Ce este un plagiat?
In INTERTEXT, Revistă ştiinţifică, nr. 1 -2, 2009, care apare la Chişinău, sub egida Universităţii Libere Internaţionale şi a Institutului de Cercetări Filologice şi Interculturale din Republica Moldova, Pierre Morel publică un articol de aspect didactic despre plagiat. Interesul articolului ar fi putut să fie acela de a-i învăţa pe studenţi să ştie ce este un plagiat şi să aibă idee de consecinţele juridice ale plagiatului. Din păcate, observaţiile autorului sunt cel puţin ciudate, iar recomandările practice, naive şi inaplicabile. O primă nedumerire este legată chiar de definiţia din DEX (în versiune online) de la care pleacă autorul articolului: nu însuşirea, integral sau parţial, a unei opere reprezintă un plagiat, ci însuşirea, pur şi simplu, a unui text deosebeşte plagiatul de orice altă formă de preluare, a unor idei sau chiar cuvinte. Consideraţiile autorului articolului pe marginea definiţiei sunt aproape exclusiv de natură juridică, ceea ce nu e rău în sine, dar sunt inutil repetitive şi nu tocmai fericit formulate. Câte o remarcă este de neînţeles: „Plagiatul este uşor de identificat. Chiar dacă nu se dovedeşte, un plagiat, în mod general, este evident". Cum, adică? Şi, pe urmă, cine a stabilit regula că, „dacă un text conţine mai puţin de 10% de text împrumutat, se consideră un lucru personal"? Sau pe aceea că dacă un text conţine „între 10% şi o treime de text împrumutat este plagiat, dar poate fi acceptat ţinând cont de aspectele sale cantitative"? Că, în fine, abia peste o treime împrumutată plagiatul este considerat un delict? Dar despre regulile privitoare la corectitudinea citării ce ar fi de spus: „Până la trei linii, un citat se include în text, folosind ghilimele, de la patru linii, citatul se scrie detaşat de text, fără ghilimele (sic!), cu interval simplu şi cu o margine mai mare decât restul textului". E drept că autorul indică o bibliografie vastă şi pretenţioasă, dar prostia tot prostie se cheamă în orice universitate din lume. Vai de bieţii studenţi de la Chişinău care învaţă de la domnul profesor Pierre Morel cum să se păzească de a plagia!
„O voce inconfundabilă"
OBSERVATOR CULTURAL din 9-15 septembrie consacră o secţiune importantă lui Mircea Cărtărescu, „o voce inconfundabilă în literatura română". Putem citi cronici la volumele sale recente, dar şi un amplu interviu realizat de Doina Ioanid. Reproducem aici o întrebare şi un răspuns din acest dialog care se citeşte cu încântare: „Spuneai în Jurnal că trebuie să te fereşti de «bulgărele de zăpadă al puterii, al prestigiului sau opulenţei». Cum reuşeşti să faci asta zi de zi? Cum faci faţă? Mircea Cărtărescu: In privinţa lumii literare româneşti, fie că percepţia mea s-a înceţoşat în ultima vreme, fie lucrurile însele s-au desumflat, mă miră apatia generală, mulţumirea cu lucruri mici şi din ce în ce mai mici. Parcă nu mai ai nici adversari, darămite prieteni. Pe de-o parte nu mă mai simt interesant pentru lumea literară actuală, dar pe de alta, parcă nici lumea literară nu mai este interesantă, nu mai străluceşte atât de tare cum o făcea în alte perioade. E un fel de suprapunere de crize, financiare, culturale şi personale. Totul pare-a se duce în virtual şi pe medii, textul scris nu mai are prestigiul pe care-l avea. Lumea românească, tot mai săracă şi mai primitivă, nu mai e interesată de cultură. Ziarele nu prea mai au pagini culturale şi, dacă mai au, sunt comasate cu paginile mondene. Când apar cărţile, parcă pică într-o baltă: chiar şi unele foarte bune fac un «flop» şi s-au dus la fund... "
Luceafărul de dimineaţă
După o prelungită vacanţă de vară, sperăm reconfortantă, LUCEAFĂRUL DE DIMINEAŢĂ este din nou de găsit în chioşcurile (tot mai puţine, din păcate!) cu publicaţii literare. Din primul său număr de toamnă (datat 8 septembrie), am reţinut mai multe texte interesante: cronica literară a lui Dan Cristea cu un titlu memorabil: „Minte latină şi corp barbar", cronica la antologia „Patimile după Bacovia" de Ovidiu Genaru; eseul „Naşterea naţionalismului esoteric românesc" semnat de Radu Cernătescu; cărţile săptămânii, rubrica susţinută cu vervă de Horia Gârbea; în fine, cronica de poezie, motivat neindulgentă, a Gabrielei Gheorghişor la volumul „şi toată bucuria acelor ani trişti".
Măştile naturalizării
Revista clujeană IDEA artă + societate anunţă, în numărul 33-34/ 2009, o schimbare în rubrica „arhivă" în care îşi obişnuise cititorii să
publice texte ale unor cunoscuţi filosofi şi teoreticieni ai artei precum Adorno, Derrida, Deleuze, Groys, Arthur C. Danto sau Paul de Man; pentru a nu transforma acest spaţiu într-o „tentativă de a unifica lucrurile importante care s-au spus odată", arhiva se deschide de-acum mai mult către practicile artei şi-ale cunoaşterii „în sensul afirmării unui subiect activ, ce caută să creeze condiţiile propriei cunoaşteri". Noua formulă e inaugurată de proiectul „Ce sîntem înainte de a fi naturalizaţi?" al lui Pedro Lasch, care problematizează apartenenţa la corpul social colectiv prin intermediul măştii-oglindă, generată şi multiplicată în nenumărate feluri, de la aplicaţiile tehnologice la acţiunile teroriste, punînd în discuţie, prin acestea, ideea de „naturalul" şi autoritatea instituţiilor care pretind că-l pot reglementa. O supratemă care se regăseşte în multe dintre cele mai aprinse discuţii de azi, de la foarte controversatul văl islamic şi consecinţele sale în politica europeană, pînă la felul în care ne reprezentăm varii grupuri sociale, fie ele etnice sau economice, prin intermediul schematizărilor şi al clişeelor - tot un soi de mască, pe care însă nu şi-o aleg cei în cauză, ci le-o impun privitorii.
Paginile de „galerie" sînt acoperite de lucrarea „Cea mai frumoasă zi din viaţa mea" al grupului de artă timişorean h.arta, care expune ceremoniile de nuntă desfăşurate într-un mall. Desenele voit naive, compuse din linii simple şi colorate în albastru, tematizează raporturile dintre viaţa personală şi economia de piaţă - un subiect care merită investigat mai îndeaproape, dată fiind proliferarea acestor întrepătrunderi în consumismul românesc galopant. Grupajul mi-a amintit de un excelent volum care analizează acelaşi subiect, dar cu instrumente sociologice: The HeartIs Unknown Country. Love In the Changing Economy Of Northeast Brazil; dar la noi analizele de acest fel încă se lasă aşteptate.
