Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Din nou, Securitatea



Extrem de interesant, numărul 547 din Dilema în care „tema” este, din nou, Securitatea. Sub titlul sugestiv, A fost odată (ca niciodată) Securitatea, putem citi cîteva articole la obiect, pertinente şi îndrăzneţe. Pe ultima pagină, un interviu cu dl Andrei Pleşu, acordat dlui Cristian Ghinea. Sigur că am început cu el lectura numărului. Dl Pleşu ştie mult mai multe şi, în plus, a fost obligat, prin funcţia de la CNSAS, să reflecteze temeinic asupra lucrurilor. Dl Pleşu combate, înainte de orice, ideea destul de răspîndită (et pour cause!) că securiştii n-au făcut decît să-şi apere patria, că au fost, mă rog, profesionişti ca oricare alţii, pe domeniul lor. Dl Pleşu remarcă absenţa oricărui sentiment de culpă la aceşti oameni. Ei se simt inocenţi, ei şi-au făcut meseria, ei n-au omorît pe nimeni cu mîna lor, ei au reprezentat o instituţie care există în orice ţară şi sub orice regim politic etc. De răul radical al Securităţii comuniste, nu pare a fi conştient nici unul. Pe deasupra, există o puternică presiune socială asupra noastră a tuturor, dar nu dirijată spre recunoaşterea acestui rău, ci, din contra, spre refularea, spre uitarea lui. Dl Pleşu are dreptate: „Un lucru refulat e o bombă cu ceas, e un potenţial de explozie. [...] apoi, e ridicol să vorbeşti de viitor cînd cei care vor să-l construiască reprezintă exact trecutul [...], cînd prezentul şi viitorul nostru sînt administrate de reprezentanţi ai trecutului.” Dl Pleşu dezvăluie şi greutăţile pe care membrii CNSAS le-au întîmpinat din partea guvernanţilor: cei actuali au minimalizat sistematic rolul instituţiei şi al legii, ajungînd să discrediteze ideea însăşi, şi abia de curînd, sub presiunea NATO şi UE, au revenit la sentimente mai bune; fostul preşedinte al ţării le-a promis marea cu sarea membrilor CNSAS care l-au vizitat, dar n-a mişcat un deget şi, culmea ironiei, se trezeşte acum să le reproşeze că n-au fost să-l consulte etc. În fine, în interviul său, dl Pleşu explică, în termeni foarte clari şi, uneori, sugestivi, de ce Securitatea a fost cea mai caracteristică instituţie a sistemului odios de dinainte de 1989: fiindcă a aruncat în aer toate reperele etice, a suprapus albul pe negru, a dat naştere unei „mocirle morale” din care nici azi nu putem ieşi. „Minciuna, diversiunea, echivocul, corupţia, falsa retorică patriotardă, toate astea au devenit vicii naţionale”, scrie dl Pleşu în încheiere l Ne cade în mînă cu mare întîrziere Caiete critice nr. 11-12 din 2002. Revista comemorează centenarul lui Ş. Cioculescu. Semnează Iordan Datcu, Cornelia Ştefănescu, Barbu Cioculescu, Raluca Dună şi Cristina Balinte. Un interviu uitat din 1940 ne este restituit de Andrei Milca. Din arhiva radio, Victor Crăciun dă la iveală un interviu din 1987, cu un Cioculescu octogenar, şi cîteva texte rostite publicate doar fragmentar pînă azi, însoţindu-le de un comentariu fastidios şi inutil, de care era mai bine să fim cruţaţi. La rubrica Documente, Barbu Cioculescu ne oferă cîteva date de familie (publicate iniţial în Secolul XX acum un deceniu şi ceva), iar Călin Căliman o intervievează pe Simona Cioculescu în legătură cu socrul ei. Interviul beneficiază de extraordinare fotografii de familie. Academia CAŢavencu nr. 38 ne informează că poetul şi senatorul Adrian Păunescu şi-a trecut în cont un examen parţial de doctorat cu (aţi ghicit?) profesorul şi preşedintele Academiei Române, dl E. Simion. Pînă să devină doctor, mai este oarece drum de străbătut. Tema: poezia generaţiei ’60. Sugerăm doctorandului un titlu mai potrivit firii sale intelectuale: Poezia generaţiei mele. Aşteptăm cu mult interes vestea susţinerii (în ce sală? în ce an?) tezei. l Un comentariu foarte dur semnează în ALA nr. 684 dl C. Stănescu pe tema Festivalului „Zile şi Nopţi de Literatură” de la Neptun. Unele observaţii sînt întemeiate, altele, pur şi simplu răutăcioase. Toată chestiunea finanţării recentei manifestări, de exemplu, este tendenţioasă. Nicicum nu e bine: nici dacă statul dă bani de la buget pentru literatură, nici dacă nu dă. Iar ideea că dl Năstase îşi face campanie electorală aflîndu-se în „compania virtuală” a lui Kadaré şi Antunes, după ce s-a ţinut de mînă la emisiunea lui Teo cu un vestit comic al micului ecran, poate fi corectă, dar ce ar fi de făcut? Vorba dlui Stănescu: una e să sprijini o acţiune culturală, alta e să te sprijini pe ea. Adevărat, dar, încă o dată, ce e mai bine: să-i smulgi premierului niscai bani pentru cultură, îngăduindu-i să-şi facă imagine electorală, sau să refuzi banii, în ipoteza că votanţii îl vor ocoli pe premier? Cronicarul nu ştie ce e mai bine. Dar nici nu se grăbeşte să facă recomandări altora.



Dinescu rămîne Dinescu



Cronicarul s-a minunat că atunci cînd a părăsit PSD-ul Cosmin Guşă n-a făcut şi obişnuitele dezvăluiri de rămas bun. Fostul secretar general al PSD doar a întîrziat puţin cu dezvăluirile. Cităm cîteva, după ZIUA, care le-a prezentat pe puncte şi subpuncte: Preşedintele şi premierul sînt şantajabili l În decembrie 1989 a fost lovitură de stat, iar colegii de puci l-ar avea la mînă pe Ion Iliescu l Consilierul prezidenţial Ioan Talpeş a avut ca teză de doctorat insurecţia militară l Năstase e vulnerabil pentru că este înconjurat de persoane cu un trecut întunecat l Şerban Mihăilescu a fost şeful de cabinet al lui Constantin Dăscălescu l Aderarea la NATO şi la UE este periclitată (sic! – totuşi e vorba de două aderări, n.Cr.) de prezenţa în structurile de putere ale foştilor securişti şi nomenclaturişti, care promovează nepotismul şi lipsa de competiţie etc. Unele dintre aceste dezvăluiri fac parte din categoria secretelor lui Polichinele. Presa scrie încă din 1990 despre ipoteza loviturii de stat care l-ar fi legat pe Ion Iliescu de feluriţi foşti de care nu se poate debarasa. Nu e o noutate nici afirmaţia sa că premierul Năstase ar fi şantajabil. Despre teza de doctorat a lui Ioan Talpeş, dl Guşă a aflat cam tîrziu. La fel cum a aflat cu întîrziere şi despre îndeletnicirile lui Şerban Mihăilescu. Cosmin Guşă care şi-a făcut un fel de asociaţie politică pe care a botezat-o Iniţiativa 2003 îl invită la un dialog pe preşedintele Ion Iliescu. Nu cumva în direct şi la o oră de vîrf? Fiindcă dacă e aşa, ar trebui să-şi aştepte rîndul după Petre Mihai Băcanu care aşteaptă din ’90 un asemenea dialog cu preşedintele Iliescu. Unul dintre clipurile publicitare prin care alegătorii sînt trimişi la referendumul pentru Constituţie spune: „Vreţi ca armata să nu mai fie obligatorie, votaţi noua Constituţie”. Pentru a nu se ajunge la aceleaşi confuzii ca acelea provocate de discuţiile despre neobligativitatea armatei, secretarul de stat în MApN, Sorin Encuţescu a anunţat că pînă în 2007 armata rămîne obligatorie. Ştirea a apărut în mai multe ziare centrale şi a fost difuzată şi de televiziuni şi de posturile de radio. Însă experienţa ne face să credem că după ce a apucat zvonul să se răspîndească Armata va fi nevoită să folosească arcanul pentru a-i aduce pe recruţi la oaste. l Inexplicabila ură pentru doctorul Beuran se intitulează unul dintre editorialele NAŢIONALULUI. Editorialistul anonim e de părere că sînt uitate meritele doctorului Beuran „un foarte bun medic chirurg, căruia nu i-a murit pacientul pe masă fiindcă el se îmbătase, nici n-a euthanasiat vreun bolnav.” Nu înţelegem care e meritul unui chirurg care nu se îmbată înainte de operaţie sau care nu-şi euthanasiază bolnavul. Astea sînt posibile infracţiuni şi orice chirurg cu scaun la cap nu se dedă la aşa ceva. Dar se întreabă editorialistul Naţionalului, ce poate fi atît de original într-un ghid, cînd el este acelaşi pentru toţi medicii din lume? Dacă e vorba de un ghid, bun, el e tradus în toată lumea. Dacă ghidul e învechit sau îi învaţă prostii pe medici – căci mai există şi aemenea ghiduri – el n-are valabilitate universală, de fapt e bun de aruncat. Un ghid „la zi” în medicină cuprinde o muncă de autor uriaşă. El nu pică din cer, cu indicaţii venite direct de la Hipocrate. Şi chiar dacă ar fi fost aşa, datoria dlui Beuran ar fi fost să precizeze Hipocrate dixit. Iar cu traducerile sale, pe care le-a prezentat drept lucrări originale, dl Beuran a izbutit să avanseze în ierarhia universitară. Editorialistul Naţionalului exagerează scriind că dr Beuran a ajuns obiect de ură. Mai curînd de dispreţ. l Vîlvă teribilă în mass-media după ce Mircea Dinescu a demisionat din conducerea nou înfiinţatului post de televiziune NAŢIONAL pentru că, într-o emisiune pilot i-a fost cenzurat un interviu. E adevărat că Dinescu a renunţat astfel la un salariu care pe mulţi i-ar fi făcut să închidă ochii. Dar Dinescu n-ar mai fi fost Dinescu dacă ar fi acceptat să fie cenzurat.