Sunteţi Iosif June-Rapolteanu, aveţi 65 de ani şi din copilărie suferiţi de o maladie incurabilă. Vă deplasaţi în cârje sau în scaunul cu rotile. V-aţi făcut liceul cum aţi putut, la fără frecvenţă, şi încă din tinereţe aţi scris versuri. N-aţi publicat până în '89 nici o carte, şi vă explicaţi eronat fenomenul prin aceea că genul de poezie practicat n-a prea fost, cum nici astăzi "nu prea este, în pas cu moda zilelor noastre". Zic eronat, pentru că nu despre modă este în realitate vorba, ci despre neputinţa şi nedorinţa de a recunoaşte că doar din motivele tragice pe care ni le-aţi descris, viaţa dumneavoastră a fost şi este anevoioasă pe toate planurile, deci şi dezvoltarea ca poet a rămas cumva în urmă.
V-aţi zbătut să scrieţi şi v-aţi descurcat să publicaţi, să vă croiţi un drum cu puterile limitate şi cu înzestrarea de care dispuneţi. Bucuria de a tipări până acum trei volume de versuri, la două edituri din Deva, sponsorizat fiind de un om de afaceri din Hunedoara, este umbrită de realitatea crudă că nu vi s-au vândut cărţile. Motivaţi această situaţie prin aceea "căci lumea nu mai citeşte, având alte preocupări - şi pot să spun că sunt necunoscut dincolo de hotarele judeţului Hunedoara". Şi continuaţi astfel: "Cu toate că sunt membru al Asociaţiei scriitorilor din jud. Hunedoara, mă aflu într-o mare dilemă, şi nu ştiu ce să mai fac - să merg mai departe, scriind poezii, sau să abandonez, ţinând cont că poeziile scrise de mine, multe din ele au o tentă pesimistă datorită vieţii şi mediului în care am trăit şi trăiesc".
Îmi trimiteţi, lângă cele 18 texte, o copie xerox după Legitimaţia nr. 14 de membru al Asociaţiei scriitorilor din judeţul Hunedoara, al cărei posesor sunteţi, considerând că având o legitimaţie de membru, lumea se va sinchisi de asta, vă va cumpăra cărţile, vă va citi şi vă va ajuta astfel să vă întreţineţi iluzia dreptului de a fi poet evaluat public şi recunoscut de critică. Şi încheiaţi cu tot respectul epistola rugându-mă să-mi spun părerea în România literară asupra poeziilor trimise acum, şi eventual să vă comunic adresa la care să-mi trimiteţi şi cele trei volume. Aşadar, puteţi să folosiţi pentru trimitere adresa României literare. Dar este, oare, o legitimaţie un certificat de talent?
În ce priveşte părerea mea despre versuri, prefer să mă abţin, ca să nu fiu greşit înţeleasă. Mă voi folosi de singurul mijloc de convingere, reproducerea pe spaţiul Post-restantului a câtorva texte, ilustrând astfel, pe viu, situaţia reală, fără a vă scoate din dilemă dar a vă sugera că nu trebuie să abandonaţi bucuria scrisului, ci să fiţi fericit că scrieţi pentru sufletul dvs. şi, din când în când, sponsorizat de oameni cu bani, să vă apară din când în când câte o carte.
Am ales din snopul de poeme două, Cu traista-n băţ, pe care o dedicaţi lui Brâncuşi, şi Diseară mă duc la han.
Cu cele mai bune gânduri de sănătate! (C.B.)
"Cu traista-n băţ şi pusă-n spate/ Din Hobiţa plecaşi pe jos/ Spre neagra străinătate/ S-aduci ţării un prinos// Aici din ciocan şi daltă/ Te-ai apucat să faci minuni/ Şi cu prestigiu fruntea-ţi 'naltă/ Din tinereţe s-o-ncununi,// În casa ta de a fost casă,/ Ai strîns întreg folclorul.../ Cu capul pe dura-ţi masă/ Tu, mult ţării i-ai dus dorul// Rînd pe rînd trecură-ţi anii,/ Creînd Cocoşul cu creastă,/ Pe Domnişoara Poganii/ Şi pasărea Măiastră// Pe giulgiul pur al Terrei/ Tu te-ai fixat ca un mit/ Nălţînd pe cerul emisferei/ Coloana fără de sfîrşit.// Într-o baracă săcărăcioasă -/ Cum pe genune ţi-a fost scris/ Sfîrşit-ai viaţa-ţi tumultoasă/ La margine de Paris.// Iar opera ta bogată/ Pornit-a lumea s-o uimească -/ Geniu-n haină albă, mată/ Cu uniformă ţărănească,// Ai pus pecetea pe-a ta glie/ Cu Poarta... şi Masa Tăcerii/ Spre veşnica nemurire,/ Spre semnul magic a-nvierii// Aşa prin veacuri şi milenii/ Vor dăinui operele tale/ La rînd cu ale altor genii/ Din ţinuturile noastre... natale." "Diseară mă duc la han/ Cu pipa plină de duhan,/ Să beau palincă de prună/ Şi să ascult... cîte-o minciună// Aici pot să duhănesc/ Căci nimeni nu mă opreşte/ Cu prietenii mă întîlnesc/ Şi atmosfera îmi prieşte.//Acasă m-am scîrbit să stau.../ Şi cînd paharul se goleşte/ Comand altul şi iar beau/ Dar nimeni nu mă cicăleşte.// Cînd cîntă Pişta din vioară/ Gîndul la tine îmi zboară/ Şi-aş vrea să te mîngîi pe plete/ Să uit de foame şi de sete// Amară viaţă şi nătîngă/ Cînd struna începe să plîngă/ Mă simt căzut într-un vid/ Şi-mi vine să mă sinucid.// Icoana Maicei... nu mă lasă/ La aşa faptă păcătoasă/ Şi iarăşi beau, şi iarăşi beau/ Dar viaţa nu pot să mi-o iau."
