Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


O critică constructivă, cum spui, este tot ce-ţi doreşti, asupra celor două strofe ale unei ghicitori, unde rimează facil părţi de vorbire din aceeaşi familie, şi de a cărei dezlegare, dacă nu este poetul, nu mă încumet să mă ocup. (Gabriel) * Crezul poetic, într-o formulare mult sensibilă, feminină atingând cu o aripă diafană fiecare poem din cele zece trimise. Cel ales este acesta, deocamdată: "Trăiesc pentru aripi care caută soare,/ pentru lacrimile peştilor care nasc izvoare,/ pentru tăcerea absolută, iubind/ ci nu mă tem!/ Deja am sângerat eternităţi pe pajişti şi ogoare./ Lutul cel negru/ mi-a primit inima în palme/ cu străluciri". Cum şi în acest crez există un singur vers ce reţine atenţia cu adevărat, în fiecare text similarul lui valoric apare negreşit, semn că autoarea se aşează la masa ei de lucru nu altfel decât incandescentă, incendiindu-i viaţa cu lumină şi cuvinte bine alese. Lângă lacrimile peştilor care nasc izvoare poate să stea tristeţea corabiei ce nu va ajunge niciodată la ţărm, ca şi revelaţia de a fi copilul şarpelui şi toate consecinţele acestei stranii stări asumate. Dar şi "umblu gol/ printre picioarele lumii/ ce m-a născut" într-o primă căutare de sine pornind şi revelaţia luminoasă şi plină de speranţă. "La primul pas căzut/ te-aşteaptă zbor. Interesant este şi locul găsit şi numit dincolo de valuri, fereastra ca o punte, de unde se pot vedea pentru întâia oară ochii de cocor, cum se poate imagina contactul liric cu lumea rece a melcilor, de care autoarea nu se sfieşte să îi culeagă şi să şi-i aşeze în păr şi pe obraz. (Paula Monica Georgescu, Rm. Vâlcea) * Când într-un număr recent îi răspundeam lui Stoian G. Bogdan, îmi reţinuse atenţia şi poemul dedicat poetului Claudiu Komartin, intitulat Halucinaţie în drum spre oraşul natal, şi care poem n-a mai încăput în pagină. îl transcriu acum, aici: "Prima privire îţi conturează calea ferată acoperită de rugină/ a doua ţi-o arată cum se sfârşeşte brusc/ în câmp/ de parcă cineva ar fi bătut în cuie/ de-aici nimeni nu pleacăi!// păşeşti înainte prin ceaţa cu gust de cenuşă/ inspiri expiri până ce vezi oraşul/ cu ziduri gri aer stătut şi oameni gri/ ca şi cum l-ai fi dezgropat cu suflarea din praf// Cerul nu se mai vede deasupra/ sunt numai ruine şi mii de capcane/ de-o sută de ani bărbaţii au plecat să moară/ pentru pământul care înghite oraşul// ai grijă să nu cazi în plasele păianjenilor întinse între ieri/ şi mâine ca să le prindă sufletele când vor veni" (Stoian G. Bogdan) * Multă plăcere şi pricepere în facerea versurilor. Dexteritate de gospodar care lucrează după reţete vechi pe care le consideră sigure, cântând gustul bun cu numai simple imagini de efect, apreciat şi cu decenii în urmă, valabil poate şi acum. Fiecare poem are o durată suportabilă, şi ca un tablou îşi lasă la vedere secţiunea de aur, o imagine reuşită, o învăţătură. Aproape toate textele sunt publicabile şi am pus deoparte destule pentru acum şi aici, dar şi pentru altă ocazie care se va ivi în viitor. Autorul lor, Lazăr Magu, pastor baptist, şi le intitulează Monologuri liturgice, frecventează cenaclul literar din Arad condus de poetul Vasile Dan. Mai multe date biobibliografice ar fi bine venite, fireşte, şi le aşteptăm. Amintiri din Eden surprinde prin distihul final, mai precis prin penultimul vers: "Treceau fiori din neam în neam/ Când raiu-n braţe îl ţineam". Şi Călătorul, la fel, şi Glosă, cu ticul didactic nelipsit în concluzie, în metaforă, într-o intenţie bună naivă, sfătoasă, fantastă, la îndemână: "Cineva a agăţat/ Un jambon/ Deasupra pădurii./ Lupii privesc cu nesaţ/ şi se ceartă între ei/ Când să-l mănânce./ Cei mai tineri/ Vor să fie adus imediat/ Şi împărţit echitabil./ Cei mai religioşi/ Cer să fie respectată tradiţia -/ Să fie păstrat până la Paşti/ Şi servit la aperitiv/ După slujba de înviere./ Până atunci/ Va scădea semnificativ/ Numărul comesenilor./ între Crăciun şi Paşti,/ Lupii urlă la lună". Autorul îşi asumă, totuşi, un risc continuând să scrie masiv în această manieră. Nu-i poţi reproşa mare lucru, te bucuri în lumea lui lesne de înţeles, pentru că poetul urmăreşte să fie textul sincer şi pe înţelesul tuturor. Dar lupii tineri, vorba poetului, sunt nerăbdători. Iată câteva din poemele alese pentru acum: "Bunicul s-a întors din război/ Aducând cu el acasă/ Jumătate din linia frontului/ Comenzi, atacuri, retrageri./ Transpiraţia lui mirosea/ A stepă şi praf de puşcă./ Avea pasul cadenţat/ Ca un cod cifrat/ Ce transmitea mersul luptelor./ Toată ziua săpa prin grădină/ Tranşee şi gropi de obuze/ Apoi înainta precaut/ De la un aliniament la altul./ La fiecare masă cânta imnul ţării/ Şi aşeza scaunele în poziţia de drepţi./ Ochii lui erau albaştri -/ Aveau culoarea păcii mondiale/ Pentru care a luptat/ De la apus spre răsărit/ Şi de la răsărit spre apus./ într-o zi a fost surprins/ De fosta aviaţie inamică.../ Atunci a dat o comandă definitivă/ Şi s-a adăpostit în cea mai apropiată tranşee./ A urmat un bombardament liniar/ Cu bulgări, cu flori şi cu lacrimi". (Terminarea războiului). "Doamne, cât de întinsă/ Este rana soldatului român,/ De la primul până la al doilea/ Război mondial!/ Doamne, cât de adâncă/ Este rana soldatului român,/ Până la osul de aur/ Al războiului de independenţă!/ Doamne, cât de fierbinte/ Este rana soldatului român,/ Ca răscoala din 1907/ Doamne, cât de dureroasă/ Este rana soldatului român/ Ca o tragere pe roată/ Şi ca o decapitare a copiilor/ Sub ochiul îngheţat al părintelui!/ Doamne, cât de aproape de rana Ta/ Este rana soldatului român!/ Dragostea pentru lume/ Şi dragostea pentru ţară/ Produc răni glorioase". (Rana soldatului român). Şi Trecutul: "Departe, se-aude cum latră un câine.../ Intens şi imens. E parcă trecutul/ Ce sadic se-arată să ceară tributul/ De ramuri şi frunze căzute din mine.// îmi sfâşie trunchiul şi-mi latră coroana.../ în ochii-i heraldici citesc înserarea:/ Sunt pensula care absoarbe culoarea:/ Pansez pansamentul de-adâncă ce-i rana...// Cobor ca o ceaţă în conul de umbră/ A trecerii noastre spre lumea de flori.../ Mai mângâie ochiul obosite viori/ Şi mâna citeşte tăcerea lor sumbră.// Inspir doar petale, expir ramuri coapte;/ Iubirea şi viaţa au ochii albaştri./ Cu lacrimi de înger spăl luna şi aştrii/ Şi pacea menţin între ziuă şi noapte.// Şi totuşi mă latră şi cere tributul./ Colind ringul lumii, doar eu şi trecutul." (Lazăr Magu, Arad) * Cu doar Gâlceava şi Somn agitat, dl Vasile Fetescu din Iaşi îşi dovedeşte lipsa înzestrării poetice. în schimb, pofta de a-şi da cu părerea despre reţete în domeniu este imensă şi intensă. Decupăm finalul unuia din textele pe care ni le propune: "Neobosiţilor versificatori/ de rime căutători/ le amintesc ceea ce/ dintotdeauna se ştie/ că nu orice scriitură/ rimată/ este poezie". (Vasile Fetescu, Iaşi)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara