Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Vămile posteritătii


În rubrica din NATIONAL în care Dan Petrescu aduce la cunostinta natiei punctul său de vedere acru si frustrat - răfuindu-se în special cu personaje mai cunoscute (si recunoscute) decît el ale intelighentiei românesti, cărora le bagatelizează, cînd nu le neagă, orice merit - s-a putut citi de curînd (în episodul Cărti enervante - 10) că onirismul initiat de Dimov si Tepeneag e o gogorită, o simplă curiozitate puternic datată, o strategie literară de moment, moartă si îngropată împreună cu momentul. * În FAMILIA nr. 3, într-un grupaj intitulat Leonid Dimov la judecata de apoi, zece critici literari si poeti (majoritatea sînt si universitari) argumentează de ce e Leonid Dimov unul dintre cei mai importanti poeti din a doua jumătate a secolului si discută pe larg despre gruparea onirică, fără să pună la îndoială originalitatea poeticii ei si influenta asupra unor scriitori cu loc sigur în istoria literaturii contemporane, precum Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Sorin Titel, D. Tepeneag, Emil Brumaru s.a. (toti acestia, ca si "gogorita" din care au purces, trezesc mare interes studentilor filologi, care si-i aleg cu predilectie pentru lucrări academice, dovadă că onirismul nu li se pare deloc mort si îngropat). Grupajul din "Familia" cuprinde trei tipuri de texte: evocarea omului Dimov, relevarea prin analiză a valorii operei lui poetice si "mostenirea dimoviană" - modul cum se raportează la el poetii de azi. Din prima categorie, fragmentele de "amintiri cu Dimov" ale prietenului său Dumitru Tepeneag lasă să se întrezărească un personaj fabulos, un cuadragenar adolescent cu gustul gratuitului periculos, un boem sociabil si mult mai mult decît toate astea. De fapt, cum era Dimov? Pentru prietenul lui bun, "Dimov era un om trist si plin de umor. Calambururile lui erau grozave. Ironiile lui muscătoare. Veselia lui suna uneori ca o sfidare. În tot ce făcea era deosebit de ceilalti. Era elegant si inteligent. Profund si lejer. Umorului său i se poate aplica faimoasa formulă: umorul e politetea disperării." Ion Bogdan Lefter, care l-a cunoscut tîrziu, în anii ^80, nu-l poate separa în evocare de Marina, sotia cu care forma un cuplu perfect: "Se tesuse între ei acel tip de relatie rară care uneste doi oameni definitiv, pînă la întelegerea fără cuvinte, pînă la inseparabil, pînă la indistinctie. Cum a încercat Dimov să spună undeva: ăEa este conlocutorul meu în acea odaie misterioasă care se cheamă poezie. Întreaga mea încercare poetică i se datoreste aproape la propriu dacă ne dăm seama că n-avem de ce să aruncăm o minge cînd nu e altcineva s-o prindă si să ne-o arunce înapoi. Pînă la urmă nu mai stii a cui e mingea.ă". * În studiul Leonid Dimov, oniricul, Ion Pop îsi revizuieste mai vechea definitie a universului dimovian "ca spatiu al evaziunii spre orizonturile mai libere ale visului", si, pornind de la chiar reflectiile poetului, crede că e vorba mai degrabă de o "invaziune" a visului în realul regizat oniric: "refuzînd să-si povestească propriile vise, Leonid Dimov are dreptate să afirme că a edificat altele, care nu sînt doar ale sale si nu sînt nici simple ăirealitătiă, ci componente ale ăexistentei globaleă". * Marian Victor Buciu, universitar de la Craiova care are în lucru o carte despre Dimov, se opreste si el, ca si Bogdan Lefter, la proiectata epopee onirică, despre care poetul spunea într-un interviu: "Am un cult, mărturisit, pentru Budai Deleanu. Structura epopeii sale, subsolul mai ales, mi se pare aproape modernă. Epopeea mea, a cărei scriere, din pricina senescentei, devine din ce în ce mai greoaie, poartă titlul ăMărul Cunostinteiă. Prologul a apărut în ăViata Românească de acum cîtiva ani. E vorba de o fizică, biologie, medicină, sociologie si chiar lingvistică (limbaj) onirice. În subsol explicatiile parcurg serii întregi, de la simple cuvinte la poeme ori chiar romane. Actiune temerară pentru care, dacă o voi duce la capăt, îi rog pe cititori să mă absolve." În afară de primele trei secvente din Prolog, intitulate Idolii si publicate într-un supliment al "Vietii Românesti", se pare că în hîrtiile rămase neinventariate după moartea lui s-ar mai afla fragmente si note pentru Mărul Cunostintei. * În putinul spatiu care ne-a mai rămas, să vedem ce spune si un poet, Mircea Cărtărescu, despre onirism, despre Leonid Dimov si posteritatea lui: "Onirismul a fost, în deceniul sase si pînă la jumătatea celui următor s...t o miscare literară activă, influentă, ce a dat boemei literare românesti o strălucire neasteptată si neobisnuită s...t Leonid Dimov a dominat în toti acei ani subterana poeziei românesti cu aceeasi autoritate cu care Nichita Stănescu domina poezia ăvizibilă. În jurul lui Dimov s-a constituit un grup masiv de autori care au ădimovizată în anii ^70 cu mai mult sau mai putin talent, virtuozi ai limbajului pînă acolo încît sunt, mai toti, perfect intraductibili. Emil Brumaru, Serban Foartă sau Gheorghe Azap sunt, probabil, cei mai legitimi continuatori ai lui Dimov, care si-a extins însă si mai departe influenta, ăcontaminîndă cu plăcerea ludică a torsionării limbajului si poeti optzecisti (Florin Iaru, Ion Stratan, Lucian Vasiliu) sau nouăzecisti (Cristian Popescu)."


Căderea în genunchi


Dezbrăcat de imunitatea parlamentară, senatorul Corneliu Vadim Tudor e pe punctul să dezbrace si "cămasa mortii". Mai toate cotidianele au comentat la începutul săptămînii trecute schimbarea de ton a presedintelui PRM, care la Consiliul National al partidului său le-a declarat sustinătorilor săi că a făcut si greseli. Printre ele, CVTudor a enumerat afacerea Rona Hartner, una dintre cele mai murdare înscenări care au apărut în presa de la noi. Dacă, în general, ziarele au privit cu sarcasm, ironie acidă sau cu superioritatea ipotezei confirmate, că în situatii care presupun curaj "tribunul" se comportă lamentabil, COTIDIANUL îi dă poza la rubrica sut în bară, cu următoarea explicatie: "Pentru capitularea politică în urma ridicării imunitătii parlamentare". Să fie pentru Cotidianul o dovadă de capitulare politică faptul, că CVTudor a recunoscut în public că nu trebuia să-i atîte pe minerii din Valea Jiului? Sau că a salutat amînarea grevei generale anuntate de sindicate? Sau faptul că, după un virulent discurs anti NATO în Parlament, tinut de acelasi CVTudor, PRM-ul s-a abtinut de la vot cu prilejul acordării dreptului de survol pentru aviatia NATO în spatiul aerian al României? Cu cîtiva ani în urmă, nu prea multi, în EVENIMENTUL, ZILEI condus de Ion Cristoiu apărea un editorial semnat de actualul director al Cotidianului în care analistul politic afirma încă din titlu că CVTudor întrebuintează, citez: "Tactica tigăncii la atac", constînd în ridicarea poalelor înaintea adversarului. Dacă Ion Cristoiu nu-si reneagă editorialul de atunci, putem trage concluzia că azi Cotidianul îl sanctionează pe presedintele PRM deoarece acesta dă semne că vrea să renunte la tactica sa politică. * După încheierea summit-ului NATO, părerile cotidianelor sînt împărtite în privinta rezultatelor palpabile obtinute de tara noastră cu acest prilej. Asta în pofida faptului că se stia cu mult înainte de adoptarea Declaratiei finale de la Washington că nu se vor face noi nominalizări pentru aderare, cu acest prilej. Cele cîteva dovezi palpabile, deloc neglijabile, că România nu s-a ales doar cu multumiri de circumstantă pentru optiunea ei precisă pro NATO, din ultima vreme, fac obiectul unei minimalizări de-a dreptul bizare, în împrejurarea în care Slovenia, mult mai bine sprijinită de performantele ei economice decît tara noastră, nu a fost nici ea invitată să adere la NATO. Dar si ideea unor comentatori că România "vrea să intre în genunchi" în această aliantă - din cauză că atitudinea oficialitătilor de la noi e de a sprijini ferm politica aliantei Nord-Atlantice - ar putea fi examinată, la rece, si invers. România vrea să intre în NATO, dar într-un moment de criză ar trebui să-si proclame un punct de vedere divergent fată de alianta în care doreste să fie admisă? * Ministrul de Externe, Andrei Plesu, a putut formula anumite reprosuri si cereri ale României fată de momentul Washington, tocmai fiindcă a avut acest atu, al unei optiuni lipsite de echivoc într-un moment de criză. * Un recent sondaj de opinie arată că numărul celor care consideră că locul tării noastre e în NATO nu numai că trece de 50%, dar că acest număr e în crestere, în pofida faptului că grijile zilnice ar putea fi un argument pentru indiferentă la acest capitol. Îi manipulează cineva pe toti cei care, în pofida atacurilor presei, merg în această proportie pe mîna puterii? * În pofida faptului că, la un moment dat, s-a spus că opozitia a dat mîna cu puterea în Iugoslavia, din pricina inamicului comun, iată că Vuk Drascovici, omul opozitiei aflat în guvernul sîrb, si-a luat distantă de Milosevici si de propaganda care vrea să prelungească războiul din Iugoslavia doar pentru că aceasta e decizia presedintelui. Cît despre sustinerea pe care Milosevici o are în rîndul armatei, nici aceasta nu mai are consistenta initială: din armata iugoslavă au loc, tot mai des, dezertări, dezertări care spun ceva despre esenta regimului Milosevici. * Dacă ne întoarcem la ideile apărute în presa de la noi, în ultima vreme, Draskovici, asa-numitii dezertori din armata iugoslavă si opozitia tăcută, acum, fată de regimul Milosevici, au căzut în genunchi în fata comunitătii internationale?