Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Babel sau fericirea


ORIZONT nr. 9 ne prezintă - în forma neconventională a discutiilor dintre membrii grupului de studii comparate central-europene si invitatul lor - un profesor american iesit din comun, un "fenomen": Michael Heim, seful catedrei de slavistică de la Universitatea californiană UCLA, stie, pe lîngă franceză, germană, spaniolă si italiană, pe lîngă rusă si chineză, si toate limbile Europei Centrale. Din toate aceste limbi traduce literatură si este unul dintre cei mai importanti consilieri editoriali din SUA. Adriana Babeti si Mircea Mihăies
l-au cunoscut la o conferintă internatională în 1992 si discutiile cu ei, precum si cu Ioana Ieronim, i-au stîrnit interesul pentru România, asa că s-a apucat să învete si româneste. În 1998 a venit la Timisoara, invitat de grupul "A Treia Europă", iar discutiile purtate atunci au fost înregistrate si transcrise pentru o carte ce va apărea în curînd la Polirom. Din acest volum, e publicat acum un fragment în care omul de cultură poliglot răspunde legitimei curiozităti a timisorenilor în legătură cu parcursul său profesional. * Născut în 1943 dintr-un tată ungur, ajuns compozitor de muzică de film la Hollywood, si o mamă americană cultivată, Michael Heim a început prin a învăta franceza: "În acea perioadă, era în anii '50, se formase deja o mitologie a limbilor străine în Statele Unite. Franceza e limba culturii, limba internatională, germana e limba stiintei, latina este limba necesară celui care doreste să devină medic sau avocat si spaniola este pentru cei simpli. Acesta era punctul de vedere al epocii. Ne aflam imediat după război, să zicem la zece ani după, iar engleza nu ajunsese încă o limbă internatională. Poate pentru comert si politică externă, dar în nici un caz pentru cultură. Aceasta se va întâmpla mai târziu. Eu am ales franceza pentru că nu doream să devin nici medic sau avocat, nici chimist sau fizician, deci..." A urmat germana, din motive familiale: tatăl său murise în 1946, dar legătura cu bunicii rămasi la Budapesta se păstrase prin scrisori si, cum acestia stiau nemteste, a dorit să comunice cu ei fără intermediar. În adolescentă s-a pasionat de filosofia orientală, în special de cultura chineză si, odată intrat la Universitate, a ales cursul de studii orientale, fiindcă dorea să citească marile cărti în original (în paranteză fie spus, profesorul Heim ne învată că "în engleză, cuvîntul oriental este politically incorrect. Nu poti pronunta acest cuvînt, trebuie să spui asian, nu asiatic -si acesta este un termen politically incorrect"). Deci, a studiat limba, cultura chineză si japoneză, cultura Islamului si cea indiană. În timpul studiilor universitare, o întîmplare determinantă a fost pentru el cunostinta cu seful catedrei de slavistică, profesorul de limba si literatura rusă Frampton Reeve (tatăl lui Superman) care i-a trezit interesul pentru limba lui Dostoievski si Tolstoi, astfel încît tînărul Heim a terminat Universitatea în 1964 cu două specializări: studii orientale si literatură rusă. Spaniola o învătase singur, lucrînd ca ghid. Între timp, mentalitatea americană se schimbase si asa a rămas: se consideră că n-ai nevoie să înveti limbi străine, e suficientă engleza maternă pentru a te face înteles oriunde în lume. Michael Heim a decis să-si valorifice cunostintele în cadrul unor studii de lingvistică. De ce nu de literatură? Fiindcă literatura îi plăcea prea mult: "Profesia e una, afinitatea e alta. Ceea ce te atrage prea tare n-ar trebui să-ti devină profesie, asta e părerea mea". * În cadrul studiilor lingvistice, limba cehă era predată de sotia lui Roman Jakobson, "o femeie central-europeană, cultă si rafinată" si de dragul ei s-a dus la Praga, pentru a se perfectiona. Datoriei fată de origini si vizitelor la bunicii budapestani li se datorează învătarea maghiarei - "cea mai grea limbă pe care o vorbesc". Fată de ea, sîrbo-croata i s-a părut usoară si a trebuit să o învete din ratiuni practice: persoana care preda această limbă la UCLA s-a pensionat si universitatea n-a mai avut bani să angajeze pe altcineva. În acest moment s-a decis să se oprească, fiindcă învătarea fiecărei noi limbi presupunea perioade mai lungi departe de casă, în tările unde se vorbea limba respectivă. Dar, "în 1992 am fost la o conferintă în Newark si am cunoscut trei români: pe Mircea Mihăies, Ioana Ieronim si Adriana Babeti. Si mi-am dat seama că lipseste ceva din cultura mea generală. Nu stiam nimic despre România s...t Judecînd după oamenii cu care discutasem îmi dădeam seama că este o zonă foarte interesantă. Nu stiam nimic despre literatura română, dar cu asemenea oameni..." Asa se face că, în proiectul grupului pe care l-a initiati si care are drept scop să traducă din literaturile Europei Centrale si de Est, există interes si pentru literatura noastră: "Cred că e important ca peste tot în lume să existe un interes sustinut pentru traduceri, deoarece printr-o astfel de pregătire creezi o echipă de oameni care se vor implica activ în această muncă, adică nu vor astepta ca editorul să le semnaleze un titlu ce este obligatoriu să apară. Dacă fiecare universitate cu un departament valoros de literatură comparată începe să producă traducători remarcabili, acestia s-ar putea apuca imediat de treabă si atunci ar exista mai multe sanse ca si operele scriitorilor români să ajungă la publicul american."

Ziaristul curajos


Polemica manualelor alternative de istorie a ajuns, din punctul de vedere al lui Cristian Tudor Popescu, în stadiul de război. În editorialul său din ADEVăRUL, intitulat Omul nou, el scrie: "Un soi de urlet de jivine întărîtate a stîrnit pozitia exprimată de subsemnatul, în numele Adevărului, în chestiunea manualului de istorie cls. XII al Editurii Sigma. Bursierii, ghedesistii, intelighentii au expectorat pe toate canalele ce le au la dispozitie insulte pentru care acum două sute de ani ne-am fi întîlnit în zori, cu spada sau pistolul în mînă: fascist, bolsevic, ceausist, ultrareactionar, antidemocrat, socialist răsăritean, Goebbels, Vâsinski etc., etc. Acum nici să-i dai în judecată nu mai are rost. Nici unul dintre lătrăi nu a răspuns pe puncte la ceea ce am spus în mod real: avea rafala pregătită dinainte, gata s-o sloboadă la grămadă. Cu acesti ciborgi arvuniti nu se poate duce o polemică, ci doar un război. Nu mă adresez lor în rîndurile care urmează, ci sutelor de mii de cititori onesti ai Adevărului". Cronicarul n-a contabilizat cum a fost categorisit Cristian Tudor Popescu de cei care si-au exprimat punctul de vedere fată de opinia sa despre manualele alternative de istorie. Însă ceea ce editorialistul consideră insulte sînt acuzatii publice mai mult sau mai putin grave stîrnite de punctul său de vedere exprimat public. Cu două sute de ani în urmă pentru majoritatea acestor acuzatii n-ar fi iesit nimeni la dueluri matinale pentru simplul motiv că ele nu existau ca atare. Poate pentru ultrareactionar să fi existat anumiti amatori, în timpul Primei Republici Franceze, dacă mai aveau timp. Căci în urmă cu două secole a fi antidemocrat era o optiune politică larg răspîndită în Europa, atît de răspîndită, încît mai degrabă acuzatia consta în a fi antimonarhist. Cît despre antidemocratii din Franta acelei vremi, acestia nu se considerau insultati din pricina acestei acuzatii, ci îsi făceau din ea un titlu de glorie. Redactorul-sef al Adevărului stie probabil că "insultele"enumerate de el pot fi luate în seamă cel mult juridic vorbind drept calomnii. Insulte pot fi găsite însă în fragmentul citat din editorialul său: "urlet de jivine întărîtate" de exemplu e o insultă. "Lătrăi" e o insultă. "Ciborg arvunit" e tot o insultă. Maniera în care editorialistul întelege să expedieze identitatea repondentilor unei polemici pe care a provocat-o e de asemenea insultătoare ca intentie: "Bursierii, ghedesistii, intelighentii au expectorat..." Nu era mai simplu dacă editorialistul spunea "Cutare persoane...(si le-ar fi enumerat) m-au insultat etc."? Mai ales că o considerabilă parte dintre acesti insultători sînt istorici sau oameni de cultură care au merite public recunoscute, asadar nu pot fi tratati, "la grămadă", cum se consideră tratat editorialistul, desi, dacă întelegem bine, el a fost tratat foarte precis individualizat. Firesc ar fi fost ca autorul editorialului să spună cine sînt "ciborgii arvuniti" care îsi permit să-l atace, pentru a oferi cititorilor Adevărului lista completă a celor care îl insultă. Cristian Tudor Popescu declară război adversarilor săi. Foarte limpede! Dar, din păcate, si mai limpede e felul în care Cristian Tudor Popescu întelege să poarte un război. El nu se adresează adversarilor, ci "sutelor de mii de cititori onesti ai Adevărului". Cu alte cuvinte, editorialistul îsi mobilizează sutele de mii de cititori pentru a face fată în războiul său personal împotriva unor persoane cu care polemizează. Pe vremea cînd Cristian Tudor Popescu se războia cu fostul ministru de Interne, Gavril Dejeu, Cronicarul l-a sustinut pe ziaristul curajos care putea părea Cristian Tudor Popescu. Cînd însă în dueluri personale, iscate de o polemică, ziaristul curajos se ascunde în spatele cititorilor săi, pe care îi întărîtă împotriva persoanelor cu care a intrat în polemică, el ar trebui să reflecteze la acuzatiile care i s-au adus.