Doamna Magda Ursache şi pornografia


Într-o notă din "Revista revistelor culturale" (ADEVĂRUL LITERAR ŞI ARTISTIC, 9 noiembrie) dl. C. Stănescu atrage cu umor atenţia Cronicarului "României literare" că n-a citit pînă la capăt Saeculum de la Focşani pe septembrie din care a spicuit cîteva afirmaţii ale lui E. Barbu din ineditul său jurnal. Dacă citea, Cronicarul ar fi descoperit că ideile regretatului redactor-şef al Săptămînii sînt încă, într-un anumit fel, de actualitate. Un oarecare Adrian Botez comentează noile manuale de istorie, antinaţionale, fireşte, curate porcării, ce mai vorbă, socotindu-le rodul unei cabale puse la cale de "aşa zisul istoric Lucian Boia, cu care Nicolae Manolescu, Liviu Papadima şi Paul Cornea au stabilit, într-o noapte de august, strategia manualelor alternative, prin care să-i Ťoperezeť pe tinerii români de istorie". Recunoaştem că n-am avut nici răbdare, nici curiozitate, după ce am constatat ce conţine jurnalul lui E. Barbu, ca să citim revista pînă la capăt. Dl. Stănescu are dreptate: am ratat o "coincidenţă" de tot hazul. îi mulţumim că ne-a revelat-o. Care va să zică, într-o noapte de august, din anul de graţie etc. etc. l Dl. Stănescu ne-a şi ambiţionat. Am citit integral Saeculum pe octombrie. Din păcate, n-am găsit mare lucru. Jurnalul din 1982 al lui E. Barbu e plictisitor de-a binelea. Ce crede maestrul C. Ciopraga despre Leonid Dimov nu ni s-a părut foarte captivant. Iar convingerea junelui Andrei Milca (într-un necrolog) că Geo Dumitrescu a tăcut 20 de ani după Libertatea de a trage cu puşca, fiindcă, devenit "cumva incomod pentru noul regim comunist", a fost dat afară din partid, ne-a trezit amintiri nu din cele mai plăcute despre cîteva incomode articole cu care poetul de curînd dispărut şi-a umplut tăcerea cu pricina, în timp ce redresa ideologic, una după alta, publicaţii culturale ale primilor ani de comunism. Revista noastră şi-a făcut mereu datoria de onoare faţă de primul ei redactor-şef, dar a crezut mereu că nu e firesc ca adevărul să fie spus pe jumătate. Nu poţi clădi un soclu durabil poetului Geo Dumitrescu, ascunzînd anumite perioade din activitatea sa, ba chiar trăgînd concluzii pe dos din goluri artificial create. Şi, uite aşa, îmboldiţi, cum spuneam, am mai parcurs cîteva pagini din Saeculum şi am căzut peste o suită de recenzii ale dlui Florin Paraschiv. Cităm din aceea conscrată Psalmilor (Ed. Zedax, Focşani, 2003) ai poetului Constantin Ghiniţă: "S-ar zice că poetul creştin adoptă o ţinută de atac paulină asupra target-ului transcendental". Mă rog, n-am înţeles, dar să vedem versurile citate în sprijin de către recenzent: "şi-aşteptam din Ceruri cîte-un Sol/ mistuit de întrebări şi gînduri/ încolţit de strigăte cuminţi/ am plecat din mine rînduri-rînduri/ în culori pe care să le-asculţi." Nu ne-am dumirit nici aşa. Se poate face dadaism şi pe teme religioase. Am trecut la articolul dnei Magda Ursache promiţător intitulat Linia fierbinte a prozei din care am aflat părerile distinsei doamne despre literatura pornografică din România ultimului deceniu şi jumătate. Absolut neinteresante. Şi ca să închidem cercul, ne-am întors la jurnalul inedit al lui Barbu, tot neprezentat (sursă etc.), cu unele puncte de omisiune pe care nu ştim cui să le punem în cîrcă, şi prefaţat de dl. Emil Manu care vede în autorul Groapei "un scriitor singular" şi "cel mai inconformist" din toată literatura noastră. Dl. Manu e un istoric literar informat, aşa că e inutil să-i împrospătăm memoria fostului colaborator la Săptămîna cu numele atîtor scriitori inconformişti care i-au precedat lui Barbu. Cît despre singularitate, avem şi aici dubii. Oare numai Barbu ne-a turnat la Securitate? Oare numai el a plagiat? Toate marile adevăruri sînt plurale, domnule Manu.





Un caz de afurisenie

Într-un interviu din cotidianul ZIUA din 8 noiembrie, dl Sorin Dumitrescu îi trage un perdaf zdravăn lui E. Lovinescu, sau, mai exact, conceptului de sincronism pe care l-a inventat, altfel zis ideii că imitarea occidentului materialist şi acultural ar fi fiind benefică, deşi tocmai ea ne-a privat de apa curată ca lacrima a izvorului nostru românesc şi ortodox de inspiraţie artistică. Ce soartă au şi conceptele astea! N-a fost destul deceniul 4 al secolului trecut, în care, cu mic, cu mare, "trăiriştii" (vorba lui Ş. Cioculescu), naţionaliştii, legionarii şi alţii ejusdem farinae au tratat sincronizarea culturii române cu aceea europeană ca pe o trădare de neam şi ţară, rod al gîndirii şi practicii masonice; au mai venit şi primele două decenii de comunism, internaţionaliste, ce-i drept, dar primind lumina numai şi numai de la răsărit (vorba, suspectată de unii tot ca masonică, a lui M. Sadoveanu) şi condamnînd sincronismul ca pe un servilism ruşinos faţă de imperialişti; ba ne-am pomenit, în următoarele două decenii, că protocroniştii în cap cu E. Papu s-au supărat şi ei pe Lovinescu, acuzîndu-l că n-a văzut că românii au fost, sînt şi vor fi mereu primii, descoperind înaintea tuturor maşina cu vapori şi pastelul; şi cînd credeam că gata! s-a zis cu inamicii sincronismului, mai ales că Europa s-a decis să ne integreze ea pe noi, cu de-a sila şi în pofida faptului că ne-am străduit cît am putut să amînăm încheierea negocierilor (nu ne-a mers de data asta!), cînd am zis, aşadar, că sincronismul îşi trăieşte a doua tinereţe, iată, vine dl Sorin Dumitrescu şi ne afuriseşte cu mofturile noastre europene cu tot, invocînd mireasma locului şi duhul sfinţilor părinţi care s-a pogorît asupra noastră care nu ne-am învrednicit să... să... Iartă-ne, Doamne, că am păcătuit contra memoriei moşilor şi strămoşilor noştri şi, în loc să stăm strajă la hotarele Europei, aşa ca Ştefan cel Mare, am rîvnit să fim între hotarele ei! Iartă-ne, Doamne, pe noi, ticăloşii de sincronişti! l în TRIBUNA de la finele lui octombrie, un interviu şi o masă rotundă cu Gh. Crăciun, despre romanul lui Pupa Russa. Bună ideea colegilor noştri de la revista clujeană. Romanul este una din apariţiile cele mai importante din proza deceniului şi jumătate care a trecut de la căderea comunismului. l Despre Gh. Crăciun scrie şi Marian Victor Buciu în nr. 7-8 din EUPHORIONUL de la Sibiu, în cadrul unei dezbateri despre Starea romanului. Tot acolo, o proză de Ioan Groşan şi un interviu cu N. Breban, care aduce un frumos elogiu generaţiei '60 de care aparţine, poeţilor, prozatorilor şi criticilor care au făcut posibilă, din nou, în România, după îngheţul realist-socialist, o literatură adevărată. l O babilonie, fără cunoaştere exactă a lucrurilor şi amestecînd aprecierile de valoare, este articolul dlui Radu Voinescu din Via}a romÂneasc| din octombrie intitulat Viaţă, cărţi, istorie. Cînd vezi cum sînt caracterizaţi unii scriitori "care au avut grijă ca în ceasul al doisprezecelea să se asigure de un ausweis oarecare prin care să certifice, la momentul potrivit ce urma să se producă repede-repejor, alură de opozanţi (scrisori către preşedintele de atunci al Uniunii Scriitorilor D. R. Popescu, alte mici gesturi pentru care Securitatea nu mai părea a manifesta mare interes)", nu poţi să nu întrebi cîţi anişori avea autorul în toamna lui 1989 ori pe ce lume se afla el atunci. l Rodipet S.A. ne comunică, sub semnătura dlui Iordan Bădeanu, preşedinte al C.A., că orice problemă de plăţi o vom discuta exclusiv cu dna Director Angela Coman.. Şi adaugă: "Contactarea oricărei alte persoane, cunoştinţe etc. din Rodipet S.A. se consideră încercare de trafic de influenţă". Deducem că a ne solicita banii cuveniţi şi întîrziaţi de obicei, de la, să zicem, dl Bădeanu însuşi, înseamnă trafic de influenţă. Nu ar fi mai firesc ca Rodipet S.A.să ne plătească la timp decît să ne ispitească să devenim traficanţi?