Miracol SRL
În ADEVĂRUL din 11 septembrie, Gheorghiţă Aurelian Ion comentează lista de reviste şi cărţi achiziţionate cu bani de la buget de Ministerul Culturii şi Cultelor pentru bibliotecile publice în 2004 şi definitivată de-abia acum, cînd mai sînt doar cîteva luni pînă la sfîrşitul anului. în privinţa revistelor culturale, în capul listei figurează Contemporanul şi Literatorul, cu cîte 300 de abonamente fiecare, urmate de Albina Românească (100 de abonamente). "Interesant este - scrie jurnalistul - că o serie de reviste sunt astfel de două ori subvenţionate: după ce au primit o dată bani, ca să poată apărea, de la comisia de subvenţii, sunt achiziţionate acum tot din bani publici după principiul "Noi le producem, noi le cumpărăm."" Aberaţia cea mai mare însă, ca şi anul trecut, priveşte achiziţionarea acestor abonamente acum, retroactiv, pentru tot anul 2004, redacţiile putând onora comanda MCC numai dacă şi-au păstrat în stoc (adică nu le-au supus testului vânzării) toate numerele apărute până acum." Pentru revistele citate mai sus nu ne facem griji că n-ar putea onora comanda. Ar mai degaja astfel şi spaţiul de depozitare, pentru viitoarele retururi. Cît priveşte cărţile, în afara instrumentelor de lucru şi a bibliografiei şcolare, indispensabile în orice bibliotecă publică, achiziţiile sînt tot pe criterii clientelare. Lipsesc de pe listă editurile cele mai importante, precum Humanitas, Polirom şi Paralela 45, nici vorbă de titlurile cele mai căutate şi discutate apărute pînă acum în 2004, în schimb figurează edituri de care n-a auzit nimeni, precum Vox 2000 Com. S.R.L. şi Miracol S.R.L. (oare ale cui sînt?). MCC se face că nu ştie că la bibliotecile publice se duc să citească sau să împrumute reviste şi cărţi cei care nu pot să şi le cumpere şi că în mod normal ei ar fi interesaţi de acelea despre care se scrie şi se vorbeşte cel mai mult. Dar ce contează ce ar vrea cititorul să găsească în biblioteci, doar nu el trebuie mulţumit! Puternic ca o spatulă, ministerul condus de Răzvan Theodorescu topeşte banii de la buget pentru a-şi mulţumi prietenii politici din domeniu, membri sau tovarăşi de drum ai PSD. I-a întrebat cineva pe bibliotecari care sînt solicitările abonaţilor sau ce ar dori ei, oameni de meserie, să aibă pe rafturi şi să recomande? Avem mari îndoieli că preferinţele lor ar fi Literatorul sau "faimoase" cărţi editate de Miracol S.R.L.
Ion Petrovici şi cei 25
Dosarele Securităţii dau de lucru pentru mult timp de acum înainte cercetătorilor interesaţi să scoată la lumină adevărul despre perioada comunistă. Prof. Ionel Necula a studiat dosarul 3080 existent la CNSAS, două volume cu note informative întocmite de cei ce-l ţineau sub observaţie pe filosoful octogenar Ion Petrovici, după ieşirea lui din închisoare, în anii "60, şi şi-a publicat amarele observaţii în suplimentul Aldine al ROMÂNIEI LIBERE din 3 septembrie. Aflăm astfel că fostul academician şi ministru, autorul unei bibliografii vaste, figură marcantă a vieţii universitare interbelice avea, la senectute, în preajmă, 25 de turnători care îi informau oral sau în scris pe ofiţerii de securitate tot ce făcea şi spunea "obiectivul". Ionel Necula are o judecată nuanţată despre "surse", nu e un înverşunat. El distinge în masa informatorilor mai multe categorii şi nu se grăbeşte să arunce piatra. Pe lîngă delatorii voluntari, mînaţi de resentimente sau interese meschine, care sînt cei mai odioşi, erau şi destule victime şantajabile, aflate în situaţii din care nu se puteau salva decît făcînd pactul cu diavolul şi jucînd la două capete, adică scriind doar banalităţi inofensive, care n-aveau cum să facă rău urmăritului, sau chiar aprecieri de tot favorabile lui. "După timpul lung care s-a scurs inutil de la revoluţie-ncoace, lucrurile pot fi privite cu mai multă detaşare şi înţelegere. Multe fapte au fost uitate şi multe răni s-au cicatrizat. Nimeni n-ar mai stărui azi pentru aducerea informatorilor şi agenţilor la stâlpul infamiei. Dar trebuie să-i ştim şi, mai ales, trebuie să ştie că noi îi ştim. Dintre cei care dădeau note informative despre Ion Petrovici, în anii "60, cea mai harnică sursă, ascunsă sub numele de cod "Marcu Filip", era la rîndul lui profesor şi fost ministru, lucra în sectorul cultelor şi provenea din mediul teologic. Ionel Necula spune că există în dosar destule semne identitare pentru a fi recunoscut. Cronicarul, care era copil în epocă, nu-şi poate da seama despre cine e vorba, cum nu l-a depistat nici pe informatorul care "trecea drept un cunoscut critic şi teoretician literar" şi care se ascundea sub pseudonimul... "Călinescu". Acesta din urmă - reiese din dosar - l-a însoţit la 1 august 1961 pe Ion Petrovici într-o vizită la soţia fostului secretar general al PN}, Mihai Popovici. La conversaţia pe teme culturale, precizează "sursa", a participat şi un nepot al gazdei, pe nume Petru. Prof. Ionel Necula a avut surpriza să descopere pe aceeaşi filă de dosar o menţiune a ofiţerului ce primise informarea: "Nepotul lui Popovici Mihai, care a fost de faţă la discuţiile dintre ei, anume Petru, se numeşte Popovici Petru şi este agentul nostru "Petrică"." Revelaţiile de acest soi din dosarele Securităţii dau cu adevărat imaginea regimului de teroare şi a efectelor ticăloase ale fricii.
Întregistrări
În nr. 8 din CONVORBIRI LITERARE, în care ponderea o au cronicile şi comentariile critice, Constantin Parascan îl evocă pe Geo Bogza în două împrejurări la care a fost martor şi a avut inspiraţia de a înregistra tot ce s-a spus, ca document de istorie literară. Fiindcă tot am vorbit de Securitate, e mai mult ca sigur că n-a fost singurul care o făcea, dar pînă să găsească cercetătorii transcrierile "băieţilor" de la adunările scriitoriceşti, înregistrările, ca să spunem aşa, civile ale lui C. Parascan, cu explicaţii de context din urmă cu peste un sfert de veac sînt... grăitoare. Cele două evenimente evocate în jurul lui Geo Bogza sînt Festivalul de Poezie Mihai Eminescu de la Casa Pogor, din 1977 şi faimosul Colocviu Naţional de Poezie de la Iaşi, din 1978. înţelegem că deţinătorul documentelor va publica într-un volum aceste texte inedite "spre deliciul amatorilor de literatură, dar şi al cercetătorilor literari ai acestei perioade, pentru toţi cei care, în mod sigur, se vor minuna că se puteau rosti în public, atunci, asemenea discursuri".
Politkovskaia şi Babiţki
Publicistica lui Alexandru Călinescu e întotdeauna atrăgătoare, fiindcă rutina rubricii săptămînale sau lunare nu-i minează deloc interesul pentru tot ce se întîmplă şi se scrie, la noi şi aiurea, de la literatură la politică şi de la fapt divers la disputa de idei, iar stilul lui gazetăresc e limpede şi eficient. în rubrica sa "Interstiţii" din DILEMA VECHE nr. 35, Al. Călinescu ne atrage atenţia asupra unor întîmplări suspecte legate de masacrul de la Beslan şi care n-au fost menţionate decît în "Le Figaro". Despre ce e vorba? Aflînd de luarea de ostatici de la şcoala din Osetia, doi celebri jurnalişti ruşi de opoziţie, Anna Politkovskaia de la "Novaia Gazeta" şi Andrei Babiţki de la secţia rusă a Europei Libere, ambii specialişti în probleme cecene, autori de volume cu această temă, s-au grăbit să ia avionul spre locul tragediei. Anna a fost servită în timpul zborului cu un ceai, i s-a făcut rău, avionul a aterizat de urgenţă la Riazan, unde jurnalista a fost spitalizată şi apoi retrimisă la Moscova. Babiţki nici n-a apucat să urce în avion, fiind reţinut sub un pretext oarecare la controlul bagajelor şi, fiindcă a încercat totuşi să prindă cursa, a fost bătut şi închis cîteva zile pentru huliganism. Politkovskaia scrisese în cărţile ei publicate în Occident (dar needitate în Rusia) că "escaladarea conflictului şdin Ceceniaţ îl va face incontrolabil şi îl va conduce către forme de violenţă absolută. Acest derapaj infernal îşi are originea ş...ţ în tradiţia puterii de la Kremlin, care a avut întotdeauna nevoie de un duşman pe post de ţap ispăşitor, pentru a-i pune în cîrcă greutăţile, suferinţele şi nemulţumirile poporului rus". Iar despre Babiţki, însuşi Putin declara, încă în urmă cu patru ani, că "ceea ce face el e mai periculos decît rafalele de armă automată". Faptul că cei doi jurnalişti au fost împiedicaţi să vadă la faţa locului desfăşurarea evenimentelor (al căror deznodămînt probabil îl ştiau) naşte mari suspiciuni la adresa puterii moscovite.
