Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cerşetorul De Cafea:
A fost deocamdată ca niciodată de Emil Brumaru


Aşa că nici nu se prea ştia cum a fost cu adevărat! Ba unii susţineau că nici nu a fost nimic, că e o invenţie pură, drăgălaşă ea. ce nostimadă!. o fantasmare bezmetică a autorului drogat cu campanule şi diamante şterpelite de la ştrumfi , un soi de compensare prin vis şi delir fraged a unei realităţi destul de vitrege cu întîmplările zgubilitice, cu isprăvile infinit afectuoase, ca în basmele cu zîne care, una-două, scoase la aer şi destin, pe pajişti împrejmuind izvoare rotunde. sînt împinse de o imaginaţie înfierbîntată pînă la roz. aşa. fără jenă. să îşi arăte sînii. coapsele. curul. ba mai şi fac, din proprie iniţiativă, paşi delicaţi spre gura pupăcioasă a cititorului împătimit de litere licenţioase. că de aia copiilor, în ultima vreme, li s-a şi interzis să mai răsfoiască cărţi cu poveşti. prea se dădeau în stambă astea. ielele. ţineţi minte?. chiar Hobbitul Bilbo Baggins le făcea versuri cu dublu şurub. iar ele se îmbătau ca nebunele, hohoteau necuviincios, gălăgioase, haioase, adevărate pierde-vară puse pe şotii şi bazaconii sexy prin păduri cu ciuperci otrăvitoare şi vulpi mieroase şi urşi îndobitociţi de ştiubeie. hm!. Regelui lor nu-i mai rămăsese pic de autoritate în toată învălmăşeala aia de craci lungi, albi, plutitori, rotitori. Bea împreună cu dînsele, cot la cot, şi se distra în draci la marea Petrecere a Toamnei. Însă nu-i treaba noastră să-l judecăm!. Probabil că totul fusese atît de repede încît nimeni nu putuse să vadă clar despre ce-i vorba. Se îmbulziseră atîtea imagini colorate, fastuoase, neaşteptate. Fluturii fluorescenţi daseră buzna de pretutindeni, greoi, burtoşi, vibranţi, plini de polenuri afrodiziace, zbîrnîitoare bombardiere cu escale scurte în corolele largi de crini imperiali, de maci flaşti, cu petalele înmuiate de delicateţe, miezoşi, fîlfîiţi în dunga zefirilor fini. Jos, printre frunzele zădarnic strivite, călcate pe nervuri, aranjate de timp în straturi blînd-grijulii, asimetrice, gospodăreşti, pe sub crengile duios aplecate, boltite de tandreţe. la sol, cum s-ar zice, temeinice şi ,energizate" de pămîntul întremător, furnicile înaintau în şir indienesc-furnicesc, din muşuroi în muşuroi, silenţioase, robace, amestecate de-a valma cu melcii bătrîni, cu rîmele portocalii, cu şerpii, cu cîrtiţele neprihănite şi cu duhurile necurate. se deplasau spre ţeluri dulci, definite de ouăle albe, cărate, datorită instinctelor ţepene, spre protectori joviali. Iarba albăstruie unduia semeaţă, ameţitoare, uşor ameninţătoare, fiecare fir avea la oblînc cîte un bob strălucitor de rouă matinală, neexplodată, neevaporată încă, irizînd curcubeie vaste. de se crucea şi Cărtărescu. Pînzele de painjeni organizaseră fatale capcane tremurătoare, împletite lax, în noduri înduioşate de amiază. Ce se petrecuse, de fapt? Un timp s-a auzit ţipătul subţire, sfîşietor, îndepărtat. al unei locomotive cu tenderul doldora de cărbuni, lăsînd să se bănuiască pe undeva o linie ferată credincioasă, un terasament de piatră sfărîmată cu tîrnăcopul, cu scaieţi şi volbură printre traverse, un tren tărăgănat alene pe şinele liliachii, topite între buloane romantice. vagoane pline de oameni tulburi, somnoroşi, uituci, necunoscuţi. Apoi. apoi lucrurile s-au precipitat. se pare că existase o încăpere. se închegase brusc o odaie luminoasă, mobilată suav de raze late de soare, parfumată de îngerii înaltei olfacţii, o cameră înnobilată de două făpturi nepermis de îndrăgostite una de alta. vesele, vioaie, bucuroase că trăiesc, că trăiesc, că trăiesc. jubilînd de frenezia trupurilor libere, străbătute de reţelele dense de nervi fericiţi, amanţi îmbrăţişaţi într-o încleştare aproape pulverizantă. sau într-o contopire severă a sufletelor. ca o rugăciune. un amor ca în romanţurile medievale, naive, vechi, destrămate pe jumătate, terminate, ruinate în proză. imposibil de descris, ci doar, nostalgic, de cîntat. de îngînat. de fredonat. de acompaniat cu acordeonul cu o mie şi unul de başi sau cu muzicuţa cu butoane, spre seară, pe o veranda pustie. Chestia-i că a fost deocamdată ca niciodată! Nedezminţit!!! Ce vă miră? Nu-i de-ajuns?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara