Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Calităţi de ministru al Culturii


În afară de ADEVĂRUL şi ROMÂNIA LIBERĂ, care au angajate, pentru paginile de cultură, critici specializaţi sau scriitori care fac gazetărie culturală, scurtele prezentări de carte din celelalte cotidiane de tiraj sînt încredinţate unor "buni la toate" care nu au timp şi nici dorinţa să citească. Deci procedează aşa: copiază din prefaţă sau de pe coperta a IV-a cîteva propoziţii, adaugă un citat şi, după o răsfoire superficială, cîteva prostii din capul lor, reproduc coperta şi prezentarea e gata. Iată, de pildă, cum e recenzat în CURENTUL din 26 septembrie volumul apărut la Editura Compania, ce conţine textul din 1927 al Marthei Bibescu Un sacrificiu regal, Ferdinand al României, urmat de o selecţie de Cuvîntări şi documente ale Regelui Ferdinand. Jumătate e copiată cuvînt cu cuvînt din Nota asupra ediţiei. Urmează un citat de pe prima pagină a cărţii şi apoi, prostiile. Zice anonimul ignorant: "Autoarea mărturiseşte că avea doar patru ani cînd a auzit rostindu-se pentru prima oară numele acestuia şi descrie apoi contextul în care Ferdinand, fiul cel mai mic al prinţului Leopold de Hohenzzolern a ajuns rege al României la numai 20 de ani" (s.n.). Dacă ar fi trecut de prima pagină, recenzentul ar fi aflat, pe a doua, că Ferdinand de Hohenzollern - Sigmaringen s-a născut în 1865, iar cîteva pagini mai încolo şi-ar fi completat cultura generală cu informaţia - ştiută azi de orice şcolar - că a depus jurămîntul de rege imediat după moartea lui Carol I, în toamna 1914, deci la "numai" 49 de ani. Putem să înţelegem că ziaristul care se ocupă de cărţi la Curentul şi-a făcut şcoala pe vremea comunismului, cînd perioada regalităţii era "sărită" din manualul de istorie a României, dar ar fi avut timp berechet în ultimul deceniu să se pună la "curent". Sau, măcar să fi citit cartea despre care scrie - ediţie bine făcută, cu discursurile şi documentele datate, şi din care, dacă ar fi vrut, ar fi avut ce învăţa.  Din suplimentul Bucureştiul cultural al revistei 22 nr. 30, aflăm că pentru uimitorul Nicolae Ţone, directorul Institutului pentru Cercetarea Avangardei Româneşti şi Europene şi al Editurii Vinea, nimic nu e imposibil. Proiectele lui culturale, ce par nebuneşti în condiţiile noastre, sînt înfăptuite cu o pasiune, o energie şi o abilitate managerială pe care dacă vreunul din cei ce s-au perindat la conducerea Ministerului Culturii le-ar fi avut, cu totul altfel ar fi stat azi situaţia şi am fi oftat mai puţin. Într-un interviu luat de Diana Zaharia, aflăm ce-a mai făcut N. Ţone în ultimul timp: are gata de tipar o ediţie de Opere complete Ion Vinea, în 12 volume, a căutat (călătorind în acest scop pe banii lui şi în străinătate) oameni care l-au cunoscut pe Vinea iar cartea cu dialoguri şi mărturii va apărea anul viitor, a adunat noi documente pentru arhiva Institutului - un material imens, care va fi pus în curînd la dispoziţia cercetătorilor: "Într-o lună-două vom pune la dispoziţia publicului arhivele noastre. Institutul nostru are un sediu, o editură proprie - şi va funcţiona ca atare pe str. Mitrop. Antim Ivireanu nr. 45, într-un program săptămînal, trei sau patru zile pe săptămînă, 4-6 ore. Cine va vrea să cerceteze, respectînd normele oricărei alte instituţii sau biblioteci româneşti sau occidentale, va avea acces aici, va fi încurajat. Cei pasionaţi de avangarda românească pot folosi timpul foarte eficient. În loc să meargă în zece locuri, la Biblioteca Academiei, la Muzeul Literaturii, la diverse persoane particulare, găsesc toată documentaţia aici." Şi mai ce?: "Facem ediţii critice bilingve: Vinea, Tristan Tzara. Am încheiat contract cu celebra editură Flammarion de la Paris, în valoare de 42.000 franci, pentru a publica toată opera lui Tzara. Vor fi cca 10 volume de versuri pe 1000 de pagini"... Tot în direcţia valorificării, vor fi republicate, prin facsimilare, toate revistele de avangardă şi toate volumele (cca 80) avangardiştilor români, accesibile şi pe Internet.  Dar cel mai uluitor proiect al lui N. Ţone e unul arhitectonic: "Dorim să construim o clădire specială în Bucureşti în care să funcţioneze acest institut de avangardă. Clădirea am vrea să fie concepută pornind de la o schiţă a lui Marcel Iancu, Volume arhitectonice, din 1924. Am luat deocamdată legătura cu vicepreşedintele Uniunii Arhitecţilor, Augustin Ioan, care ne-a încredinţat de tot sprijinul său. Ne-am consultat cu domnia sa şi urmează să găsim modalitatea de colaborare". Clădirea e gîndită ca un complex multifuncţional: tipografie, săli de expoziţie, săli moderne de lectură, spaţii de cazare pentru cercetători şi două-trei nivele pentru arhivă unde, pe lîngă manuscrise se va găsi şi tot ce s-a scris în lume despre avangardă: "Va fi o clădire excepţională ca arhitectură, în care se va putea desfăşura o intensă activitate ştiinţifică şi va deveni în acelaşi timp un centru de interacţiune europeană. Dacă fiecare ţară va avea aici compartimentul său şi reprezentanţii ei - vor lucra cel puţin 40-50 de persoane -, atunci va deveni şi un punct turistic de maximă importanţă." Pare o utopie? Ei bine, nu! Locul a fost deja găsit, cît despre fonduri, şi în această privinţă N. Ţone a trecut la fapte: "Am făcut un calcul simplu şi, din discuţiile de pînă acum, suntem încurajaţi. Va fi o clădire construită în întregime de ţările Europei. Dacă fiecare ţară europeană participă cu 20-40.000 euro la acest proiect - sunt peste 40 de ţări -, se strîng peste 2 milioane dolari. Va fi o "Casă a Europei" specializată pe un domeniu aparte, aici, în inima Bucureştiului." Ca orice proiect serios, construcţia Institutului pentru Cercetarea Avangardei are un termen: 2005.


Fuzionarzi cu partidul şi la bucată


Un parlamentar de România Mare a cerut Senatului reconsiderarea activităţii lui Nicolae Ceauşescu, scrie ZIUA, care dă şi numele autorului acestei propuneri. Noi preferăm să-l trecem sub tăcere. Potrivit acestuia, după nivelul economic "ridicat" din 1989, ar fi urmat bunăstarea şi siguranţa, dacă - evident! - Ceauşescu ar fi rămas la putere. Unui asemenea gânditor e de prisos să-i spui că se înşeală, fiindcă, în prealabil, ar trebui ca el să aibă proprietatea termenului de "nivel economic ridicat".  Un alt parlamentar, de astă dată ţărănist, a ţinut să observe, la o zi după aceea, că în procesul de la Târgovişte, Elenei Ceauşescu nu i s-a dat dreptul la ultimul cuvânt. Şi numele acestui parlamentar, citat de mai multe cotidiane, îl trecem sub tăcere. Ţărănistul era indignat că până în prezent nimeni n-a semnalat această flagrantă greşeală. A semnalat-o el. Care ar fi soluţia? Rejudecarea procesului? Achitarea Ceauşeştilor? Sau retragerea la o bine meritată odihnă a venerabilului ţărănist bântuit de asemenea preocupări justiţiare, excelentă temă de conversaţie, pe o bancă, în Cişmigiu.  Tot în ZIUA scrie Ioan Groşan despre preşedintele fuzionantului cu PDSR partid al dlui Cunescu: "dl Alexandru Athanasiu (...) nu mai departe decât în februarie a.c. declara în Ziua că "ţara noastră are nevoie de alţi lideri şi în nici un caz de o revenire a lui Iliescu în funcţia de preşedinte. Nu ar face bine acestei ţări"... Şi, când colo, ce să vezi? Ademenit probabil de cântecul de sirenă dolofană al dlui Adrian Năstase (recte al dlui Iliescu) dl Athanasiu anunţă fuziunea... între PSDR şi PDSR. Prin această fuziune, dl Athanasiu devine, scurt, un fel de Titeluş Petrescu. însă spre deosebire de ilustrul său înintaş care şi-a plătit păcatele murind în închisorile celor cu care a fuzionat, dl Athanasiu şi le va ispăşi în vreun post de senator ori - mai ştii? - ministru." Dl Athanasiu fuzionează cu partid cu tot, alţii, mai modeşti, precum dl Nicolae Stăiculescu, fost PD, şi alţii, o fac la bucată, după ce şi-au asigurat vreo răsplată certă. Printre aceste răsplăţi, un loc pe listele PDSR, provocând burzuluiala celor vechi din partid.  Despre fuzionarzii care îngroaşă rândurile PDSR, dar şi despre politica braţelor deschise în întâmpinarea lor practicată cu voluptate de partidul dlor Iliescu & Năstase, Cornel Nistorescu afirmă în EVENIMENTUL ZILEI că înseamnă, pentru cei dintâi, părăsirea corăbiei care se scufundă. Iar pentru partidul care îi primeşte, o garanţie în alb că atunci când va da de greu se va trezi abandonat şi de tovarăşii de drum pe care îi culege din toate fundăturile politice, dar şi de pedeserişi dispuşi să-şi vândă pielea la prima licitaţie unde vor găsi cumpărători.  Cititorii ROMâNIEI LIBERE au putut afla ce citeşte printre altele deputatul român pe banii contribuabilului: Casa lux, Electricianul, Instalatorul, Fermierul, Culturism. Pe când şi publicaţii la fel de instructive precum Playboy ?  Din gândirea primarului general al Capitalei, citată de ROMâNIA LIBERĂ: "Singura condiţie pentru a avea cald în case este să se plătească." În seninul şi plinului, la prima citire, de bun simţ anunţ al dlui Băsescu ar mai trebui adăugat ceva: "Dacă e de unde". Fiindcă mulţi locuitori ai blocurilor din Bucureşti au de ales între a se hrăni şi a se încălzi. Asta după toate ingineriile şi metamorfozările pe care ministrul Industriilor, dl Berceanu, coleg de partid cu primarul Băsescu, le-a făcut pentru a sparge preţurile de monopol ale regiilor de care depinde căldura din timpul iernii a vinovaţilor care locuiesc la bloc. La Piatra Neamţ 850 de familii de asemenea vinovaţi au renunţat la căldură fiindcă ştiu că n-au de unde plăti. Dar tot colegul de partid al dlui Berceanu, acelaşi dl Băsescu spune, citat de COTIDIANUL: "Bucureştenii nu vor primi compensaţii pentru căldură pentru că Guvernul vrea să acopere gaura FNI." Foarte inteligent, dar dl Băsescu nu spune că tot un coleg de partid al dsale, dl Alexandru Sassu a cerut guvernului să scoată bani pentru "gaura de la FNI", iar şeful acestui partid, dl Roman, l-a acuzat, fără probe, pe premierul Isărescu de situaţia de la FNI, argumentând că ar fi tolerat această escrocherie pe vremea când era guvernator al BNR. Ceea ce premierul respinge, cu probe, publicate în COTIDIANUL, CURIERUL NAŢIONAL, ZIUA etc.  Răspunsul indirect al dlui Roman a fost că deşi îl consideră pe dl Ion Iliescu, un om al trecutului, vede în el singurul contracandidat autentic în cursa pentru preşedinţie. Asta ca şi cum dl Roman ar fi o prospătură.