Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


O alternativă critică

Culegem cu o mînă din reviste cîteva titluri. Băgăm cealaltă mînă în foc pentru autenticitatea lor: Cultura metaforei - cu ce şanse o dizolvăm în eul auctorial, Gh. Glodeanu între comprehensiune şi sinteză, Pe marginea gravităţii..., La un pahar de moarte şi colivă (versuri!), "Revelstein"-izare cu iz necrofagic. Imaginaţie, nu glumă! ARARAT, periodic al Uniunii Armenilor din România, îl evocă în nr. 17 pe Krikor Zambaccian, marele colecţionar, la 40 de ani de la dispariţia sa. Un nepot al său, Marcel Zambaccian, proprieta-rul unei Galerii de lîngă Curtea-Veche din Bucureşti, îşi aminteşte de Krikor şi de înaintaşii familiei: "Z. era un om foarte activ. Se agita, vizita galerii, cumpăra picturi şi opere de artă din acea perioadă. Veniturile sale erau obţinute din activităţi comerciale. Avea o firmă înfiinţată în 1910, la Constanţa, de către bunicul meu, Agop Zam-baccian. Se pare că şi străbuni-cul meu, Aram Zambaccian, se ocupa cu negoţul." Muzeul Zambaccian a fost închis după 1977, cînd tablourile au fost transferate la Muzeul Colecţiilor de pe Calea Victoriei, şi redeschis chiar după Revoluţie. Re-vista ne reaminteşte şi că s-au împlinit 10 ani de la moartea Andei Călugăreanu.  În PIAţA LITERARă nr. 17, un interviu cu dl Gh. Grigurcu. Să relevăm două lucruri. Mai întîi un elogiu al cronicii literare, care, i se pare dlui Grigurcu, nu şi-a epuizat resursele după 1989, aşa cum afirmă unii şi alţii. "A condamna cronica literară în principiu, susţine dl Grigurcu, e un semn de suficienţă morală şi miopie intelectuală". Sînt citaţi cîţiva cronicari aflaţi la "zenitul maturităţii" (precum Alex. Ştefănescu, Al. Cistelecan, O. Soviany) şi cîţiva tineri pe cale de consacrare, precum Daniel Cristea-Enache, Luminiţa Marcu, C. Rogozanu, Paul Cernat, Mihaela Ursa şi Horia Poenar. Al doilea lucru relevabil este o personală clasificare morală a scriitorilor din deceniile de comunism, mai exact de după 1964-1965 (înainte nu exista decît o singură categorie: obedienţii în mod necondiţionat): clovnii roşii, adică figurile dezonorante şi schimonosite ale adulatorilor regimului, precum E. Barbu, Adrian Pău-nescu, M. Ungheanu, C.V. Tu-dor, Dinu Săraru, Paul Everac ş.a., şi clovnii albi, "care-şi conservau o anumită independenţă, îşi rezervau o cotă de detaşare şi chiar o marjă a observaţiilor critice la adresa unor aspecte, de regulă secundare, ale sistemului", precum Preda, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, C. ţoiu, Bogza sau Jebeleanu. Cronicarul are altă părere. Dacă despre clovnii roşii, numai de bine, ca despre morţi, despre clovnii albi e mai greu de vorbit: îndefinitiv, toţi scriitorii care n-au jucat tontoro-iul pecerist au fost, mai mult sau mai puţin, doar critici ai unor aspecte, şi nu ai sistemului ca atare. Pe de o parte. Pe de alta, exis-tă scriitori pe care dl Grigurcu îi opune (nu pentru prima oară) celor din "curentul principal", precum Dimov, M. Ivănescu, Brumaru, Mugur etc., părînd a-i considera o categorie diferită. Nu cumva au fost şi ei, prin eva-zionism estetic, nişte clovni albi? Sau chiar mai rău: căci, dacă n-au făcut compromisuri (unii, la începuturile lor, au făcut!), nici n-au avut accente critice, fie şi periferice, menţinîndu-se într-o neutralitate morală asupra căreia e preferabil să păstrăm o pioasă tăcere.  Chestiunea e ridicată şi de dl Lászlo Alexandru în STEAUA nr. 4. D-sa nu împărtăşeşte ideea, răspîndită şi înainte de 1989 şi după a-ceea, că scriitorii deceniilor 7-9 din secolul trecut au avut un destul de pronunţat spirit critic, permis paradoxal de cenzură, motiv pentru care la noi nu s-a dezvoltat un samizdat propriu-zis. Dl Lászlo Alexandru crede că "in-telectualii deceniilor 7, 8 şi 9 [...] n-au avut de spus mai mult decît le permitea cenzura." Mai subtil, aceeaşi idee era exprimată de dl Patapievici (în Politice), citat de dl Lászlo Alexandru: dictatura s-a impus din clipa în care intelectualii au acceptat ca valabile doar mijloacele şi tonurile permise de oficialitatea comunistă şi de cînd ei n-au mai simţit nevoia unui samizdat. Diferenţa de perspectivă este importantă, nu doar o răsucire a unghiului de vedere şi ea ar putea fi formulată ca o alternativă: sau scriitorii din deceniile de comunism (de după 1964-1965, în orice caz) au intrat într-un joc politic şi literar ale cărui reguli le-a fixat oficialitatea din anii de imediat după ascensiunea lui Ceauşescu (şi n-au mai putut fi clintiţi cînd Ceauşescu însuşi a regretat libertăţile iniţiale sau, mai bine zis, n-a mai avut nevoie de aparenţa de democraţie din anii '60), sau scriitorii au profitat de laxismul ideo-logic din interregnul Dej-Ceauşescu şi au stabilit reguli pe care oficialitatea şi cenzura n-au vrut să le strice la început, iar mai apoi n-au mai putut. Cronicarul n-are pretenţia să răspundă la întrebarea implicită în această alternativă. Dificultatea de a răspunde nu trebuie subestimată. Ar fi, în tot cazul, o temă majoră de dezbatere.

Testul Pomârla

Paradă Adrian Năstase, aşa îşi intitulează comentariul din EVENIMENTUL ZILEI Cornel Nistorescu, în 15 octombrie. Un comentariu consacrat Consiliului Naţional al PSD. Editorialistul e de părere că în ciuda lozincii sub care s-au desfăşurat lucrările Consiliului, "Spre Normalitate", de fapt "prin felul în care au fost evitate dezbaterile despre necazurile scandaloase, prin exprimarea solidarităţii faţă de principalii acuzaţi, putem spune că PSD s-a distanţat şi mai mult de o prestaţie politică firească." Încercînd să afle motivele liniştii, editoria-listul lansează mai multe întrebări, care mai de care mai explozive "Nu cumva tăcerea din Consiliul PSD servită opiniei publice ca fiind un pas "spre normalitate" ascunde complicităţi, poliţe şi posibile şantaje? [...] Oare politeţea cu care Adrian Năstase tratează "fentele" lui Nicolae Văcăroiu nu ascunde teama ca preşedintele Senatului locali, primiţi în consiliu ca rude dragi din provincie, sînt trataţi cu îngăduinţă pentru că altfel ar avea ce spune şi ce acuza? Nu cumva la vîrful partidului s-a instaurat o solidaritate în corupţie ? Şi fiecare îşi acoperă petele negre ameninţînd că le va da în vileag pe ale celorlalţi?" CVTudor "a anunţat că retrage sprijinul politic celor doi reprezentanţi ai săi în Consiliul de Administraţie al TVR, Sanda ţăranu şi Dan Mihăescu. Liderul PRM le-a reproşat celor doi "lipsa de activitate şi neîndeplinirea mandatului încredinţat " şi le-a cerut să demisioneze, pentru a lăsa locul membrilor supleanţi Nedic Lemnaru şi Ion Pavelescu" scrie ZIUA. Să sperăm că după Sanda ţăranu şi Dan Mihăescu se vor găsi şi alţii care să descopere ce înseamnă de fapt o relaţie politică de subordonare faţă de CVTudor. Nu ne referim, fireşte, nici la Nedic Lemnaru şi nici la Ion Pavelescu ROMÂNIA LIBERă nr. 3823, salută o nouă victorie a guvernului Năstase împotriva corupţiei şi clientelismului: Guvernul PSD a oficializat secretomania despre afacerile clienţilor politici. Registrul Comerţului nu mai este public. La rîndul său Nicolae Prelipceanu îşi intitulează editorialul din acelaşi ziar: Economie mafiotă de piaţă, titlul ne scuteşte de detalii. În sfîrşit, din acelaşi ziar am cules ştirea că partidul de gu-vernămînt are cu un baron mai mult: Deputatul Dan Verbina stăpîneşte o bună parte din Delta Dunării. Un titlu scos parcă din Budai Deleanu în ADEVăRUL nr. 3829: Revolta senatorilor flămînzi. Înarmaţi cu cîrnaţi, mititei şi chifteluţe cu muştar din gros, aduse de acasă, senatorii s-au răsculat împotriva desfiinţării bufetului de serviciu.  Tot ADEVăRUL anunţă, în acelaşi număr, că Doar preşedintele mai poate opri escrocheria de partid "sedii de 2 lei": "Camera Deputaţilor a adoptat raportul de mediere a textelor aflate în divergenţă între Cameră şi Senat. Adoptarea acestui raport s-a făcut pe şest, în circa un minut fără ca vreun parlamentar să-şi manifestte opoziţia, deşi anterior unele partide s-au prefăcut că se dezic de acest proiect, pe care l-au calificat drept imoral" Dacă aşa cer interesele partidului, ce pot face bieţii deputaţi?  O ştire de meteorologia culturii: În Palatul Culturii de la Timişoara ploaia pătrunde prin acoperiş. (Adevărul). Test academic pentru postul de femeie de serviciu (Evenimentul zilei), Testul Pomârla (Ziua, care aduce precizari chiar în subtitlu)"; Pentru a ocupa un loc de muncitor de întreţinere, cu salariu minim garantat, românul de rînd are de trecut trei probe: practică, interviu şi noţiuni de legislaţie. Ca să ajungă să lucreze la Liceul "Atanasie Başotă" din Pomârla, aspiranţii trebuie să cunoască zece legi şi să treacă printr-un test grilă". Dacă o fi fost concurenţa mare?!