Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea

Numele dvs. este Andreia Mihail şi sunteţi critic de teatru şi de film, meserie în care aţi publicat sporadic în periodice de specialitate şi în care aţi făcut un doctorat. La un moment dat, îmi spuneţi în scrisoarea care-mi soseşte din Canada, când situaţia criticii s-a cam ciudăţit, termenul vă aparţine, aţi început să scrieţi proză. Polirom v-a publicat anul trecut un mic roman, Marta - sau etiologia inconturnabilului eşec, semnat Cora Flavian. Ulterior, aţi terminat un volum de proză scurtă, din care îmi trimiteţi o secvenţă, în speranţa că o să-mi placă, şi chiar mi-a plăcut, gândindu-mă că nu v-ar deranja să apară, puţin înghesuită însă, aici, în spaţiul Post-restantului de care dispun, cu câteva cuvinte de prezentare, alese din propriile dvs. cuvinte din scrisoarea abia sosită. Nu v-am citit cartea apărută anul trecut, o s-o caut cu interes. Mi-ar fi plăcut să ştiu ce vârstă aveţi şi dacă locuiţi în ţară sau în îndepărtata Canadă. Secvenţa aţi intitulat-o Nu uitaţi, speranţa e violentă. într-adevăr, se citeşte uşor şi mi se pare interesantă în ideea că şi, sau mai ales, un copil de nomenclaturist se poate trezi mutilat pentru toată viaţa, psihic distrus de tarele regimului comunist. Cititorii Post-restantului sunt invitaţi să parcurgă cu atenţie textul amar de o simplitate exemplară, pe care ni l-aţi propus. Iată-l: "Trăim... în lumi paralele, nu ştiai? Eu îl întrebasem cum de merge cu bicicleta prin parc, că nu era voie. Avea o bicicletă foarte bună, după care l-aş fi putut localiza cu destulă precizie din prima, dar eu nu mă pricep la biciclete. Aşa că l-am evaluat doar după felul în care se exprima: urban, inteligent, bine şcolit, nuanţat, personal. Cu o foarte fină tentă sfidătoare. Lumi paralele? Una elaborează interdicţii, alta le ignoră, voia probabil să spună. Ei bine, el o luase paralel rău de tot.
Copil de nomenclaturişti, trăise confortul şi privilegiile pînă se săturase de ele. Nu avea, ca urmaşii lui de azi, maşină beton şi praf în nas. Pe lîngă bicicleta cea meseriaşă, mai avea doar o garsonieră curăţică pe Magheru şi în garsonieră o colecţie impresionantă de viniluri cu muzică grea, dimpreună cu blana unui urs, vînat de el desigur. Tot în garsonieră mai avea şi vreo doi pereţi acoperiţi cu poze: iubita lui, plecată în SUA, unde o să plece şi el în curînd. Nu erau poze cum se fac azi, colorate şi mari cît peretele. Erau poze mici, alb-negru, instantanee majoritatea. Dar formau un panteon.
Nu ştiu de ce-i plecase iubita. Şi-a început povestea cu momentul în care el a hotărît să se ducă după ea şi a cerut paşaport. Pe atunci, asta echivala cu o declaraţie de război. Şi într-adevăr, războiul a început. L-au dat afară din institutul de cercetări în care muncea. N-a mai găsit de lucru decît la o cooperativă, unde exista o gestiune colectivă şi unde s-a pus la cale o mînărie în care, abia ajuns acolo, s-a trezit implicat. A trăit mai multe luni sub ameninţarea puşcăriei. Plus nelipsitele convocări la miliţie sau securitate, nu mai ţin minte, pe tema nemaivăzutei obrăznicii de a cere un paşaport de plecare definitivă din ţară. Habar n-am dacă hărţuiala era comandată de familia lui cea nomenclaturistă, care urmărea să-l sperie şi să-l determine să renunţe, sau era tratamentul pe care securitatea i-l aplica din proprie iniţiativă, cu o plăcere augmentată de faptul că îi picase în gheare un pui al potentaţilor comunişti şi că se putea răzbuna cu delicii. Coşmarul durase vreo trei ani, mi l-a povestit dintr-o suflare. Acum avea paşaportul şi aştepta viza americană, pe care spera să o primească în cîteva luni. Aştepta trăind cum ştia el dinainte, plimbîndu-se cu bicicleta, făcînd plajă la Lido şi recrutîndu-mă pe mine ca să-l acompaniez noaptea în parc, unde-şi omora cu o vodcă a la belle étoile insomnia cronică. Numai că mie scenariul nu mi se potrivea. Eram deja eu însămi în găleată, aveam pe cont propriu mai multe belele decît puteam duce, era exclus să-mi permit rolul de manta de vreme rea pe care mi-l propunea el: să plîngă pe umărul meu pînă la plecare, după care să rămîn eu plîngînd, ca o văduvă pe un peron. I^m not such a good sport. Pierdusem în felul ăsta destui prieteni, nu mă puteam condamna la încă o despărţire anunţată. I-am explicat, dar cum el evident nu de explicaţii avea nevoie, s-a înfuriat. A ţipat un pic, dar nu m-a mai căutat totuşi. Se poate spune că am scăpat ieftin. Nu-mi era greu să-mi imaginez că fusese părăsit de toţi, ostracizat, renegat sau şantajat de familie, căutat asiduu doar de autorităţi, de a căror atenţie s-ar fi lipsit. Şi, cu toate că mă săturasem să fiu luată drept mama răniţilor, cu toate că mi se părea nedrept să fac eu, o necunoscută, sacrificiul pe care prietenii lui refuzau să-l facă şi cu toate că, în clipa aceea, aş fi avut nevoie să primesc, nu să ofer afecţiune consolatoare, poate că aş fi încercat să-l ajut să-i treacă vremea mai repede, dacă el nu ar fi fost atît de turmentat (tormented, tourmenté) şi ar fi făcut efortul minim de a mă considera ceva mai mult decît un accident de teren, de care te agăţi cînd cazi.
Eu nu prea pun întrebări. Nu l-am întrebat, de exemplu, de ce iubita lui din America nu l-a cerut de bărbat, ca să-i faciliteze plecarea. Poate că-l uitase, poate că-şi găsise pe altcineva, în atîta amar de vreme. Poate că nu l-a vrut niciodată de bărbat şi el o urmărea ca o piază rea. Sau poate că, la rîndul ei, plecase măritîndu-se cu un străin. Dar atunci, de ce ajunsă acolo n-a divorţat, ca să-l ia pe el? Oare avea şi ea acasă doi pereţi plini cu pozele lui? Ale lor? Oare la cine se mai ducea, peste cîteva luni, băiatul cu bicicleta? Mai exista fata din poze? Dar el, după anii trăiţi în teroare, mai era el cel din poze? Şi iubirea lor, după anii de despărţire, ce mai era? Telenovela de-abia aici începe. Nimic nu era mai uşor pe vremea aceea, decît să-ţi distrugi viaţa. (Cora Flavian, Canada)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara