In memoriam

Sobră şi plină de gust revista Caligraf (numărul din martie-aprilie 2009), apărută sub egida Casei Municipale de Cultură Drobeta Turnu-Severin. Cum pe 31 martie s-au împlinit doi ani de la moartea directorului fondator Romulus Cojocaru, cîteva pagini îi sunt dedicate. Spicuim din articolul Un autor polivalent semnat de Mircea Popa: "Nu se poate vorbi despre Romulus Cojocaru fără a ţine seama de risipa de inteligenţă şi de muncă pe care a depus-o pe tărîmul literaturii. Spirit vagant, nativ înzestrat pentru folosirea şi mlădierea cuvîntului, Romulus Cojocaru are o anume febricitate a scrisului, un mod de a fi mereu activ şi nou, gata să abordeze noi subiecte şi teme artistice. Ficţionalitatea era la el un mod de a trăi realitatea şi a răspunde la provocările ei. A scris enorm, a scris pînă în ultima clipă a cumplitei sale boli, fără a se lăsa doborît, fără să fie împiedicat să viseze, să iubească viaţa sau s-o blesteme din cînd în cînd, cu o putere mereu renăscută de versuitor pentru care forma artistică avea mereu farmecul inedit al spectacularităţii. Poezia sa este o formă de rezistenţă şi înnoire a tradiţiei, o formă de alint şi de chemare a misterelor existenţei. Proza sa pune în valoare abilităţile jocului narativ de încifrare a pistelor, cu sugestii venind din munca sa de avocat în cazul romanelor poliţiste, cu sensibilitatea sa umană de poet nostalgic în romanele de dragoste şi cu puterea asociativă şi expresivă a lumii vechi ţărăneşti mehedinţene din romanele de robustă construcţie social-politică."


Planul Muşina

Despre orice ar scrie (de la Creaţia lui Dumnezeu-Tatăl la versurile ultimului debutant), Al. Cistelecan are o inconfundabilă marcă ironică. Dincolo de aplicaţie, savoarea textelor sale critice este garantată.

Şi mai mult, încă, atunci când criticul "optzecist" care şi-a dat demisia din "optzecism" se apleacă asupra scriitorilor ardeleni, apropiaţi, cum ar veni, geografic sau redacţional. După ce Alexandru Muşina şi-a strâns într-o carte scrisorile trimise de la Olăneşti criticului de la "Vatra", iată că acesta se apucă, în nr. 14 din CULTURA, să comenteze paginile şi proiectele intelectuale cuprinse în alte eseuri ale expeditorului. "Teza de bază, începe Al. Cistelecan, chiar dacă niciodată spusă cu emfaza cuvenită, e că poezia e vitală." Urmează circumscrierea tezei şi a aplicaţiilor ei, cu referire şi la cititorul generic, pe care Muşina îl atacă "pe unde nu se aşteaptă". Premisă negativă, premisă pozitivă... şi ajungem la "planul Muşina", menit să repună poezia autohtonă în circulaţie.

După expunerea marelui plan, pe puncte, amicul Cis îi oferă epistolierului de la Olăneşti câteva paragrafe critice de o exactitate ucigătoare. "Lipseşte din programul lui Muşina o co-interesare a media, fără de care nu ştiu ce măsură ar putea avea succes. Fireşte, nu ştiu cum se poate face această Ťco-interesareť (...) Desigur că Muşina îşi sprijină rezonabilitatea propunerilor şi printr-o socoteală cinstită a cheltuielilor. Rezultă mai nimica! Am insistat pe partea pragmatică a conceptului lui Muşina pentru că ea e şi partea cea mai fragilă. Oricât de rezonabile sunt propunerile, ele sunt, aproape toate, himerice. Programa şcolară - cel puţin cât depinde ea de Minister - e în restrângere şi nimeni nu va îndrăzni să propună asemenea Ťmofturiť. Desigur, ele ar putea rămâne la discreţia şcolii. Şi există deja licee unde se face aşa ceva, dar cam în regim de toleranţă - nu neapărat de încurajare. Universităţile sunt veşnic pe prag de criză şi nimic din ceea ce presupune cheltuială nu mai poate intra în preocupările lor. Poate sensibilitatea la literatură a Ministerului Culturii să fie în creştere. Dar tocmai asta e şi tristeţea Ťplanului Muşinať, că fiind în totul rezonabil e cu atât mai himeric."

O spune, cu umor amar şi ironie cordială, unul dintre cei mai buni critici de poezie pe care-i avem.


Despre muzică

Numărul pe aprilie al revistei TOMIS e dedicat lui George Enescu, sub genericul, uşor jucat, ARTmonii (ART-ul, în diferite combinaţii, revine pînă la sastisire). Un citat din conferinţa Reginei Maria, din 1931, cînd Enescu împlinea 50 de ani, contrastează frumos cu coperta sepia, pe care se desfăşoară cea mai cunoscută poză a aniversatului. "Sonoritatea răscolitoare de inimă" pe care o găsea regina în muzica acestui geniu trecînd cu farmec de la un rol al muzicii la altul, de la baghetă la arcuş, şi la compoziţie, e căutată de Beatrice Lăpădat într-un articol biografic, cu luciri de interpretare. Pe contrapagină, Sergiu Miculescu scrie despre Eugen Ionescu, în anul lui. Şi, mai încolo, Daniel Clinci despre futurism, la un secol după manifestul lui Marinetti.

Numai atît, şi e de ajuns pentru a citi pînă la capăt o revistă nu doar de la malul mării, ci şi, iată, cu ieşire la mare. La marea artă, fără letrine şi jocuri de cuvinte.