Vis de sfîrşit de an
Seriozitatea sibienilor nu se dezminte nici în domeniul gazetăresc. Revista de limba franceză Alkemie (Revue semestrielle de littérature et philosophie) apare regulat, într-un format sobru şi cu un conţinut pe măsură, semn că directorii revistei, Mihaela-Genţiana Stănişor şi Răzvan Enache, sprijiniţi de un consiliu ştiinţific alcătuit din Magda Cârneci, Ion Dur, Eugène van Itterbeek (Belgia), Ger Groot (Belgia), Arnold Heumakers (Olanda), Carlos Eduardo Maldonado (Columbia), Simona Modreanu şi Constantin Zaharia, au spirit managerial şi totodată fler în alegerea colaboratorilor. Ultimul număr al revistei (nr. 4 pe decembrie 2009) are ca temă Visul (Le Rêve) şi numără 184 pagini, una mai atrăgătoare decît alta în privinţa ideilor înfăţişate. Cititorilor care văd în vis o sursă de inspiraţie, un refugiu necesar sau, de ce nu?, o poartă de acces la alte lumi, Cronicarul le recomandă revista cu căldură. Mottoul revistei, purtînd semnătura lui Jorge Luis Borges, defineşte lapidar cuprinsul revistei: Personne ne peut savoir si le monde est fantastique ou réel, et non plus, s’il existe une différence entre rêver et vivre („Nimeni nu poate şti dacă lumea este fantastică sau reală şi nici dacă există o diferenţă între reverie şi trăire“). Indiferent dacă Borges are sau nu dreptate, revista are statură intelectuală şi bun-gust grafic. Drept mostră de lectură, citiţi articolele lui Jacques Le Rider şi Marc de Launey. Nu veţi regreta.
Ultima modă în literatură
Specifică vremii noastre este literatura plicticoasă. După ce au constatat că publicul nu mai are nevoie de ei, scriitorii, în loc să inventeze o metodă de recucerire a cititorilor, şi-au confecţionat justificări puerile, pretinzând, de exemplu, că succesul la public nu are nici o semnificaţie sau că este de-a dreptul compromiţător. Apăraţi de asemenea teorii, nu-şi mai înregistrează insuccesele şi, drept urmare, nu mai dispun de atât de necesarul feed-back în practicarea profesiei lor. Seamănă cu acele foci care, aflate pe ţărm, îşi pierd dintr-un motiv misterios simţul de orientare şi, crezând că se întorc în apă, se târăsc exact în direcţia inversă, până când mor.
Apar şi tineri care se revoltă împotriva acestei situaţii, dar o fac într-un mod greşit, încercând să scandalizeze publicul. Scandalul are însă efect numai într-o ţară civilizată, unde reprezintă un eveniment şi este oarecum înviorător. La noi, unde aproape toată lumea este obraznică, obrăznicia scriitorilor nu impresionează. Cel mult agasează, ca alarmele de la maşini declanşate noaptea.
Scriitorii şi Academia
Niciodată n-au fost mai puţini scriitori membri ai Academiei Române ca de când preşedinte al breslei este un academician. E drept că este doar membru corespondent, adică pe jumătate, dar orişicât noblesse oblige. Sau ar trebui să oblige. O ocazie de a alege noi membri ai Academiei o oferă Adunările Generale sau o parte dintre ele, pe care le decide Prezidiul. Recomandările le fac Secţiile de specialitate. Membrii n-au, cum s-ar spune în limbaj parlamentar, drept de iniţiativă. Cu atât mai puţin nemembrii. Recomandările aleşilor se exprimă exclusiv colectiv, prin votul majoritar al Secţiilor. Singura cale de apel o reprezintă votul Adunării Generale, dar acesta este unul exclusiv negativ. Se limitează la refuzul de a accepta recomandarea Secţiilor. Spre finele anului trecut, Secţia de Filologie şi Literatură, întrunită cu greu şi fără cvorum, a votat cu majoritate zdrobitoare (un singur vot contra) trei propuneri: doi literaţi, unul de la Chişinău, altul de la Cernăuţi, şi un lingvist din ţară. N-avem nimic contra fraţilor de peste Prut sau mai de la nord, nici contra abuzului de lingvişti la Academie (mai ales de când, fiind ei numai doi, nu s-au putut face auziţi de colegii lor de alte specialităţi, care au decis, cu o competenţă discutabilă, modificarea ortografiei, pornind de la ideea că nu e o dovadă de românism să scriem pîine de vreme ce vine din latinescul panem, dar uitând să ne spună de ce trebuie să scriem râu care vine de la rivus. Şi, neglijenţă!, nereabilitând apostroful atât de deosebit de cratima noastră din toate împrejurările.). Dar nu pricepem în ruptul capului ignorarea atâtor scriitori români contemporani şi membri ai USR de mare valoare cum ar fi (lista e mult mai lungă decât ne îngăduie spaţiul să reproducem): Nicolae Balotă, Paul Cornea, Constantin Ţoiu, Alexandru George, George Bălăiţă, Livius Ciocârlie, Radu Cosaşu, Eugen Negrici, Virgil Nemoianu, Şerban Foarţă, Mihai Zamfir, Alexandru Călinescu, Andrei Pleşu, Gabriel Dimisianu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Mircea Cărtărescu, Matei Vişniec. Şi de ce n-ar fi aleşi membri atâţia traducători extraordinari? Au murit, fără ca Academia să-şi fi amintit de ei, Matei Călinescu şi Radu Petrescu.
