Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


De unde până unde convingerea că aş fi obligată, ca redactor de rubrică, măcar dintr-o politeţe prost înţeleasă, să vă răspund, la infinit, la mesaje, să vă citesc nu un manuscris, cum ar fi firesc, ci trei plachete gata publicate, şi să-mi fac cunoscută părerea despre valoarea lor? Tăcerea criticilor, indiferenţa cititorilor care nu vă devoră tirajele şi care nu se înghesuie să vă semnaleze în presă lirismul, chiar nu vă spune nimic care să vă cutremure de oroare de sine, că poate există în realitate un defect la purtător, că talentul dumneavoastră nu depăşeşte cu nimic nivelul comun al veleitarului, căruia e bine să nu-i dai atenţie, pentru că dacă încerci să-i explici ori să-l pui la punct pentru binele lui, tot nu va înţelege nimic, tot nu se va învăţa minte. Şi va merge cu insistenţa pe la alte uşi, unde se va plânge de tine, nu de el, Doamne fereşte! Citez poema pînă în zori şi nedumerită mă ruşinez de lipsa de delicateţe a autorului la adresa femeii iubite: "pînă în zori/ trupul tău mă va/ aştepta hămesit/ la celălalt capăt al patului"... Imagini hilare cu cocostârci şi cu melci, de care te cruceşti neînţelegând ce-a vrut să spună poetul, sunt şi în poema am semănat tăcere: "am semănat tăcere/ în aburul câmpiei,/ pe treapta măcinată/ am pus/ dâre de melc// acum păşesc în/ linişte ca un/ cocostârc atent la/ ecoul paşilor săi"... Ce să mai spun despre strachina cu certitudini? "departe de potecile cu/ speranţe în spume/ într-un gând neumblat/ se află/ strachina cu certitudini/ ca un jar mocnit,/ ca un fluture ce şi-a/ împrumutat confratele/ cu aripi..."

În fine, un ultim exemplu de aiureală în din tot ce bănuim: "din tot ce bănuim/ că ne-nco(n)joară/ doar certitudinea/ măselei de minte/ ce rumegă/ tufe de înţelepciune// doar fruntea ostentativă/ ce sfârtecă beţii lascive// doar pleoapa stâncoasă/ pe care se usucă un şarpe/ cearşafuri îmbuibate/ de frişca iubirii"...

Aşadar, domnule autor, aş fi îndreptăţită să vă întreb de la obraz, dumneavoastră chiar înţelegeţi ce-aţi vrut să spuneţi?

Când poemele sunt proaste şi cineva care vi le-a citit încearcă să vă convingă să nu vă faceţi iluzii în poezie, mai veniţi cu afirmaţii şi cu precizări dintr-astea? "Eu sunt atent la relaţia cu oamenii ce mă înconjoară. Sunt un ardelean paşnic şi integrabil în sistem. Sunt un om care trece întotdeauna pe zebrele vieţii."

Care sistem, domnule A.? Despre ce integrare este vorba? Ce vizaţi, ce vă preocupă? Altfel, orgolios fără margini, daţi cu ironie în redactor şi vă găsiţi un locşor de victimă în propriul mesaj.

Căci ar fi destui cei care s-au exprimat despre ce aţi scris şi găsindu-vă hibe, le-aţi dat atentă ascultare, şi n-aţi fi crâcnit când v-au criticat: "Sunt oameni din anturajul meu care cu pertinenţă şi sinceritate mi-au disecat poeziile pe care le considerau ratate ca imagine şi ca mesaj. Le-am mulţumit pentru asta ca unor prieteni. Consider un gest de prietenie şi semnalul Dvs. asupra versurilor care strică bruma de bine din ultimele poezii pe care vi le-am trimis. Şi sper că veţi recidiva ca atitudine mai ales că o să vă ofer... prilejul".

Mă obligaţi, cu alte cuvinte, să mă îmbolnăvesc de-a binelea citindu-vă? Mergeţi cu ameninţarea pînă acolo, ca şi cînd fără mine v-aţi dezintegra, să cedez nervos şi să vă găsesc calităţi acolo unde nu există, ca să scap de pisălogeală?

Aţi avut o străluminare de sinceritate când aţi spus: "E adevărat că ratarea vine din interior, din precaritatea limbajului, din subţirimea cunoaşterii, din nepriceperea cu care îţi construieşti mesajul". Ce vină am eu că nu am pentru ce să vă apreciez? Căci n-am, credeţi-mă, ce să apreciez. Omeneşte vă pot înţelege că încercaţi să evadaţi din singurătatea cronică de care suferiţi, prin câteva cărţi.

Dar recunoaşteţi, în fine, că "redactorii de editură care n-au vrut să pună degetul pe rană (e publicabil ce ne aduci s-au scuzat)". Chiar aşa, domnule A., de ce ar fi redactorii de editură obligaţi să vă facă corecturile, când dvs. plătiţi să vă faceţi un chef publicând versuri? Vreţi să vă dea şi lecţii de îndrumare. Ei îşi iau bănuţul, autorul îşi pune cărticelele în biblioteca proprie, ba şi le seamănă şi prin a le altora, umblând bolnav, la propriu, după referinţe.

Aveţi oarecare dreptate când spuneţi: "Criza din cultură îndeamnă la compromisuri păgubitoare pentru toată lumea. Şi mai ales pentru literatură". Dar nu trebuia să cedaţi şi să faceţi dvs. înşivă compromisurile.

Intenţia de a lega dialoguri cu lumea este bună, dar cu ce aţi oferit, uite că s-a ratat şi dialogul nostru, căci, cum bine spuneţi, n-aţi fost luat în seamă.

Gustul propriu vă lasă evident de dorit. El nu vă lasă să fiţi talentat şi tot el vă împiedică deocamdată să legaţi dialoguri cu cititorul cu gust elevat. (V.A., Bucureşti)