Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


9 zile şi jumătate


Rubrica asta săptămînală ce îi ritmează de ani buni viaţa i-a intrat în sînge Cronicarului, devenit dependent de reviste literare "calde", cărora în scurtul concediu tocmai încheiat le-a simţit lipsa, ca un fel de revistotimie (cam masochistă). La întoarcere, primul lucru a fost să se repeadă la publicaţiile adunate în cele 9 zile şi jumătate de absenţă din redacţie. Şi dacă era marţi, era revista 22, aşa că a citit cu lăcomie numerele 33 şi 34. A început, ca totdeauna, cu tableta lui Dan Perjovschi - perla de umor negru formată în fiecare săptămînă în jurul unor ţăndări de actualitate. Nu obişnuita miştocăreală a gazetarilor cu condei vioi, nici ghiara caustică a "apucaţilor" justiţiari, ci observaţiile inteligent-amare ale unui artist căruia îi pasă ce se întîmplă cu ai lui. Numai la Tia Şerbănescu mai e de găsit acest tip de concizie spirituală şi gravă în acelaşi timp. * Multe au fost de citit în nr. 33 (şi încercînd să enumăr doar cîteva, teamă îmi e ca pentru nr. 34 n-o să mai rămînă loc): şi paginile despre Raymond Aron, cel mai important gînditor liberal francez, a cărui operă a început să fie tradusă la noi abia de la mijlocul anilor '90, şi mărturia Ninei Cassian despre Ultima vară a lui Babu Ursu, în care se insistă pe ideea că revolta prietenului era provocată de transformarea idealului în care crezuse în contrariul lui: "Trăia într-un regim odios, care-i strivea şi-i batjocorea credinţa (un regim de care n-a "profitat" niciodată, cum s-a insinuat de curînd, n-a avut funcţii, n-avea bani, umbla prin Europa cu salamul în raniţă...). E ciudat (sau poate că nu e ciudat) că indivizi care nu au crezut în nimic decît în propria lor chiverniseală, oportunişti, cinici, ba chiar rău-făcători, mai au şansa de a fi acceptaţi sau iertaţi ("asta era situaţia..."), dar un drept-credincios trebuie înfierat şi pus la zid (exact aşa au procedat Partidele Comuniste cu drept-credincioşii, decenii de-a rîndul...). Deci, Babu a fost ucis pentru credinţa lui (şi, bineînţeles, pentru delictul de les-majestate.) Unii, cei de rea-credinţă, încearcă să-l ucidă a doua oară, post mortem." * De reţinut neapărat e şi textul lui Vladimir Tismăneanu, Congresul al IX-lea şi geneza mitului Ceauşescu, uşor pigmentat memorialistic de politologul preocupat să restabilească adevărul despre comunismul românesc, şi care e de folos atît pentru cei ce au trăit perioada, cît mai ales pentru tinerii ce o consideră doar istorie: "Regîndind astăzi temele cruciale ale Congresului al IX-lea şi evitînd ispita a ceea ce Timothy Garton Ash numeşte determinism retrospectiv, este limpede că existau suficiente motive de anxietate în acel iulie 1965: accentele patetic-patriotarde ale raportului lui Ceauşescu, jocurile de culise derulate în total dispreţ faţă de delegaţii la Congres, elogierea excesivă a liderului, ca început al unei tot mai asfixiante idolatrii. Erau însă şi motive de speranţă, iar a le ignora astăzi, ştiind tot ce ştim despre catastrofa finală, ar însemna să uităm că atunci, în 1965, nu puţini erau cei care vedeau în noul lider şi în linia lui întruchiparea unui socialism mai puţin inclement, obtuz şi agresiv decît cel practicat sub domnia lui Dej." * Nu în ultimul rînd, deşi se află pe ultima pagină, ne-a interesat studiul lui Mihnea Berindei şi François Gèze, tradus din numărul pe iulie al revistei Esprit, unde e publicat ca introducere la eseul lui Gabriel Liiceanu, Sebastian, mon frère. După toate polemicile stîrnite, aducerea la cunoştinţa cititorului francez a acestui text e considerată necesară de către redacţia Esprit: "E greu să-ţi faci o părere despre un text fără a-l fi citit. Şi totuşi, numeroase polemici orchestrate de presă ne îndeamnă, din ce în ce mai des, să facem tocmai acest lucru. "Tribunalul opiniei publice" e convocat prin intermediul "tribunelor libere" şi al altor "puncte de vedere" publicate în ziare, fără însă a i se oferi elementele dosarului. De aceea ni s-a părut necesar ca, legat de dezbaterea iscată în jurul unui text al lui Gabriel Liiceanu, să publicăm acest text. Publicarea lui permite rectificarea unor procese de intenţie, ba chiar a unor categorice deformări ale textului, pe care nu ne putem mulţumi să le socotim inevitabile cîtă vreme citatele sunt reluate de la un autor la altul." Logica suspiciunii şi derapajele argumentative discutabile ale celor ce s-au simţit lezaţi de demersul lui Gabriel Liiceanu de a invoca, în omagiul adus lui Sebastian, propria experienţă din timpul comunismului sînt relevate de autorii introducerii. Ei recapitulează toate datele polemicii, inclusiv teza lui George Voicu din "Le Temps Modernes", rezumată în modul ştiut de E. Reichmann în "Le Monde". Să sperăm că cei derutaţi de această dispută deplasată se vor lămuri.


Gustul amar al listelor


La ediţia din acest an a Festivalului de muzică uşoară (chiar foarte uşoară) de la Mamaia, organizatorii l-au ales ca designer pentru costumaţia participanţilor pe un domn Cătălin Botezatu. Talentat şi prezentabil, designerul are un mic defect: o condamnare la doi ani puşcărie. Sentinţa nu e definitivă, dar e. Un motiv serios pentru Cornel Nistorescu de a se întreba cum a fost posibil ca organizatorii festivalului să defileze cu el. Scrie Nistorescu: "omul simplu, cu frică de lege şi de Dumnezeu, are tot dreptul să se simtă ofensat. Morala publică suferă şi ea un afront, iar scara valorilor seamănă cu o grămadă la rugby. În alte ţări, o vedetă suspectată că nu şi-a plătit impozitele la stat a stat pe tuşă mai bine de trei ani. La noi, un măscărici financiar e promovat drept expert, un parlamentar care a furat cu trenurile de marfă şi are interdicţie de a părăsi Capitala vrea libertate de mişcare pentru a se duce în provincie în campanie electorală. Unul implicat într-o crimă face divertisment la tv, altul urmărit pentru furt dă interviuri candide la un oficios al hoţilor". După această sumară enumerare editorialistul se întreabă: "Poate Cătălin Botezatu să-i îmbrace şi pe soliştii Festivalului George Enescu? Fireşte că da, dar cu riscul de a crede că în lumea noastră orice e posibil." Ar cam fi, crede Cronicarul, care simte un imbold să lungească lista exemplelor date de Nistorescu. Dar la ce bun? În ultima vreme preşedintele PD, dl Roman e chinuit de premoniţii şi imbolduri viscerale. Premoniţii asupra victoriei sale în cursa pentru Cotroceni şi imbolduri de a candida din cauza sărăciei din România. Mai toate ziarele n-au scăpat prilejul de a publica spusele dlui Roman despre amintitele probleme viscerale ale domniei sale, luînd pîinea de la gura ACADEMIEI CAŢAVENCU * ADEVĂRUL şi alte cotidiane îl citează pe dl Traian Băsescu. Primarul general al Capitalei a declarat săptămâna trecută că mafia buticurilor ar fi pus un premiu pe capul său. Sperăm că n-a pus nimeni vreun premiu pe capul primarului. Înclinăm chiar să credem că dl Băsescu se victimizează, pentru a ieşi basma curată dintr-o afacere începe să-i aducă ponoase la imagine. Şi, în multe cazuri, să-i provoace mustrări de conştiinţă. Fiindcă unii dintre buticarii pe care i-a ras dl Băsescu îşi vîrîseră toată agoniseala, mai şi îndatorîndu-se, ca să-şi deschidă prăvălioarele. Dacă primarul are ştiinţă de o mafie a buticurilor, onorabil ar fi să producă probe şi să înceapă cu mafioţii. * Un interviu al dlui Péter Eckstein-Kovács apărut în KRONICA a fost citat de cotidianele centrale, din cauza cîtorva fraze. Intervievatul declară că "UDMR primeşte nenumărate semnale conform cărora ar trebui să participe la un guvern care include PDSR". Printre aceste semnale se numără şi unele venite din partea unor cancelarii europene, precum şi din partea elitei intelectuale româneşti, că UDMR ar trebui să rămînă la guvernare, după alegeri, chiar şi alături de PDSR, partid despre care dl Kovacs afirmă că în ceea ce îl priveşte îl consideră antimaghiar şi antiminoritar. Cronicarul nu consideră afirmaţia secretarului de stat pentru minorităţi un semnal adresat PDSR, ci un semn prin care UDMR încearcă să dezarmeze în campania electorală eventualele accente antimaghiare ale PDSR. * Aproximativ 500 de personalităţi de stînga au subscris zilele trecute în sprijinul candidaturii la preşedinţie a dlui Iliescu, după apariţia listei de susţinere a eventualei candidaturi a premierului Isărescu. În bună parte, semnatarii pentru dl Iliescu fac parte din mediul artistic şi intelectual. Lista e impresionantă, dar de vreme ce preşedintele PDSR a declarat că nu-l interesează eventuala candidatură a premierului, de ce a găsit de cuviinţă partidul său să se bată în liste cu cineva care nu-şi depusese candidatura? Mirela Iamandi crede într-un editorial în CURENTUL că "intelighenţia" ţării nu-l iubeşte pe Ion Iliescu şi că iniţiatorul listei de semnături pro Iliescu, acad. Răzvan Theodorescu, ar încerca astfel să răstoarne această imagine, în absenţa din ţară a fostului preşedinte al României. Din păcate, crede Cronicarul, aceste liste ascund nu neapărat susţinerea unuia sau a altuia dintre candidaţii la preşedinţie, ci supravieţuirea unei rupturi profunde în lumea artistică şi intelectuală din Romînia, la mai bine de un deceniu de la Revoluţie. O ruptură care a stricat prietenii de o viaţă şi care a dus la apariţia de amiciţii împotriva naturii, unele tactice, altele producătoare de nefericire prin alăturare. Cine are răbdarea să parcurgă şi lista pro Isărescu şi lista contrară, alcătuită de PDSR, pro Iliescu, nu se poate să nu rămînă cu un gust amar.