Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Un interviu

În CONVORBIRI LITERARE nr. 9 citim un foarte interesant interviu acordat d-lui Cassian Maria Spiridon de către dl Sorin Alexandrescu. Interviul are un punct de plecare aniversar (în august, criticul şi eseistul împlinise 65 de ani), dar depăşeşte cu mult circumstanţa, ridicînd o sumă de probleme de interes general asupra cărora autorul face observaţii demne de a fi reţinute. Prima se referă la cartea din 1969 despre Faulkner. Descoperirea lui Faulkner, ne spune azi dl Alexandrescu, s-a datorat în parte unei anumite fascinaţii faţă de "organicitatea străveche a unei literaturi gen Sadoveanu", comparabilă cu "organicitatea extraordinară a tuturor culturilor din Yoknapatawpha". Scrie dl Alexandrescu: "Admiraţia estetică pentru o lume simultan superbă şi necunoscută s-a grefat pe descoperirea, cam în aceiaşi ani, a structuralismului (mai ales francez); am simţit brusc că aveam la dispoziţie în acelaşi timp o lume exotic organică şi o metodă exotic modernă [...] Privind în urmă, cred că însuşi cuplajul lor exprima ceea ce eu atunci nu vedeam limpede şi anume "plutirea" mea [...] între o lume care nu mai era a mea (organicitatea rurală românească) şi o lume care nu era încă a mea (modernitatea occidentală)". Astăzi dl Alexandrescu îşi declară convingerea că nu se poate aplica o hermeneutică post-modernă la o lume tradiţională. O a doua problemă se referă la "preţul" Unirii din 1918 ce a trebuit plătit de generaţia interbelică de oameni politici. E în fapt reluarea unei teme din Paradoxul român. "Ar fi fost mai bine, scrie dl Alexandrescu, dacă întrebarea ar fi fost rostită, că ar fi putut corecta o anumită "cecitate politică" a elitei, datorită căreia ea a văzut dificultăţile unificării ca un reziduu temporar al Unirii, nu ca o problemă de sine stătătoare pe termen mediu şi lung". Pe termen mediu, greşeala de abordare a condus la centralizarea în Capitala ţării întregită a tuturor deciziilor şi la dispariţia instituţiilor din noile provincii (aşa cum se convenise în 1918). Naţionalismul s-a agravat şi minoritarii de tot felul au creat dificultăţi. Pe termen lung, ignorarea "ţării reale" din spatele "ţării legale" a condus la conflictele post-decembriste, la dezinteresul pentru unirea cu Basarabia şi la naţionalismul renăscut.  CETATEA CULTURALĂ de la Cluj a împlinit 50 de numere în octombrie. Profităm de prilej spre a-i ura să le adauge altele, multe. Semnalăm din numărul aniversar paginile despre istoria unui excelent liceu ardelean, acela din Huedin care poartă numele lui O. Goga, şi cele despre D. Popovici, la centenarul naşterii. Uitat de mai toată lumea, D. Popovici merita consemnările din Cetatea, ca un mare cărturar ce a fost, profesor al multor profesori clujeni de ieri şi de azi, autor al unui studiu fundamental despre literatura română în Epoca Luminilor.


Românii răpitori

N-a fost ziar cît de cît important din Capitală care să nu povestească "isprava" deputatului PSD Dorin Lazăr Maior supărat că fiul său, Lăzărică, n-a fost primit cu o oră mai devreme de ora deschiderii într-o discotecă din Braşov. Deputatul a bătut un bodyguard şi i-a pus pistolul la tîmplă altuia, care a încercat să-l potolească. În loc să-l arunce imediat din braţe pe deputatul bătăuş, partidul de guvernămînt a anunţat, la începutul săptămînii trecute, că Maior va fi luat în discuţie de organizaţia locală a partidului, după care vor fi luate măsuri. Dar cînd Parchetul local anunţă că s-a sesizat împotriva lui Maior, ce rost are ca PSD să joace comedia formelor democraţiei de partid, în loc să-şi ia distanţă de la bun început de parlamentarul bătăuş. Fireşte însă că această ştire a pălit în comparaţie cu aceea că într-o bandă care voia să răpească pe soţia şi copiii celebrului fotbalist englez Beckham, protagonişti au fost cîţiva români. După o asemenea cumplită blestemăţie, Ministerul Afacerilor Externe ar trebui să se asigure că în această afacere de răpire "creierul" n-a fost în afara bandei descoperite, dar totodată, oficialităţile române ar face bine dacă n-ar adopta obişnuita atitudine de mirare nevinovată cînd se întîmplă ca infractori din România să-şi facă de cap în alte ţări. Pentru ca România să nu aibă de suferit prea mult de pe urma acestei ticăloşii, ar fi normal ca autorităţile de la Bucureşti să-şi trimită propriii investigatori pentru a ajuta la elucidarea cazului. Altfel, se va putea spune că românii, în general, se ocupă de blestemăţii în Anglia şi că România nu e în stare să-şi păstreze infractorii acasă. Poate că e o simplă coincidenţă, dar această intenţie de răpire prea s-a nimerit într-un moment în care România a cîştigat sprijinul Marii Britanii pentru integrarea în NATO. Cronicarul se fereşte îndeobşte de scenarii, dar în această afacere ratată de răpire e ceva în neregulă. În loc să păstreze cu străşnicie secretul operaţiunii, cei implicaţi s-au lăsat daţi de gol de un intrus care era şi reporterul unui ziar britanic. Pentru ca ziaristul cu pricina să meargă la sigur era nevoie de o sursă din interior. Iar dacă o asemenea sursă a putut cădea la înţelegere cu un ziarist, de ce nu s-a adresat direct Scotlandyard-ului? Nu cumva din pricină că mai întîi trebuia să se afle în mass-media internaţională că o bandă de români a vrut să-l lovească pe cel mai popular jucător de fotbal al Angliei, răpindu-i soţia şi copiii? Asta nu înlătură însă ipoteza elementară că o bandă de descreieraţi pilotată de cîţiva români a încercat să dea marea lovitură proiectînd o răpire de care n-a fost în stare. Revenind pe meleagurile noastre, să remarcăm faptul că, pentru a nu se ştie cîta oară, guvernatorul Băncii Naţionale e necondiţionat luat în serios de cotidienele centrale, în anunţul său, sintetizat în ZIUA: "BNR vrea să protezeje sistemul bancar de creditarea în exces în valută", un fel de a spune că economia românească trebuie să-şi caute soluţiile mai întîi acasă şi numai după aceea să recurgă la importuri. N-ar fi prima oară cînd guvernatorul BNR iese în faţă pentru a face anunţuri bancare în care se ascunde o strategie pe care guvernul nu vrea sau nu poate să şi-o asume cu aceeaşi seninătate.