Căruţe cu scriitori

În zilele de 7 şi 8 septembrie s-a desfăşurat a VIII-a ediţie a Atelierului Naţional de Poezie "Serile la Brădicenii", organizată de Biblioteca Judeţeană "Christian Tell", Centrul Judeţean Gorj al Creaţiei, Teatrul Dramatic "Elvira Godeanu", Şcoala Populară de Artă Tg.-Jiu, Consiliul Local şi Primăria Peştişani, Protoieria Tg.-Jiu, parohia Hobiţa, Societatea Culturală "Columna", Fundaţiile Culturale "Gh. Magheru" şi "Tell", Asociaţia "Prietenii cărţii". Directoarea Bibliotecii Judeţene, Alexandra Andrei, a deschis, în calitate de amfitrion, programul (inteligent) încărcat al celor două zile, inaugurând salonul editorial "Serile la Brădiceni". Au urmat un recital de muzică şi poezie la Teatrul Dramatic, recital coordonat de directorul Şcolii Populare de Artă din Tg.-Jiu, Viorel Gârbaciu, un spectacol folcloric La Căminul Cultural din Brădiceni, o vizită la casa din Hobiţa în care s-a născut Constantin Brâncuşi etc. S-a bucurat de succes ideea (simpatică) a organizatorilor de a-i transporta pe scriitori de la Peştişani la Hobiţa cu un convoi de căruţe. În cadrul unei ceremonii organizate la Biserica de Lemn din Hobiţa au fost decernate Premiile Anuale "Serile de la Brădiceni": pentru poezie " lui Valentin Taşcu şi pentru critica poeziei " lui Alex. Ştefănescu.

Scriitorii care au jucat rolul de gazde au fost: Ion Popescu-Brădiceni, Spiridon Popescu, Ion Căpruciu, Romeo Ionescu, Silviu Doinaş Popescu, I. D. Sicore, Vasile Ponea, George Drăghescu, Cristian George Brebenel, Gelu Birău, Lazăr Popescu, Viorel Gârbaciu.

Iată şi lista scritorilor cărora le-a revenit rolul (mult mai convenabil) de musafiri: Gheorghe Grigurcu, Alex. Ştefănescu, Ioana Dinulescu, Valentin Taşcu, Paula Romanescu, Virgil Bulat, Ioan Ţepelea, Laurian Stănchescu.

În imagine: moara (poreclită "moara de poezie") de la Brădiceni.



C. Th. Ciobanu n-a obosit

La Oneşti a avut loc între 10-12 septembrie o nouă ediţie, a XXXVI-a, a Zilelor G. Călinescu. Cad guverne, cad regimuri politice, se vorbeşte despre o iminentă moarte a literaturii, dar poetul C. Th. Ciobanu continuă să organizeze aceste adevărate sărbători " sobre şi de mare ţinută " ale literaturii şi artei. Ediţia recentă a cuprins vernisajul expoziţiei de pictură a lui Dan Palade (prezentat de Alexandra Titu şi Constantin Prut), un panoramic al revistelor de cultură (Contemporanul, Ateneu, Jurnalul literar, Criterion) şi al editurilor (Aristarc, Casa Scriitorilor, Editura Fundaţiei "Ideea Europeană"), o prelegere a lui Nicolae Breban pe tema Romanul realist în criză şi una susţinută de Alexandra Titu, referitoare la Artele vizuale în secolul XX, un colocviu de literatură contemporană (Generaţiile literare în dialog), moderat de Nicolae Breban, Elena Bulai şi Al. Dobrescu, un recital de pozie (la Tescani), la care au citit din propriile lor texte C. Th. Ciobanu, Cosmin Ciotoş, Alexandru Dumitru, Iancu Grama, Dan Bogdan Hanu, Felix Lupu, Emilia Prisăcaru, Dan Sandu, un concert (tot la Tescani) oferit publicului de pianista Ozana Kalmuski-Zarea.

Eroul Zilelor G. Călinescu din acest an a fost scriitorul Nicolae Breban căruia i s-a decernat Marele Premiu (juriul fiind format din Gabriel Dimisianu, preşedinte, Alex. Ştefănescu, Mircea Cărtărescu, Al. Dobrescu, C. Th. Ciobanu, membri) şi care, în cadrul salonului literar pe tema Momente ale romanului românesc postbelic, a pledat cu binecunoscuta sa fervoare pentru romanul realist.

În imagine: Nicolae Breban primind Marele Premiu din partea lui C. Th. Ciobanu, preşedintele Fundaţiei Naţionale "G. Călinescu".



Despre prieteniile literare

În revista PORTO-FRANCO (nr. 7-8-9/ 2004), într-un interviu acordat Angelei Baciu, Cezar Ivănescu povesteşte cu o melancolie senină cum i-a cunoscut pe Marin Preda şi Nichita Stănescu:

"Prieteniile, abia după ce au trecut sau au dispărut, începi să le descoperi adevăratul gust şi adevărata valoare, unicitatea lor chiar.

Recunosc, într-o viaţă am avut printre colegii mei literaţi şanse nenumărate, zeci, sute, puteam să am mulţi prieteni, până la urmă s-au redus la câteva persoane, cu unele, recunosc, am ratat prietenia, cu altele, am reuşit-o, dar numai pe segmente foarte reduse de timp, asta a fost.

Cu Marin Preda consider că am realizat marea prietenie literară a vieţii mele şi alianţa literară a întregii mele cariere, pentru că am avut cinci ani desăvârşiţi, adică ultimii ani din viaţa lui Preda.

Pentru că firile noastre erau foarte puternice şi tari, Marin Preda era un adevărat maestru al literaturii române, impus, recunoscut ca atare şi a putut să-mi ofere cam ceea ce a oferit Sadoveanu lui Labiş, adică o mare protecţie literară şi autoritate."

"Cu Nichita, cu tristeţe spun, am eşuat, am ratat, nu mi-a ieşit această prietenie literară, dar nu l-am învinovăţit niciodată pe el. Niciodată."

"După moartea lui Nichita Stănescu, abia atunci am descoperit unicitatea. Astăzi aş prefera un sfert de oră de conversaţie cu Nichita, decât săptămâni întregi de coabitare cu un alt coleg antipatic de la care nu ai ce învăţa şi nu-ţi poate oferi nimic.

Nichita avea o generozitate imensă şi chiar dacă uneori, să spunem, mai cădea şi el în lucruri mărunte, meschine, insignifiante, reuşea apoi printr-o vorbă frumoasă, printr-un gest special să-şi răscumpere puţinele momente de mediocritate."

Spre deosebire de mulţi scriitori de azi, Cezar Ivănescu îşi păstrează luciditatea când vorbeşte de situarea sa în raport cu marii dispăruţi.



Contează unde publici!

Dintr-un posibil succes, instalarea într-o piaţetă din Montréal a unei statui a lui Eminescu (realizată de Vasile Gorduz) s-a transformat într-un mic scandal, cu concursul unor voci din public, strident-negativiste, ca şi al unor ziarişti care cred că se pricep la orice. Specialiştilor nu li s-a cerut părerea. Unul dintre cei mai cunoscuţi critici de artă ai noştri, Andrei Pleşu, de exemplu, nu a fost consultat. În DILEMA (nr. 36/ 17-23 septembrie), Andrei Pleşu se pronunţă, din proprie iniţiativă, în această problemă, în binecunoscutul său stil, de o ironie caustică: "Lucrarea a încăput, din fericire, pe mâinile lui Vasile Gorduz, probabil cel mai important sculptor român contemporan. Un gălăgios comando de neisprăviţi, din ţară, dar mai ales din comunitatea românească a Canadei, motivaţi de afecte obscure, dar în primul rând de o crasă lipsă de gust şi de cuviinţă, contestă monumentul. ŤSeamănă cu Elena Ceauşescu!ť, ŤNe facem de râs!ť. Ne trebuia un bust convenţional, ca în Cişmigiu, ceva banal şi dulceag, o făcătură de protocol, pe gustul mâncătorilor de sarmale. Ziarele noastre preiau euforic scandalul..." ? La fel de tranşant este, în editorialul său din revista ARCA (nr. 7-8-9/ 2004) redactorul-şef al publicaţiei, poetul Vasile Dan, care atacă altă problemă delicată, de data aceasta de etică a scriitorului: Ce scriem? Unde publicăm? Cu francheţea care îl caracterizează, Vasile Dan susţine că nu este suficient să ne păstrăm onorabilitatea în perimetrul textelor noastre, că răspundem şi pentru contextele în care ne manifestăm. "Închei " subliniază eseistul " cu precizarea, pentru mine, obligatorie: contează unde publici!" Contează, bineînţeles. Nu poţi să-ţi afişezi semnătura în publicaţii imunde pretinzând că scrisul tău e imaculat. Ar fi ca şi cum auzind ţipetele unui om înjunghiat pe stradă ai închide repede ferestrele şi ai asculta muzică de Mozart.