Alain Badiou, un vechi maoist francez căruia conştiinţa nu i-a insuflat vreodată imboldul remuşcării, dovadă că şi-a păstrat la bătrîneţe aceleaşi scheme marxiste cu care în tinereţe lua apărarea khmerilor roşii, a fost atît de tulburat de atentatul din 13 noiembrie 2015 din Paris, încît s-a hotărît să-i dea o explicaţie exhaustivă. Cum? Cu ajutorul unei inepte interpretări în mijlocul căreia stau la pîndă aceiaşi demoni împotriva cărora a luptat o viaţă întreagă: lipsa de scrupule a capitaliştilor, discriminarea, inechitatea socială, lipsa de generozitate a europenilor. Tuturor acestor racile Badiou le găseşte trei nume de botez: profit, consum, aroganţă. Interpretarea a fost publicată sub forma unui eseu, Notre mal vient de plus loin (Răul nostru vine de mult mai departe), la Editura Fayard, în colecţia de buzunar, în ianuarie 2016. E uimitor să vezi cum un filosof, prins într-o colivie de concepte din care nu mai poate ieşi, este incapabil să-şi schimbe discursul în faţa unei realităţi care, spre a fi înţeleasă, cere alte categorii decît cele ţinînd de panoplia marxistă. Dar Badiou nu se poate schimba, drept care nu se sfieşte să arunce vina asupra occidentalilor, a căror politică de colonizare, dublată de lăcomia unei mici pături suspuse, culege azi roadele nedorite ale unui război religios. Atîta doar că Badiou nu spune „religie”, ci bate moneda pe aceleaşi trei obsesii: profit, consum, aroganţă. Cu alte cuvinte, dacă se întîmplă ca occidentalii să fie omorîţi la ei acasă de nişte apucaţi islamici, de vină e aroganţa lor, adică pofta de profit şi vocaţia consumeristă cu care i-a întîmpinat pe bieţii musulmani. Altfel spus, există un rapace Leviathan european în burta căruia inocenţii arabi au nimerit fără voie, drept care se simt teribil de alienaţi, urmarea fiind că, nemaisuportînd frustrarea, au trecut la fapte: căsăpesc odraslele Leviathanului. Badiou merge pînă la a-i îndemna pe francezi să nu mai participe la alegeri, pentru a boicota reprezentanţii Leviathanului. Nu mai e nimic de sperat de la Badiou, decît o binemeritată uitare care să-i acopere cît mai repede numele.