Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


"Gură de Tîrgovişte"
La Găeşti apare, de aproape un an, publicaţia mensuală LITERE, care preia numele unei reviste interbelice destul de cunoscute, ale cărei prime două numere au văzut lumina tiparului chiar la Găeşti. Redactor-şef este dl Tudor Cristea, absolvent al Filologiei bucureştene, cu trei decenii în urmă. Cronicarul a văzut mai multe numere ale revistei dîmboviţene, trimise cu amabilitate de către editori. A remarcat o oarecare ostilitate faţă de România literară ori faţă de unii dintre dirigenţii ei. A înghiţit în sec, stăpînindu-şi pofta de a replica. N-a vrut să fie ţinta, Doamne, apără-l!, vreunui blestem care se împlineşte, din cele despre care Ion Ghica susţine că s-ar chema "gură de Tîrgovişte", de la suferinţele pe care ultimul domnitor fanariot din Ţara Românească, fiica lui şi boierii care i-au apărat ticăloasa cauză le-ar fi cunoscut ca urmare a blestemului tîrgoviştenilor. Dl Mihai Gabriel Popescu tocmai ne reaminteşte istoria în numărul pe februarie. Un număr bun, interesant, din care Cronicarul ar cita cîte ceva fie din Pornografie populară de dl Dumitru Ungureanu, fie din cronica literară a d-lui Tudor Cristea la volumul de teatru al D-lui Valentin Nicolau, fie din articolul Intelectualii de dl Alexandru George. Nu neapărat fiindcă ar împărtăşi ideile acestuia din urmă, originale, curmezişe, ca totdeauna, dar fiindcă socoteşte că merită să provoace discuţie. Cînd va avea spaţiu, va reveni.


Baritoni şi bizantini
O Fundaţie clujeană editează de cîtăva vreme PROVINCIA, lunar care apare într-o ediţie românească şi într-una maghiară, coordonate de dl Al. Cistelecan şi respectiv de dl Molnár Gustáv. Revista e scrisă de români şi de unguri şi vădeşte un remarcabil spirit democratic, lipsit de prejudecăţi, pe care ne-am bucura să-l ştim imitat şi de alte publicaţii. Din numărul pe martie, Cronicarul s-a oprit (deşi e departe de a fi singurul text care merită reţinut) la Politica PNL între principii şi perspective, un comentariu al d-lui Daniel Vighi pe marginea congresului recent al partidului numit în titlu. Dl Vighi e un prozator bine cunoscut, cu un talent puternic. Mai puţin cunoscut e în ipostaza de analist politic. Deşi dl Vighi e membru al PNL, provenind din PAC, analiza d-sale nu e deloc partizană. E cît se poate de rece şi de clară. În plus, dl Vighi are haz, ca prozator ce se află, cînd caracterizează personajele sau rolul lor în viaţa partidului. Dacă analiştii noştri politici ar fi şi scriitori (unii cred că sînt, dar asta e altă căciulă, oricum prea mare pentru capul lor), le-am citi şi noi cu plăcere comentariile. Pentru dl Vighi, fostul preşedinte al PNL, dl Câmpeanu, era "un soi de Caţavencu cu inflexiuni baritonale în voce". Dar debarcarea "baritonului şef" a permis PNL să reintre în scena politică şi în CDR, unde însă s-a supus cam multişor - prin voinţa prudentului preşedinte Quintus, - "ucazurilor creştin-democrate" ale PNŢCD. "...Partea cea mai straniu-absurdă a politicii partidelor româneşti este capacitatea acestora de a-şi întreţine linia politică greşită printr-un soi de hipnoză suprarealistă..." Vindecarea de boala cu pricina, PNL o datorează "bizantinului Valeriu Stoica", cel care "a decis corect părăsirea a ceva care mirosea de departe a coroane mortuare", adică a CDR, printr-o "realpolitik" eficientă şi uşor cinică. Dl Vighi merge, evident, pe mîna bizantinului nr. 1 (fost nr. 2, pînă de curînd) al PNL. Nu e problema Cronicarului, sensibil doar la partea literară a articolului din Provincia, nu la "principiile şi perspectivele" unui partid pe care (dacă e să-şi dea şi el cu părerea, după obiceiul locului) nici principiile, nici perspectivele nu par a-l caracteriza, indiferent de cine l-a condus, baritonalul Câmpeanu, prudentul Quintus sau bizantinul Stoica.


Rupturi spectaculoase sau definitive?
După o absenţă de cîteva luni, Ion Cristoiu revine în presă ca editorialist la CURENTUL şi ca literat la INDEPENDENTUL lui Horia Alexandrescu. La Curentul, Ion Cristoiu se avîntă în critici la adresa guvernului Năstase, fără a ierta nici Cotrocenii, cu o vervă care poate părea bizară dacă ne amintim că dl Cristoiu a condus într-un an electoral ziarul AZI, vizibil angajat în susţinerea PDSR ca partid de opoziţie cu şanse clare de a reveni la putere. Ion Cristoiu nu poate contesta că a pus umărul la victoria PDSR, chiar dacă tirajul confidenţial al ziarului Azi cu siguranţă că n-a mişcat opinia publică. Însă ce publica Ion Cristoiu, sub semnătură, ca editorialist al ziarului lui Octavian Ştireanu, fost membru al PD, trecut apoi cu ziar cu tot în tabăra PDSR, era folosit în campanie de vîrfurile de lance ale partidului care se pregătea să preia puterea. Editorialele lui Ion Cristoiu se metamorfozau în mesaje politice ale liderilor PDSR. După ce partidul lui Ion Iliescu a ajuns la putere, Ion Cristoiu a lansat o speranţă personală: că va ajunge într-o funcţie executivă la un post de televiziune. Asta nu s-a întîmplat. Astfel că, după o vacanţă prelungită, Ion Cristoiu a revenit la munca ingrată de editorialist, dar pentru a nu i se reproşa că tot ameninţă cu întoarcerea în bibliotecă, fără a produce şi dovezi ale acestei întoarceri, Cristoiu îşi ia rubrică în ziarul condus de fostul său coleg de redacţie la Scînteia Tineretului, Horia Alexandrescu, o rubrică pe teme literare. Dar se va mulţumi Ion Cristoiu cu acest rol de editorialist sau el are în continuare motive să spere că se va alege cu o funcţie executivă la un post de televiziune, de pildă TVR? Vom citi şi vom vedea. * ROMÂNIA LIBERĂ pare a-şi construi o identitate color tot mai convingătoare, chiar dacă în paginile de copertă nu are deocamdată suficientă pregnanţă. Totuşi e de remarcat că ziarul e mult mai "aerisit" şi că are o construcţie mai riguroasă în majoritatea paginilor dinăuntru. * Dacă tot am ajuns la România liberă, să menţionăm că acesta e singurul ziar de mare tiraj care în scandalul stîrnit de publicarea unor documente emise de fosta Securitate despre trecutul patriarhului Teoctist, continuă investigaţiile. * Fostul director onorific al României libere, Octavian Paler afirmă în Cotidianul că vechea Securitate n-ar fi visat în vecii vecilor ca acuzaţii pe care, consideră Octavian Paler, le-ar fi fabricat pentru a-l putea compromite la o adică pe viitorul patriarh, vor circula ca documente indubitabile, mai mult sau mai puţin, în presă. * Pe măsură ce guvernul Năstase se apropie de suta de zile de graţie, criticile la adresa sa devin tot mai acide. Premierului i se reproşează gafe, iar disponibilitatea sa de a se întîlni cu presa nu mai e privită ca o dovadă de transparenţă, ci mai degrabă drept o probă de orgoliu personal al prim- ministrului. Pe de altă parte, însă, la această oră Adrian Năstase se află pe primul loc în topul personalităţilor în care au încredere românii. Asta dacă dăm credit sondajului realizat de IMAS, un institut de sondare a opiniei publice care a mai dat şi greş în proiecţiile sale. * Mult prea neobservat de presă a trecut discursul preşedintelui Iliescu în care acesta a tras o graniţă limpede între Cotroceni şi PRM, condamnînd fără echivoc nu numai extremismul xenofob şi antisemit, ci şi pe cei care ridică în slăvi figuri ale istoriei României care au făcut rău ţării adoptînd puncte de vedere extremiste, xenofobe sau antisemite. E pentru prima oară că preşedintele Iliescu nu numai că îşi ia distanţă de propagatorii extremismului, dar îşi expune clar poziţia faţă de punctele sensibile ale acestei propagande. Faptul e cu atît mai important cu cît, în urmă cu doar cîţiva ani, preşedintele Iliescu, aflat tot în exerciţiul acestei funcţiuni, declara că guvernezi cu cine poţi, pentru a justifica coaliţia patrulaterului roşu, coaliţie în care se afla PUNR-ul dominat de Gh. Funar şi, în poziţie de auxiliar, PRM-ul lui CVTudor, un auxiliar care, din pricina ambiguităţilor PDSR, a devenit cel mai important partid de opoziţie. Se pare că preşedintele Iliescu însuşi a devenit agasat de creşterea PRM-ului şi că încearcă să-i limpezească şi pe simpatizanţii din PDSR ai liderului peremist asupra riscurilor politice pe care şi le asumă.