Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Neatent la posibilităţile limbii în care scrie, şi neîngrijorat de stricăciunile ce i se fac ei zilnic, adolescentul şi tânărul riscă să umble până la capătul zilelor cu un buchet de buruieni în braţe, fără flori, ofilit, cu o carte de versuri, cu o colecţie de texte de neînţeles, de necitit. Nu este, aşadar, exagerată pretenţia acelora ce vor să citească doar lucru bun, şi nu-l mai găsesc, doar text ideal, bine făcut, fără impurităţi, fără lungimi, fără aluzii infecte, fără intenţii băşcălioase. De cam demult însă, primesc ca pe bandă rulantă texte ce se aseamănă între ele în urâţenia limbajului şi în neglijenţe de exprimare, în exorbitante declaraţii de ură şi lehamite de a şti, în cultivarea fără vreun temei a unor trăiri uimitoare la nişte încă copii care-şi arată unii altora şi lumii bau-baul lor, cu veselia isterică a unor inşi care-au văzut doar iadul, cu sufletul lipsit de limpezime, încrâncenat până la insuportabil. Şi tot nu sunt mulţumiţi că se ating de limită, de fundătură. Măcar unul la o sută să se mai încumete să renunţe la estetica urâtului la care cred că se pricep. Să rişte a scrie frumos şi profund încât tu, cititorul dintre lumi, care nu ai nici o vină, să-ţi şopteşti în barbă că, uite, acesta îşi rezervă viitor, acesta ar putea rămâne în gloria lui ca un viitor Rilke din Sonete şi din Elegii, un George Trakl al noii generaţii, din Sebastian în vis, ca să dau doar două exemple. Dar 99 dintr-o sută ştiu, află şi parcă le convine că poeţii aleşi ar deveni peste noapte expiraţi, perimaţi, ar fi pierdut pasul şi cadenţa cu vremurile de astăzi. 99 se iluzionează şi defilează pe hârtie ca în pielea goală, dezinhibaţi, într-un delir care mie mi se pare greţos... * "Numele meu este Stoian G. Bogdan, sper că vă mai amintiţi de mine, deoarece aţi avut bunăvoinţa să scrieţi despre textele mele acum câţiva ani, la rubrica Semnal pe care o susţineaţi atunci, în numărul 7 din 2001. Vă scriu cu intenţia de a vă arăta câteva poeme care îmi vor apărea curând într-un volum, şi pe care, dacă le veţi găsi pe placul dumneavoastră, v-aş ruga să mi le publicaţi pe o pagină în unul din numerele viitoare ale revistei România literară. Am avut intenţia de a vi le aduce personal, ocazie cu care mi-ar fi plăcut să vă cunosc, însă probabil că nu a fost să fie, momentan. Am ataşat acestui mesaj 5 texte şi o poză de care v-aş ruga, dacă aveţi timp la dispoziţie să mi le lecturaţi. Vă mulţumesc!" Domnule Stoian, să ştiţi că nu este obligatoriu să vă ţinem minte şi după 7 ani de absenţă, de uitare din partea dvs., de părăsire am putea spune. Iar acum, scrisoarea dvs. neavând precizat numele andrisantului, suntem dezlegaţi de vinovăţia de-a vă fi uitat. Cel care v-a acordat atenţie acum un număr totuşi mare de ani, e om şi el şi supus slăbiciunilor omeneşti. Poemele de-acum, deducem că n-au mai ajuns în mâinile binevoitoare (ori nu!?) din 2001. E bine să ne precizaţi numele celui care v-a comentat creaţiile la rubrica Semnal, şi poate că a făcut-o în răspăr, de ce nu? Limbajul dvs. este pompos până la leşin. Noroc că poemele de-acum sunt curăţele sub acest aspect şi aproape publicabile. Ne permitem însă să vă amendăm câteva versuri, fără să ne deranjeze dacă ne ignoraţi opinia. Pompoasă e povestea cu ataşatul, ca şi aceea, fireşte, cu lecturatul. Ne imaginăm ridicolul garantat, al situaţiei, când ajungând acasă îi invitaţi pe părinţii şi pe verişorii dvs. să vă lectureze şi nu să vă citească operele. Că tot veni vorba, de unde ne scrieţi şi ce-aţi mai făcut de şapte ani încoace? Vă mărturisim că nu ne-am putut reprezenta, în realitatea limbii române, cum vine "şi creierul meu se învârte dintr-o parte în alta", ori "o tristeţe care mi-a scos lacrimile cu tot cu ochi". Alegem, pentru acum şi aici, poemele Costumul, Frăsina Lefter către Edgar Lee Masters şi Vedere din Moscova. (Stoian G. Bogdan)


Costumul
meu s-a pricopsit cu nuanţele pământului
el este sufletul care n-a putut să fugă prea departe de mine
el îmi acoperă fiinţa rece


n-am altul
şi asta mă face să mă simt deja mort
iar costumul meu e atât de cârpit
că fiecare cusătură ascunde alta
că într-o lume de cârpă ar trebui să poarte mască


atâţia ani am purtat costumul acesta
încât sunt mai mult decât sigur
că m-a învăţat pe de rost
că îmi cunoaşte toate gesturile
că dacă l-aş lepăda şi l-aş vinde
s-ar întoarce singur la mine
ca un câine la ciolanele stăpânului său


costumul meu s-a pricopsit cu nuanţele pământului
şi eu îl port zile întregi
uitându-mă din secundă-n secundă la ceas
pentru că zilele în care nu mă uit
sunt mai lungi



Frăsina Lefter
către Edgar Lee Masters



Am rămas cu mama pe lângă locurile de baştină
când ruşii au absorbit Basarabia. România
mi-a fost
ca un exil. Până la majorat eram deliciul bolilor,
aşa am învăţat zeci de spitale şi prea puţină
carte.
Urmărită de moarte am ajuns în braţele doctorului
cu care mi-am avortat copiii şi tinereţea, el
fiind om
însurat. 35 de ani m-au prins în sufletul unui
poet
a cărui operă, oricât l-aş fi iubit, tot n-am
putut-o citi,
nu pentru că nu aş fi vrut, ci pentru că niciodată
n-am cunoscut mai mult de 7 litere. L-am
îngropat
creştineşte. Sătulă de viaţă, am îngrijit zeci
de văduve
de ştabi (foste doctorese, profesoare, avocate),
până
în ultima clipă. 70 de ani m-au găsit proprietară
în casele lor, purtându-le bijuteriile, hainele,
mâncând
din argintăriile lor vechi de sute de ani. Altfel,
însă,
nimic nu mă mai putea mulţumi. îmi doream
multe,
dar bătrâneţea mă ţinea legată ca pe-o căţea
în călduri. într-o noapte, am închis ochii strivită
de singurătate şi nici până-n ziua de azi nu
i-am mai
deschis. Iată-mă aici, la fel de analfabetă şi
de nefericită,
cum îmi petrec veşnicia, lângă un senator, doi
generali
şi-o profesoară universitară, în cavoul familiei
Lambrino.


Vedere din Moscova
perfect, de nedescris, parcă sculptat de însăşi
Moartea
trupului dichisit al lui Lenin, ca o statuie de gumă de mestecat
îşi aşteaptă în fiecare noapte adoratorii
pentru alte şi alte dulci reverenţe


defunct, genial şi sublim
din liniştea sicriului de cristal
îi primeşte pe toţi sub privirea sa roşie, închisă
sub pleoape
cu o luciditate pe care în timpul vieţii numai
o presimţise


în nopţile vinete ale Moscovei, hoardele de
necrofili
fascinate de vigoarea legendară a tătucăi
abia îşi mai pot stăpâni impulsurile
cu gândul la interiorul călduros al idolului lor.


acolo ai putea fi şi tu, cel mai priceput la trântele
în pământ, cel mai tare amant, tu
care-ai dezvirginat nouăşpe moarte şi nicio
vie, tu
care-ai iubit fără prejudecată în toate cimitirele
ţării


(şi dacă te-am prins la mormântul bunicilor îţi
mănânc
sufletul) tu. care visezi să-ţi petreci moartea
strâns
între coapsele unui şir nesfârşit de fecioare,
tu -
şi istoria îşi va fi pe veci recunoscătoare.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara