Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
"A plusa" de Rodica Zafiu


Locul pe care l-a ocupat pînă nu de mult în viaţa socială jocul de cărţi - pentru a deveni apoi chiar obiect de investigaţie semiotică şi de istorie culturală - e dovedit şi de marele număr de cuvinte şi expresii care au intrat, cu întrebuinţări figurate, în uzul curent (familiar sau chiar standard) al limbii. Pentru română, lexicul jocului e semnificativ nu numai prin analogiile semantice produse - adesea evoluţiile s-au petrecut în alte limbi, cuvintele fiind preluate împreună cu sensurile lor figurate - ci şi prin straturile influenţelor culturale pe care le reflectă. Cuvîntul pocher, de pildă, are o etimologie multiplă, dar pare să fi pătruns mai întîi în română - aşa cum arată şi Dicţionarul academic (DLR) - printr-un intermediar neogrecesc. împrumuturi pasagere mai vechi - din turcă, greacă, rusă (limbi care reflectă căile de intrare în lumea românească a unora din jocuri) au ieşit între timp din uz, păstrîndu-se în memoria culturală graţie unor atestări literare; un exemplu e grecismul a exoflisi "a defosa; a renunţa la cărţile considerate inutile" - folosit şi cu sensul figurat "a se debarasa de..." de personajele lui Caragiale, în D-ale carnavalului (Miţa: "Bate-mi în uşe cînd l-ăi exoflisi pe Crăcănel..."; Iordache: "îl exoflisesc acuma, să vezi..."). Sursa directă a unei bune părţi din "terminologia de specialitate" modernă a fost apoi franceza (a defosa, levată, pas etc.). Probabil că unele dintre cuvintele domeniului s-au fixat în limbă atît de bine datorită existenţei unui puternic model metaforic, a unei analogii dintre diverse activităţi sociale şi joc. Una dintre cele mai clare ilustrări ale acestui model le oferă în română, ca şi în alte limbi, cuvîntul atu (din fr. atout), cu sensul de element care "oferă un avantaj sau o şansă în plus". Netransparentă, deci cunoscută doar specialiştilor, e evoluţia figurată a turcismului coz, care a circulat iniţial cu sensul de origine - "atu", păstrîndu-se azi doar în limbajul basmelor, ca determinant de tip adverbial pentru adjective care descriu calităţi estetice ("frumoasă coz").
într-un moment mai favorabil jocurilor pe calculator, unele metafore din limbajul jocurilor de cărţi rămîn bine instalate în limbă, îşi continuă circulaţia şi chiar ascensiunea: e drept, fără a mai evoca întotdeauna contextul iniţial. în stilul eseistic şi al conversaţiei culte e de pildă foarte frecvent folosit substantivul miză (din fr. mise): se vorbeşte de miza unui spectacol, a unui volum, a unui proiect cultural, a unei acţiuni politice etc.; cel puţin la fel de folosit e şi verbul corespunzător, a miza pe (ceva sau cineva). în vreme ce puternicele sensuri figurate ale verbului a miza sînt înregistrate de dicţionarele uzuale, se poate observa o anume încetineală în acceptarea verbului a plusa, deşi acesta e foarte frecvent în limbajul colocvial şi în stilul jurnalistic contemporan: "Un alt sector, care nu se lăsa mai prejos, plusa şi comunica presei ce mari "vitejii" s-au produs în arealul său" ("Dimineaţa", varianta pe Internet, 23.04.1997); "Luat de apă, purtat pe aripile Constituţiei republicane, şeful statului a plusat. El a afirmat răspicat că în timpul mandatului său nu va tolera schimbarea formei de stat" ("Ziua", editoriale pe Internet, ianuarie 1998); "F.C. a plusat, supărîndu-se pe sat ca moderatorul pe scribălăi" ("Evenimentul zilei", 2309, 2000, 10). în DEX (1996) verbul e înregistrat exclusiv cu sensul său "tehnic": "a miza la un joc de cărţi mai mult decît au mizat toţi cei dinainte; a mări miza". Este evident că a plusa a făcut parte iniţial din acelaşi "scenariu" cu miză; poziţia cuvîntului este însă întărită şi de relaţia lexicală transparentă cu plus (substantiv sau adverb) - din care se reface oricînd sensul de "a supralicita, a încerca mai mult". Contextul cel mai probabil e jocul cel mai răspîndit, pocherul, de care se poate lega uşor şi un alt cuvînt destul de folosit în stilul colocvial şi gazetăresc, bluf: "aşa-zisa escrocherie... este un bluff" ("Ziua", 322, 1995, 1); "comisia anticorupţie este un bluf politic" ("România liberă", 2082, 1997, 3). Definiţiile date de dicţionarele noastre pocherului - expediat în anii '50 prin simpla formulă "numele unui joc de cărţi" - cuprind o descriere (corectă) în care varianta bluf-ului e acceptată, fiind chiar pusă pe acelaşi plan cu aceea a combinaţiei superioare: ca joc "în care fiecare jucător dispune de cinci cărţi, cu care poate să cîştige dacă are combinaţia cea mai bună sau dacă reuşeşte să-i convingă pe adversari de acest lucru" (DEX). Jocul - în care intră deopotrivă norocul şi strategia - continuă deci să ofere un model pentru a interpreta comunicarea, viaţa socială şi relaţiile politice.