(urmare din nr. trecut)
Daniel D. Marin
în sumarul informaţiilor personale debutul editorial şi-l trece în dreptul anului 2002, în iunie, când autorul are doar 22 de ani. Evenimentul se petrece în cadrul Festivalului Naţional de Poezie "Porni Luceafărul"..., Ipoteşti, ca premiu al revistelor "Antiteze" şi "Intertext", şi al editurii Geea, Botoşani, pentru manuscrisul Ora de vârf, poezii, care i-l şi tipăreşte peste un an, în 2003.
Tot în 2002 ia un premiu III la Concursul de creaţie literară "Dimitrie Bolintineanu", la Bolentin Vale, premiile revistelor "Dunărea de jos" şi "Porto Franco", în cadrul Concursului "Grigore Hagiu".
Anul 2003 îi mai aduce un premiu I la Concursul "Moştenirea Văcăreştilor" la Târgovişte, premiul special de poezie "Ion Heliade Rădulescu şi, în iulie, Premiul pentru poezie la Festivalul Naţional "Duiliu Zamfirescu" de la Focşani.
în 15 ianuarie 2004 urmează nominalizarea la Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu", secţiunea Opera Prima, la Botoşani.
în 2007 citeşte în cenaclul literar Euridice (condus de Marin Mincu), şi este prezent în Literatura tânără 2007 (ed. Brumar, Timişoara) şi în Caietele Colocviului Naţional al Tinerilor Scriitori, ediţia a 2-a, Cluj Napoca, 3-4 mai 2007.
înainte de transcrierea câtorva poeme remarcabile în spaţiul rubricii noastre, o ultimă precizare importantă: Daniel D. Marin se naşte la Călăraşi în 26 iunie 1981. (C.B.)
aşa cum a fost
cum am deschis uşa au intrat
un cerşetor slinos cu ochii roşii
şi o femeie micuţă prăpădită
ce sorbea cu sete dintr-o sticlă
de vodcă
i-am poftit la masă
se încălziseră binişor am
pus nişte muzică şi aşa
am început să povestim una alta
am aflat că cerşetorul
copilărise cu taică-miu şi că îi plăcea
Nietzsche
în schimb femeia aceea micuţă mă
văzuse plângând odată pe stradă în hohote
mergând fără să-mi pese printre
maşini de-alea de firmă şi şoferi care înjurau
ca demenţii ceea ce a determinat-o
să aprofundeze sufismul
dimineaţa
locuiesc într-o cameră de cămin
cu două paturi, mănânc în fiecare zi conserve
pe jos sunt ziare vechi
caloriferul e ruginit şi rece mereu
însă am o mică bucurie
dimineaţa, când mă duc la chioşcul
din colţ să-mi cumpăr ţigări
văd de fiecare dată o puştoaică vopsită în mov
care tremură într-o geacă subţire
are ochii foarte mari şi negri, de fapt
cred că se droghează, dar când mă apropii
de ea zâmbeşte aşa de suav
încât uit totul imediat
gândurile ei
gândurile ei
îmi deschid o lume
cum nu se poate mai frumoasă
o lume care mă îmbrăţişează
cald ca un uter
fără a mă expulza vreodată
trupurile peste trupul ei
mă ţin strâns de bara din autobuz
încerc să desluşesc ceva pe feţele adormite
ale oamenilor
încă mă simt ca în visul din acea dimineaţă
când mă aflam în podul unei case
înalte de lemn înnegrit
printre porumbei şi fân umed
auzeam huruitul unui motor vechi
urechile mi se înfundaseră
iar eu priveam prin binoclu departe
pe câmpul întins până spre cerul roşu
trupurile îngrămădite şi agitate
peste trupul ei.
gospel
gândul acesta trece ca un cuţit
prin creierul meu încordat
să fie o linişte crudă în care
să îmi privesc din afară propriul trup
da, trebuie să fie o linişte
ca asta unde eşti singur
cu ochii imobili
sângele-şi pierde
culoarea roşie o culoare mult prea
frumoasă pentru durerile acestea
în inima mea este o cicatrice albă
în inima mea o femeie cântă un gospel
într-o cameră goală
m-am trezit într-o cameră goală
vedeam doar lucruri vechi
zgomotele uşor se transformau în voci
ascuţite şi stranii de femeie
subţiri de copii
dure de bărbaţi.
să-l înmormântăm cât mai repede
spuneau vocile de bărbaţi
să-l spălăm, să-l îmbrăcăm frumos şi să-l veghem
spuneau vocile de femei
copii râdeau şi priveau în sus
afară în curte răsărea o groapă.
