Politicale

Cronicarul îşi aruncă din cînd în cînd privirea şi asupra RomÂniei literare. Nu prea des, de teamă să nu facă vreo conjunctivită din pricina greşelilor de tipar. Ultima oară, a răsfoit numărul 11. Şi a găsit sub semnătura dlui Dumitru Hurubă un comentariu foarte ciudat despre plînsul preşedintelui Băsescu. Lasă că n-avem voie, noi, cetăţenii, să arătăm lipsă de respect faţă de un om, fie el şi preşedinte, care plînge. Cronicarul n-a fost de acord nici cu ironiile din presa deceniului trecut pe seama zîmbetului fostului preşedinte. Dar, în cazul de faţă, era vorba, domnule Hurubă, nu de nişte vagoane de marfă goale şi ruginite din pricina proastei gestiuni a fostului ministru de la Transporturi, ci de nişte vagoane al căror conţinut erau români, dle Hurubă, de origine evreiască, dar tot oameni, dle Hurubă, transportaţi pe o cale ferată cu sens unic, aşa că preşedintele Băsescu, văzîndu-le în Muzeul Holocaustului de la Washington, n-avea nimic mai omeneşte de făcut decît să plîngă. Dacă articolul cu pricina a fost o glumă, Cronicarul poate admite cel mult că a fost una foarte, foarte nepotrivită. Dacă a fost ceva serios... Asta, Cronicarul n-o mai poate admite. l Un om de afaceri constănţean a cărui firmă, între altele, strînge gunoiul din port, a declarat pentru EVENIMENTUL ZILEI, că poate fi, la nevoie, şi omul actualilor guvernanţi aşa cum a fost al predecesorilor lor. Se vede că, în materie de gunoaie, disponibilităţile unora sînt nelimitate. Problema este că, susţinut politic fiind, individul a obţinut la licitaţie de 17 ori preţul anterior pentru operaţia cu pricina. Bănuim că, dorind aşa de firesc să fie şi omul succesorului lui Miron Mitrea la Transporturi, va mai scădea din pretenţii. Pînă se aşează gunoaiele, e necesară oarece precauţie. l Dacă numai Gigi Becali ar vorbi cum vorbeşte, dacă numai Dumitru Dragomir ar declara nonşalant că legea nu e făcută pentru el, am spune că e un fenomen de subcultură din lumea sportului şi am trece la altele. Dar iată-l pe Ion Iliescu vorbind în limba lui Becali şi spurcînd legea ca Dragomir! Acelaşi Eveniment al zilei din 25 martie a.c. arhivează cîteva (nu toate) din zicerile prezidenţiale. Ce e la gura fostului preşedinte! Bădărănia a devenit obişnuinţă în declaraţiile demnitarilor de toată mîna, ca şi în ale numeroaselor V.I.P.-uri ori, pur şi simplu, persoane publice din România. l Parlamentarii de la stînga la dreapta, sînt deranjaţi de legea care le cere să-şi mărturisească pînă la leu averile, inclusiv pe ale soţiilor şi copiilor, fiindcă nu vor să-i calce hoţii. Auziţi motiv! Pe vremuri, apărînd de critica oficială un roman mai deocheat în limbaj, un critic curajos a exclamat: "Nu din romane învaţă copiii noştri să vorbească şi să se comporte urît!" Cronicarului îi vine să exclame: "Nu de pe site-ul parlamentului află hoţii de averile deputaţilor şi senatorilor!" l ADEV|RUL de tranziţie (între moartea anunţată de o echipă redacţională şi o nouă viaţă anunţată de altă echipă) ne informează, tot vineri, 25 martie, că preşedintele PUR a declarat că se află la Londra pentru studii (de ştiinţe politice, fireşte), în ciuda zvonurilor că ar fi la tratament medical. Credem a putea împăca aceste ştiri: dl. Voiculescu s-a referit la studii, dar n-a spus cine le face; poate că englezii sînt cei care-l studiază politic pe aliatul PSD, apoi adversar al PSD, apoi din nou aliat al PSD (pînă a trecut puntea alegerilor), actualmente aliat al D.A. , în viitor... Cronicarul n-are pretenţia să prevadă viitorul. Abia dacă mai are răbdare să revadă trecutul. l Numit de Ministrul Culturii comisar pentru Sibiu - capitlă culturală europeană 2007, dl. Sergiu Nistor atîrna zilele trecute de semnătura premierului: "Aştept cu interes decizia premierului, ca să ne putem apuca de lucru". Dl. Nistor ar trebui să fie cu totul dezinteresat, dacă ştie deja că se poate apuca de lucru. Dacă nu ştie, atunci, da, interesul ar purta oarece fes. l O dată cu noile accize, aflăm şi noi care este filosofia politico-socială a Ministerului de Finanţe şi chiar a Guvernului. Acciza fiind o taxă aşa/zicînd de lux (sau pe lux), descoperim că, în anul 2005, guvernanţii noştri socotesc un lux (nu o necesitate) energia electrică, gazul natural, automobilul (chiar acela mititel, sub 1,6 capacitate cilindrică) sau cafeaua. Ne întrebăm dacă accizele nu ar fi fost mai nimerite pe lemnul de foc (ăsta, da, lux, în şemineurile unor evazionişti fiscali) sau pe trăsura cu cai (preferată de aceiaşi, ca mai şic, cailor putere). Şi, oare, nostalgicii comunismului (destul de mulţi ca să reprezinte o bază de impozitare largă cît Dunărea umflată de topirea zăpezilor) n-ar merita accize pe nechezol? l Din COTIDIANUL (25 martie) aflăm că Serge Moscovici, unul din marii specialişti în psihologie socială din Franţa, şi tată al raportorului pentru România al Parlamentului European, a emigrat în Occident din cauza unui articol al lui Silviu Brucan din Scînteia care-l îivinovăţea de a fi editat după război o revistă culturală de avangardă. Fost membru PCR din ilegalitate, Serge Moscovici a preferat să plece în Franţa în loc de a studia în URSS, după obiceiul vremii, apreciind corect, pe baza atacului lui Brucan, cursul pe care-l vor lua evenimentele la noi în ţară.


Aflatul în treabă

În DILEMA VECHE (nr. 62) ne atrage atenţia precizarea că în Dilema nu s-a publicat niciodată fraza citată de Eugen Mihăescu în articolul său despre MAE din ZIUA (11 martie), conform căreia "membri fondatori ai revistei" ar fi declarat că n-au ştiut ce "hram poartă" regretatul Mihai Botez pînă cînd nu s-a dovedit că este omul FSN (subînţelegîndu-se că şi al Securităţii). Este uimitor cîte astfel de informaţii se pot pune în circulaţie cu o iresponsabilitate ce poate fi nocivă. l în acelaşi număr de revistă, Alice Georgescu pune şi ea în circulaţie o falsă problemă: aroganţa criticilor de teatru care au la bază studii filologice. Să scrii două articole (cel din nr. 62 este o continuare) pe o astfel de temă, iată o mică performanţă publicistică! l în OBSERVATORUL CULTURAL nr. 4, Dan Ionuţ Popescu, student în anul IV al Universităţii de Arte din Bucureşti, recunoaşte că s-a lăsat convins de articolul din revista 22 al lui Vlad Arghir de a nu concura pentru sigla Ministerului Culturii, după ce, într-un prim moment, fusese decis s-o facă. E problema lui Dan Ionuţ Popescu. Faptul însă de a uita să spună în articol de ce şi-a schimbat intenţia merită să ne reţină o clipă. Tot ce aflăm este că replica ministerului la intervenţia lui Vlad Arghir i s-a părut că-l jigneşte, paragraf cu paragraf, rînd cu rînd, pe autor. Chiar aşa? Oare ce text va fi citit Dan Ionuţ Popescu? Şi de ce nu şi-o fi dat singur seama de ticăloşia M.C.C.? Doar ca să-şi ofere serviciile avocăţeşti lui Vlad Arghir? întrebări la care n-avem răspuns. Aflatul în treabă e, s-ar zice, o meserie la noi.