Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Arborele lui Nichita
În ADEVĂRUL LITERAR ŞI ARTISTIC din 19 noiembrie, dl Daniel Cristea Enache îi ia un interviu poetei Ileana Mălăncioiu. Necruţătoare, cum o ştim, poeta nu-şi menajează colegii de breaslă. Un foarte interesant text publică dl Mircea Coloşenco despre ascendenţii lui Nichita Stănescu. Pe linie paternă, cel dintîi strămoş consemnat din arborele genealogic al poetului este Matei Stănescu, străbunicul patern, născut în 1833, undeva pe lîngă Filipeştii de Pădure. Stabilit la Ploieşti, a avut un atelier de prelucrarea lînii la piuă. A avut patru copii, între care Hristea, bunicul poetului (n. 1867) care a continuat cu succes afacerile abageriei părinteşti. A avut nouă copii. Al nouălea, Niculae (1908-1982) este tatăl poetului, căsătorit în 1931 cu Tatiana Cereauchin, dintr-o familie de ruşi din Voronej, al cărei tată, Nikita, ca şi poetul, a fost general maior şi avea proprietăţi undeva pe Don, lîngă Novocerkask. Emigrat în România, nobilul general a contribuit decisiv prin fiica sa la apariţia pe lume a celui mai original poet român de după războiul al doilea. APOSTROF (nr. 11) vine cu un lung şi interesant interviu acordat d-nei Marta Petreu de către fiica lui L. Blaga. D-na Dorli Blaga povesteşte, cu mult firesc, tot felul de întîmplări legate de marele poet. Pentru biografii lui Blaga, aceste mărturii au o valoare considerabilă. Desigur, cu condiţia să nu creadă că dincolo de "marea" istorie nu e nimic: o biografie ţine de "mica" istorie într-o măsură cel puţin egală. În aceeaşi publicaţie clujeană, dl Eugen Pavel face lista traducerilor Bibliei (sau a unor părţi din ea) în româneşte. În totul, 55 de titluri, cuprinse între secolele XVI şi XX. Doar că Psaltirea Hurmuzachi e plasată cu cîteva decenii mai devreme decît consideră specialiştii. Dl Matei Călinescu îşi continuă publicarea studiului despre Mateiu Caragiale, din care am mai citit fragmente şi în nr. 10 al Apostrofului şi într-un recent număr din revista 22.  La doi ani de la şocanta dispariţie a lui L. Ulici, LUCEAFĂRUL (nr. 41) publică mai multe evocări. Tot acolo, dl Al. George răspunde acuzaţiilor pe care i le-a adus un cunoscut disident român aflat în străinătate. Ca de obicei, dl George pretinde oponentului său precizie a informaţiei şi acurateţe a formulării. Naiv, ca de obicei, dl George. Tocmai aceste însuşiri lipsesc oponentului său ocazional. A apărut numărul 4 pe 2002 al TRANSILVANIEI sibiene. Din sumar, cîteva studii serioase despre L. Blaga, M. Blecher şi E. Simion. Foarte frumoasă înfăţişarea grafică a noii serii.


Unanimitate minus unu

La mari evenimente, ziarele noastre centrale scot numere pe care le putem numi antologice. Se simte nu numai efortul de a face presă fără greşeală, ci şi o ingeniozitate şi o plăcere de a scrie pe care săptămîna trecută le-am remarcat la aproape toate ziarele din Bucureşti. Marile cotidiane şi-au alcătuit ediţiile de luni, simţind adierea istoriei. După vizita preşedintelui Bush, redacţiile ziarelor au ţinut seamă că sîmbătă şi duminică televiziunile şi radiourile nu s-au ocupat decît de acest eveniment. Cronicarul remarcă încîntat - sîngele apă nu se face! - că ziarele şi-au pierdut complexul televiziunilor şi nu se mai străduiesc să ofere cititorilor echivalentul pe hîrtie al transmisiunilor în direct. Un remarcabil orgoliu al hîrtiei de ziar şi o ştiinţă a puterii cuvîntului scris care s-au acumulat în toţi aceşti ani de competiţie cu televiziunile şi radiourile. În treacăt fie spus, nu vrem să minimalizăm astfel ce s-a făcut la posturile de televiziune şi de radio, atît publice, cît şi particulare. Spre deosebire de alţi colegi ai noştri din presa scrisă, Cronicarul priveşte cu înţelegere emoţiile şi "bîlbele" reporterilor de televiziune care au relatat în direct despre vizita preşedintelui Bush. Aşa ceva se mai întîmplă şi reporterilor de CNN, încît noi, cei cu condeiul, putem fi mai înţelegători cu cei care fac reportaje de la faţa locului, luaţi de valul emoţiei generale. Şi, pe de altă parte, dacă reporterii de televiziune şi cei de radio nu s-ar mai bîlbîi sau, prin natura lucrurilor, n-ar oferi informaţii incomplete, ce ne-ar mai rămîne de făcut nouă, celor din presa scrisă. Cronicarul a remarcat şi el, pe de altă parte, o tonalitate uneori sîcîitor festivistă a acestor transmisii maraton în direct. Totuşi să nu confundăm festivismul de pe vremea lui Ceauşescu, al transmisiilor în direct care erau gata îmbălsămate în formolul cenzurii, cu starea de jubilaţie pe care Cronicarul nu are motive s-o considere prefăcută decît dacă îi consideră nebuni pe cei care au făcut aceste emisiuni maraton. S-au făcut şi greşeli amuzante, dovedind însă că televiziunile au mers pe viu, adaptîndu-se din mers situaţiei. La un moment dat, de pildă, TVR nu mai ştia unde se află preşedintele Bush - a plecat de pe aeroport, e încă în salonul oficial de la Otopeni? -, asta mi se pare însă o probă că TVR n-a fost privilegiată în nici un fel, în materie de transmisiuni de vizite oficiale. S-ar putea spune, ca reproş, că zile la rînd televiziunile şi posturile de radio şi-au concentrat atenţia asupra summit-ului NATO şi asupra vizitei lui Bush. Să recunoaştem însă că aici n-a fost vorba de Congresul XIV al PCR şi nici de vreo mare adunare populară menită să mascheze că istoria şi politica României au devenit afacerea familiei Ceauşescu. E o prostie să obturăm evenimente istorice reale de teamă că am putea fi acuzaţi de festivisme ca pe vremea lui Ceauşescu. Cronicarul i-a văzut cu ochii lui pe unii dintre cei care s-au dus în Piaţa Revoluţiei pentru a fi de faţă la discursul preşedintelui american. Mergeau unii în coloană şi cam ploua, dar erau încîntaţi că vor fi acolo. Nu contest că destui au fost aduşi, chipurile, cu convocatorul, dar la o asemenea vizită şi după un asemenea eveniment cum a fost invitaţia adresată României la Praga, cine a fost mai cîştigat? Cei care au putut intra în Piaţă graţie convocatorului sau cei care au rămas pe dinafară, veniţi din proprie iniţiativă?  Un singur ziar s-a găsit, în Bucureşti, să-şi bată joc de vizita preşedintelui Bush şi de uriaşa manifestare de simpatie care i-a fost făcută acestuia: CRONICA ROMâNĂ. Acest ziar care miroase tot mai tare a publicaţie vadimistă a intrat cu acest prilej pe o linie sinucigaşă. Cronica română şi-a dat măsura inepţiei şi a obrăzniciei prosteşti scuipînd pe o vizită istorică şi pe senti-mentele a milioane de români care au înţeles că destinul ţării lor s-a schimbat după Praga şi că vizita preşedintelui Bush a venit să consfinţească această schimbare. Dar apropo, cu ce bani e publicată Cronica română ca să supravieţuiască?