Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Ar fi prea puţin şi prea simplu să spun: Felicitări, Robert László pentru cartea ta de poeme cu care debutezi la Baia Mare, în 2009, la Editura "Citadela". Titlul ei, În vid iată viaţa mea! taie cu precizie în substanţa vie a unei tre­ziri devreme a insului priceput să domine cuvintele necesare sufletului său luminat într-o supravieţuire exemplară prin text. Abia în misterioasa vară a lui 2011 poetul va avea 20 de ani. Cât de bună îi va fi opera la capătul ei, cândva, după o viaţă pe care i-o doresc lungă, dacă acest debut pare să-i fi izvorât ca un dar, ca un har, ca un adevăr rostit de dragul şi în numele unei lumi ajunsă într-un punct al dezamăgirii fără întoarcere? Dacă acest început arată cât de bun va fi totul, bucuroasă şi pe cale de a mă linişti în vid mă prenumăr printre cititorii cărţii tale, Robert László. La Satu Mare am fost de puţine ori, lumea de-acolo, din Nord inspirându-mi încrederea şi puritatea, ospeţia acelui loc intră deplin şi se manifestă prin calitatea darului acestei cărţi. Copilul care a scris-o este cu faţa la lumina unei promisiuni totale şi pentru totdeauna. Aşa îl arată silueta pură de pe ultima copertă, unde se poate citi într-o succintă prezentare: "Robert László (născut la 7 iunie 1991 la Satu Mare) este un poet din noua generaţie de poeţi sătmăreni fiind elev în clasa a XI-a, la Colegiul ŤDoamna Stancať. Este redactorul-şef al revistei Alfazet a tinerilor creatori din judeţul Satu Mare. Volumul de faţă reprezintă debutul său editorial." Urmează un Haiku: "Pahar gol,/ Fratele hăului/ Înfloresc buzele mele/ În altă poveste". Într-o inspirată prefaţă semnată de domnul Felician Pop: "Să publici o carte de versuri înainte de vârsta de 18 ani poate părea un gest mai degrabă necugetat decât temerar. Dar R.L. şi-a asumat cu frenezie acest risc ş...ţ Tânărul poet propune un univers care-şi (mai) are rădăcinile în lecturile sale dar peste toate acestea există un şuvoi liric extrem de puternic şi reperele sale de gând, sentiment şi suferinţă sunt adesea surprinzătoare. Este extrem de interesant să vezi cum se filtrează trăirile prin sensibilitatea unui adolescent dăruit de muză, cum simte el ieşirea din hăţişul imund ş...ţ Cred că această carte nu este valoroasă neapărat prin ce reuşeşte să spună, ci mai degeabă prin ceea ce sugerează. E o carte ca un pronaos încărcat de icoanele unei credinţe ce abia acum se naşte, care-şi caută sfinţii în părelnicele ritualuri ale răsăritului."

Într-adevăr, acest poet nu gustă singurătatea ci îşi ia partener pe fratele cititor căruia îi împărtăşeşte cu vocaţie din soluţiile pe care le-a găsit căutându-le nu numai din sine pentru sine, ci pentru a îmblânzi şi şterge răul care s-a răspândit în lume, în ambiţia de a strica bunul dat de la Dumnezeu, poezia, a face să se înmulţească armonia şi iubirea pe pământ. Sper şi eu cu aceeaşi intensitate ca şi prefaţatorul generos al acestei cărţi că ne rămâne destulă putere de a nădăjdui în poezie şi de a nu ceda urâtului şi răului prin abandon şi uitare. Cu bunăvoinţa autorului adolescent îmi voi permite să citez în recenzie câteva versuri minunate, prin care cititorii acestei rubrici-atelier să înveţe arta de a discerne şi bucuria de a reţine intervenţiile lirice exemplare. S-a făcut destul rău sufletului omenesc prin scrierea de texte zănatice şi experimentale, stricătoare, contondente. "Ochiul meu vânăt/ E icoana refuzului/ Haideţi cu toţii/ Faceţi un efort/ Şi din sfărâmături/ Inventaţi/ Chipul" (Chip). "Eu,/ Eu!/ Eu câştig din greşelile mele/ Voi muri strângându-mă/ în jurul armei mele/ Resping ritualul,/ Gura mea soarbe/ Puii uscatului/ Trăiesc într-un mare deşert,/ Tu,/ Nu mă iubeşti./ Eu/ Nu mă iubesc./ Eu!" (Eu). "Noaptea e lungă/ Noaptea e adâncă/ Eu cobor în noaptea mea,/ Hai,/ Urcaţi şi voi pân-aici!" (Un scurt). "Dacă o mână mi-ar creşte/ Direct din creier/ Şi cealaltă din inimă/ Când s-ar împreuna,/ Aş avea şi eu/ Iluzia unui armistiţiu/ Dar mintea mea/ Vrea să iasă afară/ Şi inima/ Vrea să se ascundă/ În umbra acestui afară/ Şi picioarele mele/ Învaţă să umble înăuntru/ Iar ochii mei s-ar duce/ Şi ei departe/ Dau mâna cu fiecare dintre voi/ Când cu mintea, când cu inima/ Într-un gest de împăcare-iertare/ Şi ştiu că toamna se va/ Inventa pe ea însăşi/ Doar pentru mine/ Cândva, sub o iarnă." (Mâinile). Fiecare poem este o lecţie practică de bunătate, un mod de a încerca şi a reuşi să ieşi scriind, citind, dintr-o fundătură în care te-a împins cu rea-credinţă cineva. "Eu alerg/ Dincolo de viaţa mea/ Şi nimeni nu-mi spune/ Cât de inutilă/ Este această continuare./ Dar efortul meu/ Va fi într-o zi răsplătit/ Oarecum/ În ziua în care/ Veţi dori/ Să-mi împuşcaţi/ Picioarele, cele/ Aiurea alergânde/ Pentru ca astfel să le/ Întoarceţi/ Dincoace."

Robert László, îţi mulţumesc pentru darul acestei cărţi puternice. "Am căutat prin arhive/ Mărturiile desenatorilor de răni/ |ştia n-au scris nimic/ prin manuscrise,/ Munca lor fu-ngropată/ Rapid/ Odată cu duşii./ Şi-atunci/ De unde Doamne aş putea/ Încropi/ O crestomaţie a durerii/ Când ea,/ Atât de aproape şi vie,/ Se duce cuminte/ Departe./ Departe, cu timpul..." (Arhive). Sinceritatea ta care vine dintr-o disperare soră cu disperarea mea de-o viaţă întreagă, mă lasă să-ţi spun că te-am citit ca şi când am dat o mână de ajutor la scris. "Spune-mi suma exactă,/ Cât o mai fi costând/ Un chef nocturn/ Chiar cu Mântuitorul?/ Poate-i o cină de lux,/ Poate mă dor/ Poeziile lui felicianpop/ De inspiraţie biblică,/ Poate-s alergic/ La tot felul de încercări/ Şi pun o cagulă/ Pe cruce." (Chef). Stăm atât de jalnic cu tirajele cărţilor de versuri, ca să sper că cititorul acestor rânduri îşi va procura cartea ta şi o va citi nu numai din insuficiente aceste citate. "Am scris fără nici o bucurie/ Duşmane cuvinte despre/ Urâţenia banalităţii asumate/ Toţi îmi zic:/ Stai cuminte!/ Chiar asta mă prefac/Că fac/ Am petalele veştede/ Ale unei supărătoare frustrări pe creier/ Mă prefac în/ Bucuria ascunsă/ A unor cuvinte/ Negăsite încă." (Spleen). În fine, acest Autoportret de încheiere a acestui text: "Eu sunt/ Cel/ Pe care nu-l cauţi,/ Portdrapelul uzat/ Al unor cauze/ Capricioase/ Un ornic se chinuieşte/ Să iasă din mine,/ Un mort nu mai vrea/ Să-şi sape mormântul/ În amintirile mele./ Sunt robul şi victima/ Unui abandon,/ Sunt stâlp/ Care nu sprijină nimic/ Pluteşte în aer ca o miasmă/ Ciumată,/ Coincidenţa/ Unei alte cadenţe." Felicitări pentru cartea ta frumoasă, Robert László! Pe când, te ntreb, o pagină în România literară?