Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Ah, un almanah!


În anii '80, pe vremea cînd, în lipsă de alte distracţii, românii citeau, almanahurile de sfîrşit de an erau best-sellers, se vindeau pe sub tejghea în zeci de mii de exemplare. Aproape nu exista publicaţie care să nu-şi alcătuiască un asemenea volum aducător de beneficii. Chiar dacă, de la un moment dat, se impusese ca şi ele să se deschidă cu "portretul", neasortat la tematică - umor, cinema, SF, fantasy, gastronomie, mode etc. - cititorul ştia că în pagini va găsi ceva care să-l distragă din realitatea toxică, exasperantă. Almanahurile deveniseră un cadou predilect de Crăciun şi monedă forte pentru "atenţii", la concurenţă cu Kentul şi săpunul Lux. Apăruseră şi profesionişti în confecţionarea acestor cărţulii compozite, în care intrau ca ingrediente obligatorii multe poze, anecdote, caricaturi, cuvinte încrucişate, "curiozităţi" mai mult sau mai puţin inventate, informaţii enciclopedice, traduceri din autori celebri. După '89, obiceiul editării de almanahuri a dispărut, ca şi alte divertismente "de epocă" precum vizionarea în grup a filmelor pe casete video (ah, vocea Irinei Nistor!), sau a programelor TV cu purici de la bulgari, sîrbi, unguri. Acum au rămas doar doi-trei cei care mai cutează să scoată almanahuri anuale, pe de o parte fiindcă distracţia populară a cititului a dispărut copleşită de alte divertismente, pe de alta fiindcă nici preţul unui asemenea volum nu mai e la îndemîna oricui. Un almanah despre care bănuim că "merge" încă e acela al Academiei Caţavencu. Şi asta fiindcă oamenii sînt totuşi dornici să se amuze pe seama netrebnicilor politicieni, să rîdă de ei, răcorindu-se pentru umilinţe şi înşelătorii. Rîs fără veselie, rîs al dracului, adică necurat, dar cît de cît defulator. Satira cu colţi şi ghiare s-a întins pe tot locul, împingînd la margine umorul simpatetic. Spiritele subţiri nu mai au căutare şi înţelegere, e nevoie de tuşa groasă care să se distingă pe fondul murdar, se cere "pamfletul" băşcălios, bancul cazon, fantezia morbidă. Într-o realitate atît de antipatică, profesioniştii satirei politice nu prea pot să fie nişte "drăguţi". (Sigur că există şi alte moduri de a te lupta cu ticăloşia şi prostia, de pildă cel superior inteligent, mai eficient şi oricum mult mai hazos, după gustul Cronicarului, practicat de grupul Divertis.) * Întorcîndu-ne la Almanahul 2001 al Academiei Caţavencu, cele mai reuşite pagini ni s-au părut cele datorate scriitorilor din redacţie, Ştefan Agopian, Tudor Octavian şi, parţial, Cornel Ivanciuc (acesta din urmă indecis între reportajul senzaţional şi proză şi de aceea prolix). Despre ei, ştiam din bibliografie ce pot. Surpriza a fost secţiunea ultimă din cuprins - o selecţie din textele trimise de cititori pentru concursul literar cu tema România viitoare. Academicienii caţavenci ne îndeamnă să votăm pentru unul din cei cinci premiaţi - Şerban Damian, Mihai-Alexandru Găinuşă, Radu Pavel Gheo, Maria Sârbu şi Mihai Stoica - lucru dificil, pentru că atît ei, cît şi alţi zece, nepremiaţi dar publicaţi - Mihai Gongu, Cristian Cocea, Lucian Merişca, Miron Bogdan, Mihaela Avrămuţ, Mircea Doreanu, Ştefan Borbély (o fi chiar acela?), Anca Drăgan, Lucian Buţiu şi Gică Enache - sînt atît de originali, de proaspeţi, de spirituali, încît nu te poţi opri la unul singur. Ingenioasele lor compuneri alcătuiesc împreună o utopie neagră de tot rîsu-plînsu', mustind de umor absurd cu viguroase rădăcini în situaţiunea postelectorală 2000. Dacă vă cade în mînă acest almanah, vă sfătuiesc să-l începeţi de la coadă, fiindcă textele concursului România viitoare dovedesc într-adevăr că "cititorii lor sînt şcel puţinţ la fel de inteligenţi ca ei", redactorii Academiei Caţavencu.


Un adio fără speranţă


Răsfoind cotidianele acestui sfîrşit de an Cronicarul n-a băgat de seamă ca ele să fi căpătat acel plus de substanţă dătător de speranţă pentru anul următor. Unele dintre ele au mizat pe sfîrşitul lumii, ca şi anul trecut, altele au alcătuit analize mizerabiliste cu care s-au străduit să îngroape ultimii patru ani de guvernare, probabil pentru a face uitat faptul că în '96 au făcut o operaţie asemănătoare. Editorialiştii care au încercat să analizeze faptul că o parte a partidelor din opoziţie a căzut de acord cu partidul de guvernămînt pentru a susţine - sau mai bine zis pentru a nu lăsa să cadă guvernul minoritar PDSR - caută motive de circumstanţă în acest acord. Acelaşi joc, graţie căruia PRM a cîştigat voturi la alegeri, e luat de la capăt, deşi, ţinînd seamă de noile procente parlamentare, jocul e cu totul altul. Cotidianele caută cu voluptăţi detectivistice motive secrete pentru care partidele din opoziţie, mai puţin PRM, sprijină guvernul PDSR, în loc să le spună cititorilor lor şi că PDSR refuză orice alianţă cu PRM, încît sprijinul venit din partea opoziţiei democratice înseamnă un sacrificiu al acestor partide, la fel cum sprijinul pe care PDSR îl cere din partea lor e motivat de refuzul acestui partid de a se folosi de voturile PRM pentru a-şi asigura majoritatea. * Totuşi nu putem cere presei ceea ce le lipseşte partidelor politice. De pildă, proaspăt intrat în opoziţia extraparlamentară, PNŢCD pare să nu fi priceput nimic din motivele pentru care n-a atins pragul intrării în Parlament. Acest partid se sfîşie la vîrf în prezent cu o iresponsabilitate a liderilor care fac acest lucru grăitor pentru faptul că PNŢCD se va afla în următorii patru ani în opoziţia din Cişmigiu. După dispariţia lui Corneliu Coposu, în PNŢCD n-a mai existat nimeni care să pună surdină asupra conflictelor din partid, iar în ceea ce priveşte moştenirea lăsată de Coposu, aceasta a fost şi e revendicată de fiecare grup care vrea să cîştige puterea în acest nefericit partid. * Nu aflăm din presa ultimelor zile ale acestui an care sînt marile probleme ale României la începutul anului următor. Sau dacă se scrie despre ele, acestea nu sînt tratate cu seriozitatea necesară. Faptul divers, cutare înşelătorie trec pe prim plan, iar ulterior aceleaşi ziare care fac acest lucru se miră că alegătorii votează în disperare de cauză. Cronicarul remarcă pentru a nu mai ştie cîta oară că în presa cotidiană chestiunile cu adevărat serioase sînt tratate frivol, în timp ce mărunţişurile frivole sînt privite cu cea mai mare seriozitate. Faimoasa găină care naşte pui vii din Evenimentul condus de Ion Cristoiu naşte şi în alte ziare, chiar dacă în altă formă, în timp ce o criză politică e privită ca un fel de ceartă între nevropaţi. * Şi mai regretabile decît frivolităţile presei sînt însă partizanatele ei. Aşa se face că marea reformă din învăţămînt realizată de profesorul Andrei Marga e chibiţată de persoane care nu par a înţelege nici măcar în ce constă aşa-numita reformă curriculară. Acest ministru care a fost sistematic săpat de subordonaţii săi, pînă chiar şi în felul în care au prezentat tematica pentru examenele de capacitate şi de admitere în liceu - jegos mutilată - ar fi meritat măcar din partea presei tratamentul meritat de un reformator de acest calibru. Profesorul Marga poate fi învinovăţit, în cel mai rău caz, că a avut mai multă încredere decît era cazul în profesorii cărora li se adresa reforma. O încredere pe care, paradoxal, noul ministru al Învăţămîntului o refuză. Ca gîndire de ansamblu, Andrei Marga voia ca absolventul de opt clase să înveţe carte tot timpul. Noul (de fapt noua) ministru al Învăţămîntului readuce lucrurile în stadiul îngrăşării porcului în ajun, cu toate dopingurile de la examene, de tipul dictării subiectelor sau, mult mai rău, a tezelor cu cheie, în care indiferent ce tîmpenii scrie candidatul, dacă acesta are la pagina şi la rîndul ştiut cutare expresie îl aşteaptă nota maximă.