Mai binele e duşmanul binelui
Tot astfel cum „mai bunele maniere" se opun „bunelor maniere". Răspunzând întrebărilor lui Andrei Manolescu (în DILEMA VECHE, numărul 320 din 1 aprilie 2010), Ioana Pârvulescu respinge ţâfna celor dintâi în numele firescului intelectual al celor din urmă: „Nu mă deranjează cele care ţin de preaplinul comunicării, de vioiciune, de vitalitate. Decât nişte ipocriţi care tac şi-apoi îţi fac mizerii, parcă-i prefer pe cei care spun ce au pe suflet. Decât nişte oameni mortăcioşi, care vorbesc numai când sunt întrebaţi, fără ton, adică fără implicare afectivă, prefer unii care nu aşteaptă neapărat să termini ce ai de spus, dar pe care cuvintele tale i-au atins suficient ca să aibă o reacţie, entuziastă sau dimpotrivă. (Doar la televiziune e foarte enervant un asemenea mod de discuţie, însă eu nu prea mai deschid televizorul şi mă apăr astfel de principala sursă de bădărănie din lumea noastră). Şi nu mă deranjează defel oamenii aiuriţi, distraţi, cei care sunt fără voia lor neatenţi cu cei din jur, ca-ntr-un minunat poem de Ionesco: «Aiurit/ şi aburit,/ cum eram,/ tot mă iubeam»." Ce păcat, ce mare păcat că nu mulţi gândesc aşa!
De bun augur
Inspirat şi consistent calupul de eseuri din OBSERVATORUL CULTURAL din 2 5-31 martie 2010, dedicat lui Albert Camus, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la moartea scriitorului. Grupajul este coordonat de Adina Diniţoiu şi în cuprinsul lui semnează texte Dan Burcea, Alexandru Matei şi Alain Finkielkraut. „În ianuarie 2010 s-au împlinit 50 de ani de la dispariţia prematură, într-un accident de maşină, a lui Albert Camus. In Franţa, comemorarea a prilejuit apariţia a numeroase cărţi şi numere speciale de revistă (Lire, Magazine littéraire, Le Monde, Le Figaro), dedicate acestui mare gînditor al secolului al XX-lea." Cronicarul a mai remarcat cronica muzicală a Cristinei Sârbu pe marginea montării recente a „Olandezului zburător" pe scena Operei Naţionale din Bucureşti. „Dirijorul Cristian Mandeal îşi încearcă pentru prima oară puterile cu o partitură wagneriană. Reuşita este spectaculoasă. Sub bagheta sa, muzica lui Wagner capătă consistenţă şi farmec prin profunzimile, trăirile intense, risipa generoasă de afecte, paleta nesfîrşită de culori, exploziile tunătoare sau şoaptele abia auzite pe care le percep şi pot să le transmită, în egală măsură, interpreţilor şi publicului doar adevăraţii artişti. Bagheta sa e sigură, respectul faţă de artişti deplin." Dacă face abstracţie de „paleta nesfîrşită de culori" şi „risipa generoasă", clişee plate şi agasante, Cronicarul e alături de Cristina Sîrbu în laudele aduse distinsului dirijor. Se pare că muzica lui Wagner e de bun augur pentru mult încercatul Cristian Mandeal.
In memoriam Adrian Marino
Numărul din martie al revistei craiovene MOZAICUL dedică un amplu dosar publicării la Editura Polirom a deja celebrei cărţi Viaţa unui om singur. Sub genericul Adrian Marino - un proiect realizat pentru cultura română, răspund anchetei propuse de redacţie Marta Petreu, Iulian Boldea, Ştefan Borbely, Florina Ilis, Ovidiu Pecican, Xenia Karo-Negrea, Adrian Dinu Rachieru şi Mihai Ghiţulescu. Reţinem cîteva cuvinte ale Martei Petreu, scrise parcă pentru a da replica vuietului mediatic provocat de apariţia în presa cotidiană, în avanpremieră, a câtorva fragmente „incendiare" din volumul amintit: „Din cartea lui, din care nu a vrut niciodată să îmi dea nici un fragment pentru Apostrof, nu m-au interesat portretele şi judecăţile de valoare despre diverşi intelectuali. Înţeleg de ce le-a făcut, dar pentru mine nu acestea sînt interesante. Interesantă este, repet, viziunea lui despre România şi despre realităţile româneşti, despre psihologia distructivă şi meschină a intelighenţiei, despre cîinoşenia ardelenească şi despre abureala metafizic-reacţionară ce-a invadat imaginarul şi axiologia colectivă imediat după căderea comunismului, despre faptul că sîntem o lume ce nu are criterii unitare în nimic din ceea ce face, despre lipsa de viziune constructivă pe termen lung. Din acest punct de vedere, Marino a fost un observator şi un critic exact."
Acelaşi volum a fost şi subiectul dezbaterii de la „Cafeneaua critică" organizată de Ion Bogdan Lefter în Club Control în data de 24 martie, care i-a avut invitaţi pe Monica Spiridon, Costi Rogozanu şi pe „mozaicarii" Nicolae Marinescu şi Xenia Karo. Discuţia s-a animat şi graţie ajutorului consistent venit din sală, unde se aflau Sorin Antohi, Claude Kaarnouh, Gabriel Andreescu, William Totok, ale căror intervenţii au omagiat personalitatea cărturarului clujean.
Cum stăm cu exporturile?
Cine ajunge la Roma în această perioadă poate să-şi facă o idee despre starea exporturilor româneşti. Din păcate, nu e ce ne-am dori. La porţile catedralelor celebre întâlneşti femei de etnie rromă din România care cerşesc plângăcios. Asta sare în ochi, astfel suntem prezenţi la prima vedere în oraşul acesta magnific. Moise de Michelangelo, Chemarea Sfântului Matei de Caravaggio sau Extazul Sfintei Teresa de Bernini sunt de privit, vai, doar la pachet cu aceste persoane în haine soioase care se milogesc indecent. Există şi o veste cât de cât bună: se constată, în ultima vreme, că începem să pierdem monopolul cerşetoriei; a apărut o concurenţă serioasă din partea cetăţenilor din alte state, cum ar fi Serbia sau Bosnia-Herţegovina.
