Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Axioma de la Ploieşti
AXIOMA - revista lunară de literatură, ştiinţe, artă, religie ce apare la Ploieşti de patru luni (director - Marian Ruscu, redactor şef - Ieronim Tătaru, redactor şef adjunct - Stelian Oprea, redactor coordonator - Miron Oprea) e o publicaţie serioasă, dominată de spirit academic, şi care îşi onorează numele în special în accepţia lui din logica matematică. Fantezia, ludicul, subiectivitatea, umorul, într-un cuvînt stilul vioi ploieştean nu intră în formula acestei reviste ce pare alcătuită de universitari matematicieni şi filosofi, cu gravitate şi rigoare, dar fără éclat. În publicistica noastră culturală ea îşi rezervă de aceea un loc aparte, ca releveul unei construcţii multifuncţionale printre peisaje colorate. De o atenţie deosebită se bucură, firesc, oamenii locului. În nr. 4, printre aceştia - P.P. Negulescu. Redacţia a ales chiar pentru copertă cîteva citate din Destinul omenirii: "Se produc în adevăr, câteodată, în viaţa sufletească a omenirii, perioade critice, de îndoială chinuitoare şi descurajare adâncă, ce pot duce, prin pierderea speranţei în posibilitatea realizării binelui, la renunţări primejdioase din punctul de vedere al progresului, pe care îl pot împiedica sau cel puţin întârzia, atunci tocmai când e mai necesar şi mai urgent. În pragul unei asemenea perioade ne găsim, poate, astăzi[...] Îndoielile grave s-au strecurat astfel - şi continuă, din nefericire, a se strecura - în sufletele multora din contemporanii noştri de pretutindeni, slăbindu-le din ce în ce mai mult credinţa în posibilitatea înlăturării relelor de care suferă şi de care omenirea pare condamnată să nu mai poată scăpa niciodată. O asemenea stare sufletească e însă primejdioasă, fiindcă poate duce la o pasivitate care să împiedice în adevăr, sau cel puţin să întîrzie, îndreptarea dorită, atît de necesară şi urgentă. Căci nu toţi oamenii au tăria morală de a-şi face datoria şi atunci când nu-i mai văd utilitatea, directă şi imediată". Filosoful scria aceste fraze atît de actuale în urmă cu aproximativ şase decenii. Tot în legătură cu P.P. Negulescu, găsim în paginile Axiomei o rectificare biografică de care trebuie să se ţină de acum înainte seama: cercetînd arhivele, Paul D. Popescu a descoperit că autorul lucrărilor de referinţă Filosofia Renaşterii, Geneza formelor culturii şi Istoria filosofiei contemporane nu s-a născut în 1872, aşa cum înregistrează dicţionarele şi monografiile, ci cu doi ani mai devreme. Data de 18 octombrie 1870 figurează în foaia sa matricolă de la Liceul "Sfinţii Petru şi Pavel" din Ploieşti, precum şi în registrul de stare civilă al oraşului. Eroarea, apărută în acte mai tîrziu, n-a fost corectată de P.P. Negulescu: "Este greu de spus ce l-a determinat să accepte această schimbare a datei de naştere. Poate o uşoară vanitate - care adesea încearcă şi marile personalităţi -, aceea de a apărea ca un copil şi un adolescent precoce, poate dorinţa de a nu fi deranjat încă de la începutul studiilor universitare de recrutare, de satisfacerea serviciului militar." Dovezile aduse de cercetător nu lasă nici un dubiu: anul acesta, la 18 octombrie, se împlinesc 130 de ani de la naşterea lui P.P. Negulescu. * Să ne întoarcem la prima pagină, la editorialul lui Cristian Crăciun, intitulat Generaţie în răspăr şi avînd ca temă eterna cherelă literară între tineri şi bătrîni. Editorialistul crede că, după '90, conflictul "a reizbucnit în forme schimbate şi cu o intensitate greu de bănuit înainte. Franc spus, este vorba de o luptă pentru putere, fie ea şi pur simbolică". Nimic nou sub soare, fenomenul e normal şi prezent în toate culturile, numai că acum şi aici capătă accente ridicole: "Niciodată[...] "bătrânii" nu s-au simţit mai ameninţaţi, fiindcă tinerii intră în jocul simbolic al luptei cu nişte arme pe care generaţia vârstnică nu le cunoaşte. Şi sunt şi mulţi - deschiderea are avantajele sale -, cohorte lacome să se afirme. Status quo-ul pare imposibil de păstrat. Sunt şi tinereţi răzbunate, întîrziate. Optzeciştii, obişnuiţi cu gherila urbană şi cu spiritul de corp, îşi refac în fel şi chip ideile şi idealurile pe care nu le-au putut împlini la vreme, din cauzele istorice ştiute. Deşi, evident, ei nu mai sunt "tineri" şi se văd, la rândul lor, combătuţi de alţii, nou veniţi în arenă." Sîntem de acord cu Cristian Crăciun că în manualele alternative trebuie să fie incluşi şi scriitori tineri, în schimb nu împărtăşim exagerarea că acestora "li se refuză recunoaşterea publică", atîta timp cît sînt publicaţi la edituri de prestigiu (Univers, Cartea Românească, All, Nemira, Paralela 45), în colecţii anume consacrate lor, sînt recenzaţi şi susţinuţi în paginile revistelor, premiaţi de Uniunea Scriitorilor. Credem că editorialistul Axiomei se înşeală cînd scrie că "nu mai există loc pentru nou veniţi pe banchiză". Ce-i viziunea asta catastrofico-polară? Grădina literaturii e mare şi e loc în ea pentru toate generaţiile - în costum, în blugi, în bermude, în pielea goală, singura condiţie a accederii acolo fiind talentul concretizat în cărţi. Talentul individual. Nu ajunge să conteşti în cor cu leatul pentru a dezlocui alt leat şi a obţine "recunoaşterea publică". * Ne pare rău că ne-am luat cu vorba şi ne-a rămas prea puţin spaţiu pentru a semnala un remarcabil studiu din acest număr - I.L. Caragiale şi Emil Cioran de Ieronim Tătaru. Cu toată vasta bibliografie şi multele note publicate la sfîrşit, textul nu are tipíc didactic, e plin de subtilitate şi scris cu o plăcere ce transpare din frază. Decelînd ceea ce îi leagă pe Caragiale şi Cioran - între altele, luciditatea, libertatea interioară, sfidarea tabuurilor, pasiunea pentru muzică, aventura cuvîntului - Ieronim Tătaru aduce argumente convingătoare prin citate şi amănunte biografice.

Cutremure constatate, cutremure anunţate
Cam toţi editorialiştii ziarelor centrale au simţit nevoia să puncteze intrarea în jocul prezidenţialelor a lui Theodor Stolojan. Adrian Ursu de la ADEVĂRUL, lăsînd deoparte intenţiile de a face literatură pamfletară, cel puţin pînă la un punct, adică pînă ajunge să scrie despre PNŢCD, are observaţii pertinente despre anunţata candidatură a lui Stolojan. "Intrarea sa în joc, scrie editorialistul de la Adevărul, echivalează cu redesenarea peisajului politic. Competiţia electorală este relansată, rezultatul devine imprevizibil. Tradiţionala şi deja plictisitoarea rivalitate Iliescu-Constantinescu este acum înlocuită cu o concurenţă reală. Candidatul PDSR are în sfîrşit un challenger pe măsură. Theodor Stolojan, identificat cu personajul uşor misterios, scump la vorbă şi precis în acţiune, poate capta voturi din toate punctele cardinale ale hărţii politice. El are şanse mari să ajungă nu doar în turul doi, ci chiar să-l învingă pe eternul Ion Iliescu în marea finală. O bună parte dintre alegătorii venetici ai candidatului PDSR, care se îndreptau către acesta doar din lipsa alternativei, îşi vor regăsi opţiunile în figura colţuroasă a fostului premier de criză." În editorialul d-lui Ursu se strecoară totuşi o inexactitate. Aceea că Mugur Isărescu ar fi refuzat să se alăture ţărăniştilor în cursa electorală. La ora la care dl Ursu îşi scria editorialul, Mugur Isărescu nu refuzase nimic, dar nici nu acceptase ceva. Anunţase că se mai gîndeşte. Încît atitudinea d-lui Ursu începe să fie suspectabilă de antiţărănism marcat în repetate rînduri. Şi dacă mai adăugăm aici şi războiul ziarului cu ţărănistul Radu Sîrbu, şef al FPS-ului, poate că cititorii vor înţelege mai bine de unde accentele pamfletare la adresa PNŢCD ale editorialistului. * Interesant, chiar foarte interesant este editorialul lui Horia Alexandrescu din CRONICA ROMâNĂ, deşi după părerea noastră e scris cu o vădită tentă partizană. "Din felurite surse, aflu că la uşa lui Mugur Isărescu a fost şi este un adevărat pelerinaj secret al celor care, băieţi de bine fiind, îl povăţuiesc să-l lase pe Stolojan "să-şi facă ambiţia", ca să preiau chiar declaraţia lui sinceră, dată presei. Frumos e că parte dintre aceşti soli îşi exercită mandatele de tip recuperator presînd dinspre o falsă dreaptă, iar parte aduc mesajul stîngii aperisto-pedeseriste, la fel de alertată, la rîndul ei. De aici putem conchide şi că ambele flancuri sînt panicate în mod egal de şansa uriaşă pe care o are Mugur Isărescu, dar şi că o eventuală victorie a acestuia ar putea nărui marele plan secret care este viitoarea colaborare la guvernare a PDSR cu conglomeratul pe care încearcă să-l încropească Valeriu Stoica." Avem aici două exemple clare de ziarişti care lucrează politic, nu doar editorialistic. Dl Ursu mizează pe descurajarea lui Mugur Isărescu, în vreme ce Horia Alexandrescu pare a-l îndemna pe actualul premier să nu accepte aşa ceva. * În editorialul lui, Cornel Nistorescu comentează favorabil intrarea lui Theodor Stolojan în politică în care vede posibilitatea ca "bătălia pentru Cotroceni să nu se mai desfăşoare pe principiul comunişti-anticomunişti. Polarizarea discuţiilor pe diferenţa fundamentală între cele două blocuri nu va mai fi posibilă. Indiferent cine va ajunge în marea finală, subiectul în cauză va avea o pondere secundară şi dezbaterea se va concentra pe redresarea României. După ce decizia lui Mugur Isărescu va fi şi ea făcută publică, peisajul toamnei electorale va fi complet." În această calmă observaţie a lui Nistorescu despre completarea peisajului numai după ce şi Mugur Isărescu îşi va anunţa decizia, există o atitudine a editorialistului pregătit să mai înregistreze un cutremur în lumea politică, fără a se înfricoşa de eventualele sale consecinţe.