Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Textele semnate cu pseudonim îmi trezesc suspiciuni. În cazul dvs., parcă şi grafia îmi aminteşte de un caz ciudat, un autor de romane insistent, prolix epistolier, care şi acum, mai rar, e drept, îmi scrie de sărbători, mereu uimit ca un abandonat de mama lui ingrată. Cer scuze pentru această apropiere inocentă. În afară de stilul pe alocuri încărcat cu termeni poetici şi lirisme, fragmentele arată talent de povestitor, personajele sunt bine conturate şi dialogurile vii, comentariul autorului, bogat întreţinând interesul la lectură. Nimic nu vă va tăia curajul, dacă vă simţiţi dvs. înşivă în stare să dezvoltaţi tema cu pricina. Mă îndoiesc, totuşi, de reuşită fie şi pentru că am înţeles că o veţi trata combătând din afară fenomenul care, cum spuneţi, vă îngrozeşte şi vă oripilează. Îngrozit şi oripilat şi fără date concrete culese de preferinţă din interior, din trăiri personale, Doamne fereşte, mă tem să nu vă rămână demersul într-o singură aripă, zborul şi soluţiile asemenea. (Ioan de Savonarola, România) * Nu mi-aş aminti decât răsfoind în colecţie ce anume v-a încântat şi v-a îndulcit în răspunsul de acum doi ani. Aş găsi probabil, recitind, aceleaşi cuvinte care-mi stau şi acum pe buze. V-aş aprecia exerciţiul bogat, comunicara limpede şi densă vers de vers, unele stângăcii şi aritmii încă nu m-ar îngrijora, temele generale servite mulţumitor, lecturile solide la bază. Şi totuşi, simt în tot binele o stagnare, o monotonie, nici un pas înainte în forma comodă a versului clasic, muzical, în demonstraţiile vaste cu multe strofe, până la epuizarea fizică a poetului, până la abandonarea în toiul nopţii a porţiei de scris şi care dă sentimentul împlinirii unei datorii faţă de talentul propriu. Trebuie, deci, să vă spun că nu e suficient jocul acesta, pasul bate în acelaşi loc parcă. Şi dacă la anul ori peste încă doi ani nu vă înnoiţi, rămânând monocord, nejucând poveştile prin ţara ielelor şi misterelor, vă veţi plafona şi ar fi păcat. Vă mulţumesc pentru această frază, pentru finalul ei, mai ales, de o nemărginită sinceritate: „Promptitudinea răspunsului, aprecierea critică, primirea călduroasă m-au surprins plăcut, iar bucuria mea nu pot să o explic, pentru că parcă toate cuvintele căutate de mine fug oriunde, oricum, oricând, numai să nu dau de ele, ca într-un joc”. (Nistor D. Niţu, Bucureşti) * Aţi publicat versuri în presa judeţeană Bacău şi acum vă încercaţi norocul şi la noi. Dacă aţi fi avut mijloace financiare, aţi fi ieşit pe piaţă cu un volum. Mărturisiţi că aţi răsfoit „de câteva ori” România literară şi aţi „observat” existenţa rubricii de faţă. Vă miraţi degeaba că nu aţi primit răspuns. El v-a fost oferit, el există, vă asigur, în unul din numerele pe care nu le-aţi răsfoit. Transcriu aici un poem mai vechi, ce-mi sună cunoscut, şi neschimbat, şi cam slăbuţ şi dezlânat şi la a doua lui lectură: „Era vremea unui păcat răcoros/ închis între geamurile indiscrete ale iertării/ Tu, certat de un sărut violent/ te-ai ascuns, de frică, sub streaşina palmelor mele./ lasă-mă să te mai privesc/ încă o dată prin candoarea ochilor de nufăr./ Îţi voi cere, ca împrumut, bariera timpului,/ să pot opri descântecul prematur./ Mai târziu mă voi spăla de tine/ şi vei merge Cocoşatul de la Notre-Dame/ Îţi voi dărui existenţa mea/ Te văd dormind, nemişcat, trecând într-un pustiu/ de neînţeles.” Aşteptăm să confirmaţi „răsfoirea” acestui număr cu răspuns, noi neconformându-ne invitaţiei de a vă suna, pe mobil, şi ca să vă anunţăm evenimentul. (Mihaela Mocanu, Bacău)