Ionel Teodoreanu n-a fost învăţătorul lui Marin Preda
Zilele trecute, în suplimentul unui cunoscut cotidian, făcându-se o prezentare a unui film francez mai vechi, apărut pe DVD, se afirma că "... Tânăra, pe atunci, Brigitte Bardot este Ťelementul romanticť al filmului frumoasa Mylene de Mongeot." (sic!) Lăsând la o parte faptul că după cuvântul "filmului" era necesară o virgulă, trebuie precizat că Brigitte Bardot NU a jucat în filmul cu pricina, iar Mylene Demongeot (şi nu cum apare în publicaţia respectivă) este numele unei actriţe din distribuţie şi nu al unui personaj din film.
N-am apucat să mă deprind, cât de cât, cu această dezinvoltă dezinformare, neurmată de vreo erată, că întâlnesc o alta, şi mai şi, pe prima pagină a unui alt cotidian, de apreciabil tiraj: vorbind despre marele scriitor Marin Preda, printre altele, autorul articolului afirmă: "Învăţătorul său, Ionel Teodoreanu, i-a simţit totuşi potenţele intelectuale şi sensibilitatea acerbă". Învăţătorul lui Marin Preda s-a numit Ion Teodorescu, dar, chiar dacă atât numele, cât şi prenumele ar fi coincis cu cele ale autorului romanului La Medeleni, ar fi trebuit făcute precizările menite să prevină confuziile.
Nu ştiu ce ar fi mai indicat: sancţiuni sau premii pentru dezinformare?! Mă tem că, şi într-un caz, şi în celălalt, ar fi greu de găsit un juriu competent... (Carmen Focşa)
Sus la munte, sus la munte
În căutare de publicaţii pentru Ochiul magic, Cronicarul a dat peste una din Sibiu, "autointitulată", cum se spune, Cenaclul de la Păltiniş, o "revistă lunară de cultură şi civilizaţie". Redactor-şef: Valentin Leahu. În luna august a ajuns la numărul 3, număr a cărui temă este Noica / impactul social. Fiind "Anul Noica" n-am ezitat s-o citim. Redacţia este alcătuită, în mare parte, din sibieni. Deşi, pe ansamblu, revista este uşor eclectică, şi nu se vede decât prea puţin legătura cu numele de pe copertă, ea nu e scrisă de diletanţi. Mai mult, are simţ critic. În articolul Exerciţii de supravieţuire semnat Dan Mucenic, despre oglinda crizei care ne arată "nefardaţi", iată un fragment care trebuie citat şi care merită câteva clipe de meditaţie: "V-aţi întrebat ce s-ar întâmpla dacă ar fi anulate toate diplomele (nu doar de la Spiru Haret, ci şi de la prea numerosele-i surate într-ale afacerilor cu înscrisuri mincinoase) obţinute fără pic de efort sau spor de cunoaştere? Cred că s-ar desfiinţa instituţii publice, ar fi spulberate redacţii fără număr, ar fi decimate Parlamentul şi Guvernul, iar demnitarii - cu cabinete cu tot - şi-ar lua lumea-n cap". Dacă ar avea chef să glumească pe această temă, Cronicarul ar întreba: "Cum aşa, obţinute fără efort?". Cu siguranţă că a obţine o diplomă formală, fără acoperire ştiinţifică, implică un efort, însă unul de cu totul alt tip decât învăţarea. Cât despre Universitatea "Spiru Haret", ea poartă numele unuia dintre cei mai buni miniştri ai învăţământului şi Culturii pe care i-a avut România, în toate timpurile. De aceea e cu atât mai trist că diplomele de acolo sunt fără acoperire. l O altă surpriză plăcută este articolul domnului Silviu Guga, Sus la munte, şi nu numai pentru că îl pomeneşte pe colegul nostru Sorin Lavric. Şi ce spune domnia sa merită citat: "După apariţia cărţii de pomină a Alexandrei Laignel-Lavastine ş...ţ, în rumoarea care era normal să se producă, s-a distins un glas. A fost cel al lui Sorin Lavric, care va deveni, în scurt timp, cunoscut ca cel mai competent exeget al ontologiei lui Constantin Noica. Am trăit din plin seducţia polemicii în articolul ŤArta de a arunca cu piatra în Noicať". Şi tot din acest articol aflăm de una dintre laturile ludice ale filozofului de la Păltiniş, care se complăcea uneori să compună versuleţe de tip popular: "Sus la munte, sus la munte / Gândul are-o altă frunte".
Nu rataţi!
...interviul din Dilemateca pe august luat lui Filip Florian de Marius Chivu, intitulat Literatura e o boală în sensul cel mai bun al cuvântului. Este un interviu luat de un om curios să vadă ce-i cu scrisul şi dat de un scriitor care şi-a păstrat discreţia şi normalitatea, într-o lume în care calităţile enumerate aici au devenit marfă rară. Unul care nu intră în jocurile literare şi-şi vede de scris. Un singur exemplu, pentru deschiderea apetitului. La întrebarea ce contează cel mai mult în scrierea unei cărţi, "talentul, munca, norocul sau marketingul", răspunsul lui Filip Florian este: "În primul munca. Truda. Altfel, vorba lui Adrian Mutu după rătăcirile din perioada londoneză, talentul nu ţi-l ia nimeni."
Actualitatea de mâine
Cel mai recent număr al revistei clujene TRIBUNA (179 / 16-31 august) ne propune, la rubrica intitulată Cărţi în actualitate, o cronică a unui volum de debut apărut în urmă cu cinci ani. Nu-i vorbă, Octavian Soviany discută pertinent placheta Domnicăi Drumea, dar defazajul nu-i uşor de trecut cu vederea. Mai ales că tonul concluziei trimite mai degrabă la verdictul tranşant, chiar dacă filtrat prin sită eseistică, decât la vreo cuvenită revizuire cincinală: "Crezând că se iubeşte cu Revoluţia, Domnica Drumea se iubeşte astfel de fapt, în frumoasele, foarte frumoasele sale poeme de dragoste, cu moartea, într-o acuplare disperată şi convulsivă." Acum, să nu fim cârcotaşi ! Unui comentator atent şi nuanţat cum e Soviany, foarte bun poet de altminteri, nu avea cum să-i scape din vedere data apariţiei Crizelor. Dacă s-a întors la ele, recitindu-le, sigur n-a făcut-o întâmplător. Cum tânăra autoare are în pregătire o nouă carte, e probabil ca articolul din Tribuna să reprezinte un binevenit exerciţiu critic de încălzire. În cronică, dacă nu eşti sprinter înnăscut, nu trebuie să te repezi. Tatonarea e parte din regula jocului. Rezistenţa are meritele ei. Înainte de a scrie, e bine să-ţi faci o vreme mâna. Altmineri, tot ce ţi-e garantat e o luxaţie pe cinste.
Asta la nivel de principiu. Căci Cronicarului, deprins cu sensul propriu al actualităţii, nu-i iese din cap o întrebare: totuşi, cinci ani?!
Poet şi om de afaceri
La mare, la mare - vorba cântecului - fetiţele sunt goale, dar standurile Târgului de Carte Estival de la Mangalia - nu. Ele gem de cărţi bune, trimise de (aproape) toate editurile importante din ţară. Cad guverne, se declanşează crize economice, dar Gigi Todor, poet şi om de afaceri (ca Arthur Rimbaud, însă simultan, nu succesiv), iniţiatorul, acum 18 ani, al acestui târg şi proprietarul lui, nu abandonează cursa. Declară din când în când că o va face, exasperat de apatia autorităţilor, pentru ca apoi să organizeze o nouă ediţie, cu acelaşi entuziasm.
De la prima ediţie şi până în prezent s-au perindat pe aici cei mai buni scriitori ai ţării, participând la întâlniri pasionante cu publicul. Ei au dat autografe pe cărţi, dar şi pe nisip, scriindu-le cu degetul arătător. Cronicarul, la rândul lui, a fost fericit să vadă în fiecare an împlinirea unui mai vechi vis al său: vizitatoare ale unui târg de carte îmbrăcate doar în bikini!
În momentul în care această notă va apărea în România literară, Târgul de Carte Estival de la Mangalia îşi va fi închis porţile (de pânză multicoloră). Gigi Todor va declara din nou că iese din joc, fiindcă s-a săturat să mai cerşească bani pe la porţile a tot felul de instituţii şi firme. Dar imediat va începe să se gândească pe cine să invite la ediţia viitoare.
DNA are şanse să rămână în istoria culturii
Cronicarul i se asociază cetăţeanului responsabil din Timişoara care l-a reclamat pe acad. Eugen Simion la DNA, pentru cheltuirea banilor statului cu publicarea ediţiei anastatice a manuscriselor eminesciene. I se asociază făcând un nou denunţ, îndreptat de data aceasta împotriva lui Mihai Eminescu (pe numele său adevărat - Eminovici Mihail -), care şi-a permis să încredinţeze fără acte o ladă cu valori de patrimoniu unei persoane neautorizate, Titu Maiorescu. Acesta, la rândul său, pentru eschivarea de la plata TVA, a trecut lada - în 1902 - în grija Academiei Române, având probabil informaţii că Eugen Simion va ajunge peste un secol preşedinte al acestei instituţii.
Iată cum totul se leagă! A venit vremea ca DNA să renunţe la investigaţiile inutile referitoare la averile de miliarde de dolari ale îmbogăţiţilor de după 1989 şi să se ocupe de lucruri cu adevărat serioase, cum ar fi această mafie din istoria culturii române, din care fac parte cel puţin Mihai Eminescu, Titu Maiorescu şi Eugen Simion.
