Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Ochiul magic de Ioana Pârvulescu


Toamna, pe strada Mărţişor

Am fost de curînd să vizitez, cu un prieten din străinătate, Casa Memorială de la Mărţişor. O stradă în pantă domoală, pavată cu piatră de rîu, o plăcuţă albastră ştearsă de ploi şi de viscole pe care abia se mai poate citi numele primăvăratic al străzii. Ajungi la o poartă verde. Deasupra ei o firmă care n-a mai fost revopsită de cîteva decenii, tipică pentru inscripţiile oficiale de pe vremuri, te face să bănuieşti că ai nimerit unde trebuie. Atmosfera ţi-e familiară: "Aici nu mai stă nimeni / De douăzeci de ani.../ Eu sînt risipit prin spini şi bolovani ... / Au murit şi numărul din poartă / Şi clopotul şi lacătul şi cheia". Şi deodată, surprinzător, vezi pe lemnul porţii o altă inscripţie, scrisă la computer, proaspătă şi veselă: VINDEM "FâN" (sic). Iată că poezia şi simţul practic, vechiul şi noul se întîlnesc în ograda argheziană chiar şi după moartea poetului.

Epilog
N-am putut vizita casa memorială, deşi nu era luni şi nici nu trecuse de ora 18. După ce am străbătut o alee cu boltă de frunze, şi am admirat, pe stînga, bătrînii cireşi din grădină ale căror frunze începeau să se veştejească, am ajuns la o altă poartă, bine ferecată, unde era numai Grivei, care "s-a învîrtit în bot" şi a lătrat tot. Prietenul meu francez a rămas entuziasmat de farmecul sălbatic al muzeelor româneşti. Eu aş avea totuşi două nedumeriri: de unde au ştiut cei de dinăuntru că nu venisem să cumpărăm "fân" ? Şi cu cît se vinde kilul de fîn cu ghilimele?



Toamna, pe Calea Victoriei


Nu ştiu cîte dintre persoanele preocupate de moda de toamnă au fost tulburate de o reclamă pe care s-a întîmplat s-o observ în drum spre România literară, într-o vitrină de pe Calea Victoriei. Dintr-un afiş cu nuanţe ruginii răsare o doamnă îmbrăcată adecvat anotimpului în care ne aflăm şi zîmbeşte misterios. Are şi de ce să fie misterioasă: textul care o însoţeşte este TOAMNĂ îN SPIRITUL TĂU. Să ne simţim jigniţi ?



Conexiuni periculo@se


Tradiţia romanului epistolar de secol XVIII a reînviat în deghizament electronic. Editura Gallimard a publicat anul acesta romanul Le baiser électrique (Sărutul electric) scris de Martina Wachendorff, autoare de origine germană care trăieşte în Franţa. Schimbul de e-mailuri se face între pasagerii unui yacht aflat în Oceanul Atlantic şi prietenii lor din diverse locuri ale pămîntului. Romanul "emailat" dezamăgeşte net şi micile intrigi computerizate par de-a dreptul primitive faţă de cele scrise, cu pana, de Laclos, de pildă, din ale cărui Legături periculoase autoarea ar fi avut ce învăţa. S-ar zie că Laclos scria cu o pană electrică, în timp ce scriitoarea de la Gallimard scrie cu un computer cu pene.
în ultimele săptămîni, Dl. Horia Gârbea publică şi el, în foileton, în revista PRO-TV MAGAZIN, episoade dintr-o proză (nu ştim dacă va ieşi povestire, nuvelă sau roman) alcătuită pe acelaşi tipar, al schimbului epistolar electronic. Doar că, economisindu-şi puterile, autorul nu pune în joc decît două personaje, "Livia, o tînără din România şi Lucian, un român stabilit în Canada", şi o intrigă care suferă de anemie pernicioasă: "cunoscîndu-se dintr-o greşeală pe Internet, ei se îndrăgostesc nebuneşte unul de altul, deşi nu s-au văzut niciodată". Cît despre stil, e cam aşa: "înţeleg că nu te-ai mai culcat cu nimeni pînă acum. Te iubesc şi mai mult !" Dacă Martina Wachendorff n-ar fi fost de prisos să arunce o ocheadă prin paginile meştrilor romanului epistolar, Horia Gârbea ar trebui, el, să se inspire măcar din mesajele Martinei Wachendorff.




Toamna, la Paris


Cum urmăresc alternativ ştirile PRO-TV şi ale Antenei 1 (trec pe Antena 1 cînd la PRO-TV ecranul şiroieşte de sînge şi schimb înapoi cînd Antena 1 trage fără milă de timpul meu) nu ştiu precis la care dintre aceste două posturi am auzit o ştire despre hoţii noştri de la Paris. Moda de toamnă la hoţii români este furtul de parfumuri. Sper că simte toate lumea conexiunile literare ale veştii: Parfumul de Patrick Süskind, Parfum de femeie de Giovanni Arpino şi Parfum de furat de, să zicem, Alessandra Stoicescu.



Bucuriile muzicii


în timp ce Festivalul Enescu era în plină desfăşurare, am avut ocazia să-mi dau seama că muzica clasică a pierdut bătălia cu manelele. Dovada absolută am avut-o auzind manele în ultimul loc din lume în care mi-aş fi închipuit că ar putea pătrunde: nu în autobuz, nu în taxi, nu în curtea liceelor şi nici măcar în curtea Academiei, ci într-un cimitir. Cimitirul Vesel se extinde.