Călătorii pe străzi visate
Din noaptea de revelion, iubesc Bucureştiul cu un fel de superioritate melancolică; ştiu că, de-acum înainte, îl pot părăsi oricînd, fiindcă 'Olé, olé, olé - viza Schengen nu mai e". Trebuie să mă înregimentez într-o bucurie nouă, fredonînd îndemnul lansat de PROTV - 'În Europa năvălim" - deşi definiţia verbului: 'a da buzna, a invada, a cotropi, a tăbărî asupra cuiva cu intenţii agresive, a se îmbulzi, a se îngrămădi" (DEX) mă determină să am oarecari reţineri faţă de acţiunea propusă. O zi sau două mai tîrziu, Andrei Gheorghe preciza că lucrurile nu trebuie privite grav, ci mai degrabă ironic. Chiar acceptînd sugestia, tot nu-mi vine să plec de-acasă; oraşul împrospătat de zăpadă îmi apare fastuos şi ispititor. Ca la un prag de despărţire posibilă simt nevoia să străbat Capitala dacă nu cu autobuzul sau cu pasul, măcar cu ajutorul hărţii din "Pagini aurii", ediţia 1999/2000. Sînt străzi pe care n-am fost niciodată şi le descopăr cu surpriză, mai ales că numele unora dintre ele dovedesc o logică impresionantă a progresului urban. În Colentina se află, de pildă, strada Ciberneticii nu departe de strada Fructelor, a Toporului, a Cuiului şi de strada şi de prelungirea Teslei: istoria vie, cum s-ar zice, a modernizării oraşului, în etape organice. Dar, poate, că edilii capitalei n-au avut întotdeauna în vedere aceste amănunte. Fiindcă înaintînd pe hartă nu mai găsesc explicaţie pentru o seamă de 'intrări" al căror nume mă fascinează: intrarea Epocii plasată între cea a Colierului şi cea a Jugului e doar un exemplu. După aceste dovezi de fantezie onomastică intrarea Lobodei, a Frunzei, a Foşnetului sau intrarea Violoncelului - nu mă mai miră, iar intrarea şi strada Colaborării mă încîntă de-a dreptul şi mă fac să visez la un spirit comunitar mai rar de găsit printre bucureştenii zilei de azi. Nu mi-ar plăcea să aud de vreo bătaie sau de vreo tîlhărie tocmai într-un asemnea spaţiu, după cum trag nădejde ca pe străzile Ataşamentului, Abnegaţiei, Imboldului, Preocupării, Duioşiei sau Inocenţei să nu se întîmple nimic reprobabil. Sînt totuşi pregătită şi pentru deziluzii: har Domnului, oraşul are şi strada Existenţei, ceea ce presupune viaţă, înfruntări, drame, cu totul altceva decît strada Vidului, de pildă. Îmi devine limpede că Bucureştii - în care locuiesc de multă vreme - mai au sufieciente mistere şi atracţii. În plus, descopăr că e şi un oraş cu mare respect faţă de cultură: altminteri cum ar cuprinde străzi ca Odei, Declamării, a Poemului, a Poeziei - la care am adăuga intrarea Versului şi pe cea a Metaforei, neuitînd strada Lecturii, a Meditaţiei sau a Nuvelei? Sînt gata să închid 'paginile aurii" cu un sentiment stenic, dar nu ştiu ce mă face să amîn gestul. De vină e, poate, televizorul care de vreo două săptămîni, mă răsfaţă cu emisiuni care mai de care: retrospectiva filmelor româneşti, muzică populară, duioase evocări ale Bucureştilor în arta plastică ş.a.m.d. Devin, brusc, curioasă şi reiau cercetarea hărţii oraşului. Unde o fi, de pildă, strada Victor Iliu, regizorul filmului 'Moara cu noroc"? N-o găsesc. Nici strada Jean Georgescu nu există. Dar strada Maria Tănase o fi pe undeva prin Capitală? Nu e. Dar strada Corneliu Baba? Nici urmă... Nici Alexandru Ciucurencu nici sculptorul Gheorghe Anghel n-au dat numele lor vreunei străzi sau intrări. Dacă aş fi artist plastic, m-aş sesiza. După cum, dacă aş fi matematiciană, absenţa unei străzi sau măcar a unei intrări care să se cheme Simion Stoilow m-ar umple de tristeţe. Mă întorc însă la ale mele şi număr 18 străzi Ionescu: nici una, însă, Eugen Ionescu. Explicabil: edilii nu l-au învăţat la şcoală. Dar strada Hortensia Papadat-Bengescu o fi existînd cumva? Nu există. Printre altele, acesta este unul din motivele pentru care m-am hotărît să nu năvălesc deocamdată în Europa: aştept să mă plimb, măcar pe harta Capitalei, pe strada Hortensia Papadat-Bengescu, romancieră de talie europeană, cum se spune.


Hîrtii vechi
Ar trebui să fac odată ordine în hîrtiile casei: gestul s-ar impune, mai ales la început de an, cînd desfăşurăm în gînd planuri mari. De ce să mai ţin, spre exemplu, numărul 3544, din 'Adevărul" cu articolul 'Bibliotecile de carte - rîvnite de administratorii de bloc, de patronii de jocuri mecanice şi de moştenitori"? A apărut în noiembrie 2001, şi, poate din neatenţie, nu i-am găsit vreo urmare - un drept la replică, în cazul că lucrurile n-ar sta chiar aşa cum scrie presa, sau vreo măsură reparatorie? Ziarul e uşor îngălbenit de timp aşa că îl voi da la coş nu înainte de a copia ce mă interesează: 'biblioteca Nicolae Labiş" din Drumul Taberei a fost călcată de hoţi în două rînduri. Spărgătorii au urinat pe cărţi, inclusiv pe cele din depozit, şi apoi şi-au luat tălpăşiţa cu sentimentul datoriei împlinite. Biblioteca "Camil Petrescu" a fost şi ea 'vizitată". Făptaşii s-au instalat comd, şi-au făcut cafea, au dat telefoane o noapte întreagă, inclusiv în Turcia fără ca cineva să bage de seamă. La 'Petre Ispirescu" din Pajura, biblioteca s-a ales cu firul de telefon tăiat, pentru că locatarii (blocului n.n.) insistau ca în locul rafturilor cu tomuri să se înfiinţeze o carmangerie. În general, revendicatorii sînt momiţi cu perspectiva unor plăţi mai mici la fondul de rulment sau la alte cheltuieli de întreţinere, care, chipurile, urmează să fie acoperite de viitoarele chirii, odată ce cărţile sînt evacuate. La parterul unui bloc de pensionari din Militari, administratora plănuia să facă în locul bibliotecii o morgă". Drept judecînd, mai ales după recenta scumpire a energiei termice, într-un bloc de pensionari morga s-ar putea să fie mai necesară decît biblioteca. Plus că, şi dacă ar fi puse pe foc, cărţile ard repede şi nu dau cine ştie ce căldură.


Ultimele ziare din 2001
Ca australianul care, cumpărîndu-şi un bumerang nou nu putea să scape de cel vechi - mă învîrtesc printre 'ziarele noi" şi nu ştiu ce să fac cu ele. În ultima zi a anului 2001 am cumpărat mai toată presa care a apărut şi, cu toate că, din majoritatea ziarelor am aflat care sînt obiceiurile legate de Anul Nou, la români şi pe glob, informaţii oricum transmise la televizor, nu regret că am citit cu atenţie 'Naţionalul" - singurul unde am găsit o ştire de tot interesul: 'Comuniştii ieşeni au sărbătorit Ziua Republicii în ilegalitate" Cîteva zeci de simpatizanţi comunişti şi socialişti majoritatea membri ai Partidului Muncitoresc Român, filiala Iaşi, au comemorat (poate aniversat n.n.) la 30 decembrie Ziua Republicii. Fripturi, salate beuf, ceva băutură aduse de acasă au dat un aer familiar sărbătorii. 'Întîlnirea a avut loc într-o atmosferă caldă. Tovarăşii au luat cuvîntul înfierînd capitalismul şi imperialismul, manifestîndu-şi profundul ataşament faţă de valorile comunismului, ale omului nou şi ale şanselor ca România să ajungă după o perioadă o societate socialistă multilateral-dezvoltată, sub îndrumarea partidului unic". Preşedintele socialist-comuniştilor ieşeni se numeşte Dumitru Eminescu. Din cîte am înţeles din ştirea citită, oamenii au încheiat adunarea cu discreţie şi sobrietate. În litera şi spiritul limbajului de lemn nu s-a ajuns pînă la scandări gen: 'Eminescu - P.M.R.".