Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


"Verişoară, fată de pension"


Cine şi-ar fi închipuit că Samuel Rosenstock, născut în 1896 la Moineşti într-o familie de evrei cu stare, şcolit la Bucureşti, emigrat în Elveţia, cu un an înainte ca România să intre în război, şi stabilit ulterior în Franţa, unde a şi murit în 1963, va dobîndi o celebritate mondială după ce va lansa dadaismul, unul din primele curente de avangardă, şi va fi considerat, înaintea lui Ionescu şi Cioran, sub numele Tristan Tzara un important scriitor francez de origine română? În oraşul lui natal, la fel de obscur astăzi ca şi ieri, există de cîtva timp un uriaş monument (o sculptură în metal) consacrat mişcării dada şi o Asociaţie culturală şi literară care-i poartă numele. Preşedintele asociaţiei, profesorul de franceză Vasile Robciuc, a avut ideea unor Caiete Tristan Tzara, în mai multe limbi, după modelul revistelor avangardei interbelice, vizînd aşadar o circulaţie internaţională. Cel care a dat viaţă ideii este, cine altul?, Nicolae Ţone, editorul de la Vinea şi preşedintele Institutului de Studiere a Avangardei Româneşti şi Europene. Primul număr al Caietelor datează din 1998. Următorul, numărul triplu 2-4, a văzut lumina tiparului în 2000. Ambele beneficiază de condiţii grafice excelente. Găsim în ele texte rare, informaţii preţioase, contribuţii de seamă la cunoaşterea vieţii şi operei lui Tzara, ca şi la aceea a avangardei în general. Înainte de a semnala cîteva, Cronicarul are de făcut şi un reproş: textele nu sînt nici datate, nici însoţite de sursa din care provin; nu ştim de aceea care au fost scrise special pentru Caiete şi care nu; cele reluate nu conţin nici o indicaţie bibliografică. Să adăugăm şi că unele neconcordanţe nu sînt explicate: de exemplu, Mircea Popovici ne informează ritos (citîndu-l pe Georges Hugnet) că vocabula dada a fost lansată la cafeneaua Terrasse din Zürich pe 8 februarie 1916 ora 18 (şi nu la Cabaretul Voltaire - de unde şi publicaţia cu acest nume - cum spune legenda omologată în istoriile literare). Al. Piru, bine informat de obicei, leagă naşterea mişcării de ziua de 14 iunie 1916. Profesorul Robciuc, în utila bibliografie din nr. 2-4, identifică prima apariţie a termenului dada în 18 aprilie 1916 în Journal de Ball. În fine, Tzara însuşi datează prima manifestare dada la 14 iulie. Am promis să revenim cu un text mai puţin cunoscut. E vorba de amintirile lui Louis Aragon publicate în 1923 sub titlul Projet d'histoire littéraire contemporaine şi care se referă la sosirea lui Tzara la Paris din Elveţia unde tocmai lansase dadaismul: "Cîteva zile înainte de sosirea lui Tzara, pe cînd ieşeam împreună cu Georges Auric din Hotel des Grands Hommes în strada Montagne Sainte Geneviève, pe neaşteptate, Auric, vorbeam despre Zürich, se opri strîngînd din buze şi lipindu-şi de piept cărţile şi hîrtiile pe care le avea asupra lui: "Ce dezamăgire, totuşi, dacă Tzara ăsta pe care-l aşteptăm nerăbdători ar fi un groaznic elveţian, provincial şi zgomotos." De decepţia cu pricina ne temeam toţi, dar nu pe ea o resimţirăm la primul contact. Fineţea în toate cele este aceea prin care Tzara se salvează, se justifică. Nici chiar astăzi nu văd ce i s-ar putea reproşa. Cu toate astea, am fost toţi, la început, Eluard, cred, Philippe ca şi Soupault şi André Breton puţin nedumeriţi: nu era omul nostru..." Nu era şi totuşi era. Cel ce scrisese cîndva delicata şi ironica poezie despre o verişoară, fată de pension, n-avea cum să se schimbe cu totul, în pofida teribilismului de care va da dovadă întreaga viaţă.



De la Priboi la Versoix


Cine ar fi crezut, chiar şi cu o lună în urmă, că din stiloul republican al preşedintelui Iliescu ar putea ieşi cuvîntul "sire", într-o invitaţie adresată Regelui Mihai? România liberă, şi nu numai, a considerat că prin invitaţia transmisă la Versoix de doi emisari prezidenţiali, Opaschi şi Talpeş, Ion Iliescu a încercat lovitura de imagine a vieţii sale. Refuzat politicos de Rege, dl Iliescu mai face un pas; dă publicităţii şi motivele acestui refuz - agenda ocupată dinainte - precum şi scuzele pe care i l-ea cerut fostul suveran al României că nu poate participa la inaugurarea Muzeului Naţional de Artă de la Cotroceni. Mai mult, dl Iliescu anunţă, prin consilierii săi, şi promisiunea Regelui de a reveni în ţară, în următoarele şase luni. Altfel spus, reîntors la Cotroceni, Ion Iliescu semnalizează din toate puterile că vrea să recupereze handicapul unei relaţii proaste cu Regele Mihai şi că Majestatea Sa n-ar avea, în principiu, nimic împotriva iniţiativei sale. Intrînd în detalii, Regele cere scuze că nu poate da curs unei invitaţii făcute în pripă, în timp ce preşedintele Iliescu uită de toate mîrlăniile şi vexaţiunile cu care s-a confruntat Regele din '90 pînă în '96, de fiecare dată cînd voia să-şi viziteze ţara. Din păcate, presa cotidiană n-a perceput semnificaţia scuzelor Regelui, o admirabilă lecţie de politeţe protocolară, oferită gratuit de la Versoix celor care ar trebui să aibă urechi de auzit la Cotroceni. * Se pare că unii dintre consilierii de azi ai dlui Iliescu au studiat cu atenţie punctele forte ale fostului preşedinte al României, Emil Constantinescu. Unul dintre ele, ironizat de mulţi din cauza pretenţiilor de lider regional al dlui Constantinescu, a fost că predecesorul dlui Iliescu i-a adus în România şi pe Bill (Clinton) şi pe Tony (Blair) şi pe Vaclav (Havel), personalităţi dintr-o listă mai lungă, absolut remarcabilă. Poate că dl Constantinescu nu şi-a chivernisit cu suficientă abilitate aceste succese neîndoielnice. Dar cei care s-au ocupat de pregătirea lor au ştiut să o facă mult mai convingător decît echipa lui Talpeş şi Opaschi, la Versoix. * Oricum ar încerca să prezinte lucrurile noua echipă de la Cotroceni, abilităţile ei diplomatice funcţionează prost. Nu dai o fugă la Versoix, să-l convoci pe Rege la Bucureşti, cu gîndul că Domnul Iliescu îl invită pe sirele Mihai la Cotroceni, ci te asiguri, prin contacte prealabile, că nu vei fi refuzat. * Eşecul de la Versoix ar trebui să-i reamintească dlui Iliescu faptul că pe vremuri nu prea îndepărtate s-a mai plictisit la Cotroceni sperînd să vadă în România personalităţi politice de prim rang, timp în care se mulţumea cu întîlniri cu C.V. Tudor şi cu alţi iluştri Priboi ai democraţiei româneşti de pînă în 1996. Poate că nici premierul Năstase şi ministrul său de externe Geoană n-ar trebui să uite experienţa prin care a trecut România în intervalul '90-'96, înainte de a face tabula rasa din greşeli flagrante, precum cazul Priboi. Dl Geoană, aflat la Londra, s-a lansat într-o diatribă împotriva trecutului, care ar trebui să fie uitat, de dragul viitorului. Dar cînd fantome ale trecutului sînt scoase în faţă de PDSR, precum acest Priboi, ce viitor îndrăgeşte actualul partid de guvernămînt? * La rîndul său, premierul Năstase a ajuns la concluzia că activitatea celor care se ocupă cu deconspirarea relaţiilor pe care le-au avut cetăţenii români cu Securitatea, faimoşii reprezentanţi ai CNSAS, îşi vor duce investigaţiile pînă pe vremea lui Burebista, pentru a stîrni noi motive de controverse şi de conflicte în societatea românească. A se vedea şi un titlu din CURENTUL, că premierul vrea să desfiinţeze Consiliul care studiază arhivele securităţii. Să fie provocată supărarea premierului de faptul că CNSAS-ul vrea să afle detalii despre Ristea Priboi, fost consilier al actualului premier şi actual preşedinte al unei comisii parlamentare care se ocupă de activitatea Serviciului Român de Informaţii Externe?