Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Ce vrea să fie un ronnet? O formă fixă de poezie, ne spuneţi generos. Un experiment propriu; hibrid sonet-rondel; versurile 1-2=7-8, 3-4=11-12, versul 1=14. Mare curaj în timpurile noastre să te laşi inspirat de teme şi forme inutil pretenţioase, să nu te preocupe propria desuetudine, aerul fetid al grădinilor subterane să-l agiţi pe sub nările cititorului care nu vrea să-ţi înţeleagă truda, nostalgiile, inutilitatea demersului. "Mormane de cadavre, sub dealuri de cadavre, Miroase a distanţă, bătrân miros fetid, p-eter-nimic, cadavre se împut şi muşte tot roiesc, al pleoapelor clipit e numai un decor, Nu-i somnul cel final, cum pare să îmi pară/ Mirosul de-nserat, de croncănit de cioară"... La ce bun atâta trudă pentru păstrarea formei? Iluzia rămânerii în manuscrise a unei dezamăgiri omeneşti, a unei singurătăţi înrăite, după ce atâtea umbre s-au trecut şi s-au risipit în urât dezagreabil. Decât să înmulţeşti amprentele - sile de-ale-tale, mai bine rămâi cu cititul încântător al altora. Dar să urmărim pe pagină, într-un colţ, luna Asiei dintr-o călătorie imaginară, nu cândva, de pe când nici ne sinchiseam de trecerea ireversibilă a timpului, când altă lume se lăsa sub reverii de speriat. Ronnet Chinez: "Răsună de cântec întregul Pekin/ Şi ochi migdalaţi se joacă-n lumină; E cerul senin, atât de senin/ Sub luna de sus ce moţăie plină.// Stăpână e noaptea şi ei îi închin/ Un dans şi un cânt, în vesela Chină./ Răsună de cântec întregul Pekin/ Şi ochi migdalaţi se joacă-n lumină.// Momente trecute revin şi revin/ Şi secole-ntregi tot par să revină; E cerul senin, atât de senin/ Sub luna de sus ce moţăie plină.// Frenetic o joacă şi-un zumzet se-ncing -/ Răsună de cântec întregul Beijing"... (Grigore Adrian) * Ne puneţi la dispoziţie câteva din textele care alcătuiesc manuscrisul Poeme dintr-o lume furată, texte în cea mai mare parte naive şi inegale, dorind să ştiţi dacă pot apărea în revista noastră. Deocamdată nu. Cităm câteva versuri din Dormul şi somnul. "Dormul e ca somnul/ Doar că e ceva mai simplu şi/ Mult mai profund/ Cum e omul/ faţă de fulg.// O să dorm cum nu s-a mai dormit/ Nici/ Până acum/ Şi/ Nici/ Până atunci". Ne îndoim de existenţa în limba română a acestui cuvânt: dormul, de a cărui definiţie încercată de dvs. ne îndoim până la pământ. Nu trebuie să vă pierdeţi însă speranţa, şi să ne mai trimiteţi versuri oricând în viitor. (Alina Sandra) * Dorul de ţară vă predispune la melancolii, firea dvs. sentimentală vă ţine mai puţin din scurt versul, care se dezlănţuie cu de toate, tablouri viu colorate dintr-o copilărie cu iubire şi înclinaţii artistice încurajate de părinţi. V-aţi stabilit în Canada acum 12 ani şi fără poezie vi s-ar părea că sufletul vi se pierde fără nici un spor, fără nici un sprijin. Sigur că nu este cine ştie ce fericire să mărturisiţi că scrisul a rămas cişmeaua dvs. de energie sau că viaţa pe alt continent v-a "muţit" şi nemairegăsindu-vă, n-aţi mai scris câţiva ani buni. După care o iluminare de sine v-a readus pe un făgaş aproape bun: "S-aude nuntă-n cer, s-aude,/ Psalmii horăsc în sfânta carte/ Afară strigă-n dangăte rotunde/ Iubirea mieilor de moarte.// Lumina învierii strânge/ îngenunchierile din ceruri/ Prin cusătura care plânge/ Strigoi goliţi de adevăruri.// Aprins-am în cosiţa de pe masă/ Găteala sufletelor pribegite/ Şi în culoarea ouălor de-acasă/ încondeiat-am spovedanii mute.// Tu, mamă, roagă-te şi iartă/ Că vin şi eu ca mâine,/ Pune priveghi de dor în poartă/ Cu vin sfinţit şi pâine." Imaginea mamei, în Scrisoare de Paşte şi amintirile vii din Opinci olteneşti, recuperează într-un fond de bună păstrare obiceiuri şi sfaturi al căror preţ creşte odată cu dorul de locurile natale: "Copila mea, îţi scriu/ Sub nucul nostru drag,/ Unde răcoarea lui, mai ştiu/ îţi alunga gândul pribeag.// Pe laiţă, în bătătură/ Lângă cerga cea roşie/ Pusei o creangă de răsură/ Şi-n poala mea o salvie.// E Sfânta Vineri şi e Denie,/ îngenunchez în cânturi/ Sub borangicul de smerenie/ Să-mi torc salba de plânsuri.// Şi-n coşul mic de rafie/ Parfumul tău îl iau, copilă,/ Trimis de cerul care-ţi mângâie/ Oceanele din ochi, cu milă.// Primii şi cartea ta de Paşte/ O luai cu grijă în ştergar,/ O-nconjura biserica la noapte/ Când toaca bate jalea de hoinar.// Sfinţită, ai lăsa-o la altar, colea/ Că poate bunul Dumnezeu te-aduce/ Măcar în somn să fii copila mea/ Să ne rugăm, şi să ne facem cruce." Şi un vers de final frumos din altă parte: "Lumânări mai aprind, Tatăl Nostru-i cu mine." Pentru sipetul cu amintiri, pentru menţinerea sufletului pe o linie de plutire acolo, departe, cu mirosul de liliac, cu Fapta botezului, cu pactul cu Dumnezeu, cu sentimentul timpului care nu mai e mult pentru a ne lămuri cum e lumea împărţită între bine şi rău, între imaginea unor mâini pioase şi lecţia de suflet primită în copilărie, şi acest titlu sincer mărturisindu-se doar tu, despre tine, oscilând între ce mai poţi să faci cu umbra ta lungă pe pământ şi lumina pe care o plângi umbrindu-te dincolo de orizont - se pare că acesta vă va rămâne multă vreme universul de investigat şi de dăruit prin poezie. Cine ştie, poate că va urma un salt peste încă nişte ani, limba nu se va pierde prin străinătăţi, omul nu se va distruge de uitare şi de dislocare, va surâde şi va împărţi din ce îi este îngăduit să fie. (Mariana Gheorghe, Canada) * Elanuri exagerate, adolescentine, dar ar mai fi mult până departe, până să fiţi îndreptăţit a cere cuiva, oricui, timp pentru a fi citit fără pierderi şi fără regrete. Versuri de îndrăgostit, modeste. Ce le lipseşte pentru a fi luate în seamă? Poate că le lipseşte tocmai dorinţa, urgenţa de a scoate cu ele, cum spuneţi undeva, curcubeul din şanţuri, a distinge ceva din însuşirile leului într-un mieluşel inocent. (Cătălin Ciobanu, Suceava)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara