviste îi stîrnesc întotdeauna curiozitatea, a căutat Ideile joi - aşadar la două zile după lansare - pe la chioşcurile de ziare bucureştene, de la Bulevardul Elisabeta pînă la Gara de Nord (unde a trebuit să-şi cumpere şi bilet de peron). Din păcate sau din fericire, la întrebarea Cronicarului: "Aveţi Idei în dialog, revista asta... nou apărută..." răspunsul vînzătorilor a fost acelaşi: "N-o mai avem, s-a terminat!". "Cum se poate, a spus Cronicarul destul de supărat, doar e o revistă lunară?" "Au testat şi ei piaţa!" a explicat cu bun-simţ unul dintre vînzători. După cum se vede, testul arată interes mare pentru noua publicaţie. Cronicarul, care şi-a procurat-o în cele din urmă, urează viaţă lungă ideilor încrucişate în dialog şi vînzare la fel de rapidă ca la primul număr. în numărul viitor, vom publica o amplă recenzie la I.D. l Cronicarul nu-şi aminteşte dacă vreunul din colegii săi a comentat o altă revistă nouă, CULTURA. Poate că nimeni nu a făcut-o pînă acum ca să dea timp săptămînalului, în a cărui redacţie sînt şi cîţiva dintre colaboratorii noştri, să se cristalizeze, să-şi contureze chipul. Dar, după cîte se pare, revista a rămas făcută din elemente nemiscibile, studii foarte interesante, "grele", care nu prea merg cu un săptămînal, combinate cu imagini de magazin ilustrat, recenzii şi antologii, eseuri fanteziste şi subţirele, idei proaspete, îndrăzneţe, pierdute într-un peisaj déjá vu. Pe scurt, lucrurile bune există, dar se îneacă. Supărător este şi faptul că la întotdeauna interesantul interviu de pe ultima pagină genericul o plasează pe primul loc pe intervievatoare şi în a doua poziţie pe invitat, ca la copiii încă nedeprinşi cu formulările politicoase, care spun "Eu cu ..." şi nu "Cutare şi cu mine", cum cere regula.
Vechile reviste
Dacă te uiţi bine pe coperta VIEŢII ROMÂNEŞTI şi ştii să citeşti cifrele romane constaţi că revista a ajuns în anul al 99-lea de apariţie (XCIX). La anul sărbătoreşte suta! Ce-i drept între revista fondată de Garabet Ibrăileanu şi Constantin Stere, şi cea de astăzi, singura legătură este numele. Deşi revista a obosit puţin, deşi este uneori excesiv de palidă şi respiră cam greu, lectura ultimului număr (8-9 / 2004), coordonat de Liviu Ioan Stoiciu, arată că ea are încă resurse şi îţi poate oferi pagini de mare interes. Astfel sînt fragmentele inedite de jurnal ale scriitorului Mircea Ciobanu, din anul 1981. l La 3 ianuarie, diaristul nota cîteva consideraţii despre relaţia autor-cititor, de o formidabilă actualitate. În esenţă, ideea lui Mircea Ciobanu (care, cum se ştie, a fost nu numai scriitor, ci şi unul dintre principalii redactori de la pe atunci puternica Editură Cartea Românească) este că autorul nu trebuie să se lase terorizat de gustul cititorului, ci să-l formeze pe cititor, să-i deschidă ochii, să-l iniţieze în arta lecturii. (Un lucru pe care, schimbînd ceea ce e de schimbat, ar trebui să-l înţeleagă azi şi autorii de programe de prostire generală de la televiziune). Opiniile lui Mircea Ciobanu sînt exprimate cu o anume brutalitate, dar este reconfortant să vezi că, măcar, autorul nu le face cititorilor ploconeli oportuniste şi flatante, foarte la modă şi azi, la fel ca ieri, pentru a-i cîştiga prin prefăcătorie: "Această zeitate, cititorul, a înnebunit de mult de propria-i trufie. El vrea literatură pornografică - şi scriitorul, chiar dacă nu este pornograf, sacrifică măcar două, trei pagini pentru plăcerea de-a se hrăni cu murdărie a zeului său. Vrea să doarmă cu apă de roze - şi scriitorul îi face şi acest hatîr. Vrea să fie incitat la ură - şi scriitorul a prins într-atît gustul de-a sluji, încît ar da ascultare şi altor nevoi ale minunatului său stăpîn. Să-l gîdilăm la tălpi! Să-l adormim cu poveşti! Să-i întreţinem buna părere despre sine însuşi!" l E foarte simplu, de fapt: relaţia dintre scriitor şi cititor nu trebuie să fie una de sclavie. Şi, cîteva zile mai tîrziu, în prelungirea aceleiaşi idei: "Într-adevăr, de ce citim? Am văzut oameni care au citit cărţi minunate şi viaţa lor nu s-a schimbat în bine cu nimic. Am văzut oameni înconjurîndu-se de un număr tot mai mare de cărţi şi ticăloşindu-se în aceeaşi măsură!" Jurnalul lui Mircea Ciobanu, care reconstituie atmosfera anilor '80 din editurile româneşti şi-i va interesa cu siguranţă pe cititorii de azi este pregătit pentru tipar de Maria Graciov. Ceea ce n-am aflat însă din Viaţa Românească este la ce editură va apărea. l La pagina 18, un interviu dat de Mihai Şora pe tema anilor săi de studiu, a profesorilor de filozofie. Se redeschide aici dosarul lui Nae Ionescu, cu care Mihai Şora a dat examen. l În fine, n-ar trebui ratat în nici un caz dosarul de securitate al lui Augustin Buzura, din care se publică un fragment semnificativ cu diverse note informative semnate "Bucureşteanu" sau nesemnate. Adevărul este că notele informative ale personajului din Orgolii aveau mai mult umor, dar nici cele ale Bucureşteanului nu sînt de lepădat. De exemplu: " Dr. Buzura continuă să afirme că românii sînt cu toţii nişte laşi. Cei mai combativi şi revoltaţi dintre ei, se îmblînzesc repede atunci cînd li se încredinţează un post gras' ş...ţ Dr. Buzura a declarat că el nu se teme de închisoare, deoarece în închisoare nu poate fi mai rău decît în afara închisorii, cu alte cuvinte el nu are nimic de pierdut ajungînd în închisoare. Odată ajuns în închisoare va scrie cîteva romane în timpul condamnării de 3-4-5 ani. După ieşirea din închisoare va publica romanele în apus".
Biata Aida!
Ar merita făcut un studiu temeinic pe baza micilor prezentări de filme care apar în programele de televiziune şi în care poţi găsi cele mai mari gogomănii. Iată cîteva din variantele pe care le-a observat Cronicarul, tot citind prezentări în publicaţiile de gen, ca să vadă dacă merită să aprindă sau nu televizorul: filmul îţi este prezentat de la un capăt la altul, cu introducere, cuprins şi, mai ales, deznodămînt, astfel că nu mai merită să-l vezi; îţi este povestită prima parte a filmului, dar atît de şcolăreşte, încît îţi spui că filmul trebuie să fie o tîmpenie, deşi nu e; invers, ţi se creează mari speranţe, ţi se dă imaginea capodoperei, iar filmul se dovedeşte, cînd îl vezi, o tîmpenie; personajele filmului îţi sînt prezentate sub numele actorilor care le interpretează (o modă foarte răspîndită mai ales în TV Mania) astfel că afli amănunte de tipul: "Charles Boyer îi face viaţa un chin lui Ingrid Bergman" sau "Dennis Quaid (stînga) şi Andie MacDowell îşi radiografiază căsnicia", iar o pagină mai încolo: "Lui Andie MacDowell i-a căzut cu tronc Kenny Doughty", şi încă: "Matt Dillon are lipici la bogătaşa Janet Jones". l Marile probleme apar însă la ecranizările după romane celebre sau după opere. Aici prezentatorii ori ignoră cu totul modelul, ori te fac să-ţi pară rău că nu-l ignoră cu totul! În PRO TV MAGAZIN (24-30 septembrie) cineva insistă să prezinte, aşa cum a mai făcut-o cu cîteva săptămîni în urmă, filmul făcut după opera Aida de Verdi drept "nemuritoarea poveste de dragoste dintre Aida şi Amneris". Orice ar crede prezentatorul, amorul lesbian nu face parte din povestea Aidei, iar Amneris este femeie: fiica regelui Egiptului. Atît Amneris, cît şi sclava ei etiopiană, Aida, erau îndrăgostite de acelaşi bărbat, războinicul Radames. Să sperăm că atunci cînd filmul cu Sophia Loren în rolul Aidei se va difuza din nou, prezentatorul de la PRO TV MAGAZIN va face efortul fie să vadă filmul, fie să asculte opera. Sau să-şi cumpere un telefon mobil cu Marşul triumfal în loc de sonerie, ca să-şi amintească de fiecare dată de triumful inculturii.
