Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
A fost sau n-a fost ? de Tudorel Urian

Dan Perşa este, fără îndoială, unul dintre cei mai originali şi promiţători prozatori români apăruţi după 1989. Mereu nelinişit, explorator neobosit de noi formule epice, prozatorul nu calcă de două ori pe aceeaşi cărare literară. Fiecare dintre cele trei romane publicate până în prezent are mize stilistice şi tematice clar delimitate, nici un element comun nu se transferă de la unul la altul. Vestitorul, romanul de debut, este o fiestă a stilului, autorul dovedinsu-se un excelent cunoscător şi fin parodist al limbii vechi şi al strategiilor textuale ale cronicarilor din perioada medievală. Şah orb, revine într-un trecut mult mai apropiat, este un roman de evocare a studenţiei autorului, derulată în ultimul deceniu al regimului comunist. În fine, Război ascuns este o carte scrisă în maniera literaturii religioase, ce trimite mai mult sau mai puţin discret spre conflictele religioase din secolul al XVII-lea. Ceea ce impresionează în primul rând în proza lui Dan Perşa este extraordinara adaptare stilistică a autorului, capacitatea sa fără egal de a conferi deplină naturaleţe şi surprinzătoare prospeţime unor formule lingvistice demult ieşite din vocabularul curent. Prozatorul are o inteligenţă narativă ieşită din comun, dublată de o formidabilă dexteritate în abordarea (pe verticală, din perspectivă cronologică, dar şi pe orizontală, în funcţie de background-ul cultural al personajelor) diverselor paliere ale limbii. Fiecare nou roman al său propune altă formulă narativă, cu registrul stilistic adecvat. De aceea, în pofida faptului că avem de-a face cu un stilist prin definiţie, nu se poate vorbi despre o voce unică, inimitabilă, Dan Perşa, ca despre un son Sadoveanu, Camil Petrescu sau Nicolae Breban, să zicem. Fiecare nouă carte semnată Dan Perşa pune în lumină o cu totul altă voce narativă, cu particularităţi specifice. Or, aceasta nu este deloc în defavoarea contemporanului nostru. Dimpotrivă.
Cu ou şi cu oţet cel mai recent roman al lui Dan Perşa se înscrie pe linia surprizelor oferite de acest imprevizibil autor. Titlul însuşi este plin de ambiguitate el sugerând, cu deplină acoperire la nivelul firului epic, ideea de scandal, ceartă, în jargonul de cartier, dar şi, cum sugerează autorul prin motto-urile care deschid cartea, două dintre simbolurile principale ale pătimirii lui Iisus.
Pe urmele romanelor Vestitorul şi Război ascuns şi noul roman are o importantă componentă de parodie stilistică. Dacă în precedentele romane ţintele au fost cronicile şi hagiografiile medievale, acum în atenţia autorului au intrat alţi prozatori români contemporani. De altfel, paranteza care însoţeşte titlul în pagina de gardă a volumului "(hărţuire textuală)" indică explicit intenţia parodică a autorului, lesne identificabilă la nivelul textului.
Pretextul narativ este simplu şi complicat, în acelaşi timp. În climatul confuz şi vag imoral al tranziţiei se face o descoperire arheologică epocală: un schelet uman de dimensiuni uriaşe care transformă întregul Bucureşti într-o imensă groapă şi pune pe jar comunitatea, de la politicieni şi oamenii legii, până la gospodine şi foarte inventivii hacker-i din clasele de liceu, deveniţi spaima unor importante instituţii internaţionale. Reacţia românului tranziţiei (politician corupt, soţ adulterin, adept al unor secte religioase de care nu a auzit nimeni, descurcăreţ sau deziluzionat, pizmaş pe capra vecinului, fascinat de metafizic, dar având un comportament atât de terestru) faţă cu minunea pare, la prima vedere, nucleul ideatic în jurul căruia este construit romanul. Tema minunii (fie ea din zona supranaturalui, fantasticului sau doar a faptului divers - un criminal în serie, să zicem) care bulversează viaţa comunităţii nu este foarte originală în literatura română a ultimilor ani. De la romanele lui Bogdan Teodorescu, Pavel Şuşară şi Stela Gheţie, până la filmul regretatului Cristian Nemescu, California Dreamin' , tema unui factor perturbator care schimbă pulsul vieţii cotidiene într-o comunitate incapabilă să iasă din propria ei rutină este amplu reprezentată în literatura şi cinematografia ultimilor ani. Miza cărţii lui Dan Perşa este însă alta. Sub pretextul narativ destul de comun (nu cu totul, în condiţiile în care se sugerează la un moment dat că respectivele relicve gigantice i-ar aparţine chiar la Dumnezeu, fapt ce ar da o cu totul altă percepţie tezei lui Nietzsche potrivit căreia "Dumnezeu e mort", producând un haos moral absolut la nivelul societăţii), el încearcă să intre în dialog cu titlurile, temele, personajele, stilurile unor prozatori români mai vechi sau mai noi. În spirit postmodern, romanul este un permanent clin d'oeil către scrierile altora, o şaradă pour les connaisseurs, o carte încărcată de referinţe şi aluzii culturale. De altfel, multe dintre capitolele romanului lui Dan Perşa poartă numele unor cărţi mai mult sau mai puţin celebre: Tainele inimei (cu trimitere la Mihail Kogălniceanu, dar şi la Cristian Teodorescu), Caravana cinematografică (Ioan Groşan), Exilul şi împărăţia (Camus), Eroii unui ţinut de verdeaţă şi răcoare (Radu Aldulescu are un roman Istoria eroilor unui ţinut de verdeaţă şi răcoare), Animale bolnave (Nicolae Breban), Căderea Bastiliei (Horia Gârbea) ş.a.m.d. În alte situaţii acţiunea trimite direct la unii autori (Daniel Bănulescu, Cei şapte regi ai oraşului Bucureşti), G. Călinescu, H.-R. Patapievici. Romanul lui Horia Gârbea, Căderea Bastiliei este adus în atenţie şi prin numele unor personaje (anagrame străvezii ale unor scriitori contemporani). Dan Perşa însuşi se situează ironic, în această galerie, cu numele modificat în stilul Horia Gârbea, Pan Derşa. Alte personaje sunt desprinse direct din romanul Căderea Bastiliei: "Căpitanul îşi privi plutonierii, Aldu Rădulescu, Marius Pupan... şi, ca să nu fie discriminare în Secţia Moravuri, între ei se afla vrednica plutonieră Fleciu, cadaverici, deşi ţapul, după ce-i privise un timp, mirat parcă de prezenţa lor nevestită, o rupse la fugă." (p. 257)
Romanul lui Dan Perşa devine o carte a cărţilor în care parodia, aluzia, referinţele implicite sau explicite se combină pentru a da naştere unei noi realităţi textuale. Un produs ingenios, rod al unei inteligenţe iscoditoare, dar care se adresează cu preponderenţă cititorilor foarte avizaţi. De altfel, prin gura unui personaj al său, doamna Porumbescu, autorul meditează asupra rostului cărţilor într-o viaţă de om. Nu întâmplător aceste meditaţii sunt puse în seama unui personaj care se pregăteşte să se despartă de viaţă: "Cărţile mai ales, le regreta, le adunase întreaga viaţă şi îi părea nedrept să le piardă, să plece, să fie luată dincolo fără ele. Fetele ei n-au avut pasiunea lecturii, n-au moştenit-o, ar fi măcar o mângâiere să ştie că le lasă moşie cuiva care le merită, cuiva iubitor de cuvinte, tandru cu ele. (...) Dar există oare ceva în cărţi? Nu, nu se gândea la spiritul ce încape în ele, el fără îndoială exista, ci dacă ele sunt cu adevărat, adică au în ele o parte de fiinţă care ţi-a scăpat şi ai putea să le reiei, ca să mai înveţi ceva. Sunt un produs al memoriei slabe a omului, iar ce pierde, poate el regăsi în filele scrise? Sau ele, cărţile nu contează, ci doar ce ai acumulat în minte şi suflet - şi de aceea acesta e tot bagajul cu care pleci? Ca o valiză în care ai adunat întreaga ta viaţă, iar când e să porneşti, constaţi că e aproape goală, că te duci aproape fără nimic din lumea asta păcătoasă." (pp. 264-265)
Întrebarea care se pune este cât de interesant este un roman precum Cu ou şi cu oţet, dincolo de ingenioasele sale strategii textuale? Fireşte, acestea fac parte din substanţa romanului, dar este interesant de ştiut ce ar putea spune un astfel de roman unui cititor pe care clin d'oeil-urile autorului îl lasă rece, nefiind capabil să le decripteze. Mă tem că nu mare lucru. Nici măcar răspunsul la întrebarea a fost sau n-a fost Dumnezeu cel găsit sub oraşul Bucureşti nu l-ar putea scoate din amorţire. Colajul capătă consistenţă doar în măsura în care sunt identificate materialele din care este compus. Altminteri lucrarea rămâne una evident ingenioasă, dar... foarte plicticoasă.
Dan Perşa este, cu certitudine, unul dintre prozatorii români foarte interesanţi ai momentului. Fiecare carte a sa este un mic regal de ingeniozitate narativă, inteligenţă şi talent scriitoricesc. Fără a fi cel mai bun roman al său, Cu ou şi cu oţet oferă un alt chip al acestui foarte inteligent, cultivat şi niciodată previzibil prozator.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara