Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


E limpede că nu faceţi o taină din faptul că scrieţi poeme care depăşesc cu mult dominantele vârstei dvs. Vigoarea lor, verva enormă cu care le produceţi, cadenţa apăsată a relatării, vers de vers, în fiecare demascând lucruri grave, rele, demne de dispreţul şi de ironia celei ce le descoperă şi le înfierează. Reacţia aceasta faţă de lumea agresoare se acumulează în adolescenţă, e drept, dar se exprimă atât de tăios puţin mai târziu. La 17 ani o asemenea tensiune provoacă rupturi, usucă geniul şi limitează prin dezechilibre starea de bine, totuşi, bucuria lentă de a fi viu şi a găsi ceva bun de făcut în spaţiul, în durata vieţii. N-aş spune decât cu o imensă îndoială că singură aţi descoperit atât de devreme nebunia lumii, şi nimic care să semene cu iubirea şi splendoarea. Că nu aţi citit cărţi ale colegilor scriitori, optzecişti, nouăzecişti şi milenişti, care au pus pe tapet de câteva decenii încoace, în acelaşi stil, cu aceeaşi retorică impetuoasă faptul că lumea se zbate secătuită ca într-o agonie, fără soluţii salvatoare. Poezia dvs. sper să fie în parte efectul contaminării prin lectură şi nu suma neagră a experienţelor coşmareşti personale. Ca să aveţi din ce vă trăi poezia şi mai târziu, păstraţi-vă acum şi din candoarea, care nu dezonorează pe nimeni, măcar o parte. Lăsaţi delirele, rogu-vă, pentru capătul drumului, nu faceţi încă jocul pe placul morţii şi nebuniei. Sunteţi singură, ca fiecare om din această lume, cu cine credeţi că veţi împărţi această declaraţie suspectă „mai bine mor şi scriu pe capacul de la budă”? Şi încă una, „nu te închina atâta dumnezeu te iubeşte şi te iartă oricum”? Ştiţi că aveţi talent, energie pentru a-i face faţă, şi vă asigur că aveţi şi viitor. Cu atâtea calităţi la bord, să aveţi şi înţelepciunea negrabei, ca să nu se constate mai devreme sau mai târziu că v-aţi aflat cu toate darurile ca pe un derdeluş zdrobitor, ci respirând lumină în faţa pantei ce duce lent, cu toate darurile intacte, undeva către vârf. Să înţelegeţi că vă accept şi vă admir calităţile retorice, ci numai mă mir enorm de maturizarea prematură în care vă osteniţi. Transcriu spre ilustrarea celor spuse până aici, un fragment flagrant inegal din Dihotomie: „feţe decrepite cu riduri străvezii apucă ziarul între şuviţele lor/ de doi lei şi m-am hotărât să cumpăr un bărbat cu obraji de perlă/ din alimentară to be or not to be here gândurile fug de orice tresărire cu/ conuri de brad şi irişii tăi au miros de răşină îmi smulg sprânceana/ cu unghiile netăiate i don’t care if cred că în uşa de la apartament e ascuns/ un cadavru nu pot să intru în casă şi clanţa exală un miros puternic de oase/ puse la macerat în oliţa de noapte visul se destramă şi viermii colcăie peste/ picioarele mele zgâriate de trestii şi papură/ se prinde miros de prăpastie între două schele mi-am răstignit sufletul meu e/ mort ca şi omul din uşă am ochi translucizi/ prosopul meu galben e plin de smoală sau/ sânge nici nu mai ştiu despre ce e vorba când vorbesc/ cu tine m-apucă un dor nebun şi-mi amintesc de ultima orgie cearşaful/ s-a uzat trebuie să cumpăr un aparat pentru desprins copiii din placentă/ doctorul i-a spus că forcepsul s-a înţepenit şi că trupul ei de piatră/ n-a putut face mai mult de atât/ de-asta e murdar prosopul de smoală sau de sânge/ faţa ei roz cu linii delicate transversale s-a schimonosit oricum nu are sens/ o operaţie estetică nu ar ajuta-o cu nimic/ pete de întuneric pe trupul ei zbârcit de o candelă am nevoie să îi ard ochii de/ lupoaică flămândă căţea în călduri cu blana încâlcită e respingătoare ca un hoit cu ochelari de miop doctorul i-a lăsat numai cicatrice pe sânul stâng avea/ o aluniţă ca şi maică-sa şi bunică-sa” (Irina Roxana Georgescu, Medgidia)