Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cerşetorul De Cafea:
A-ţi juca viaţa nu pe o singură carte, ci pe o singură scrisoare! de Emil Brumaru


Stimate domnule Lucian Raicu,



Personajul gras, jovial, care aduce zilnic scoici libidinoase şi le predă bucătăreselor, am aflat azi, e Corneliu Leu! Personajul lung, lemnos, cioturos pe la faţa figurei, sosind totdeauna singur, e Sîntimbreanu. Mai există personajul Lovinescu, a apărut şi fostul oniric bărbos Florin Gabrea (complexat de faptul că nu mi-a trimis ultima lui carte, deşi-i dădusem adresa). Marele Dorin Tudoran nu mă vede, ochelarii lui negri îl apără de nimicnicia noastră. Fratele Ioan se autoflagelează-n slip, privind cururi dalbe pe nisipuri. Eu, cardiacul şi nervosul, am început să beau ţuici; votcă rusească nu există! Tamara Nikolaevna umblă desculţă şi domnul Axin (sau aşa ceva; administratorul vilei) îi face ochi meliferi. La recepţie am surprins „fetele” discutînd, scandalizate, că eu şi cu nevastă-mea, culmea, sîntem căsătoriţi! Toţi credeau că-s c-o amantă! Mă salut, în continuare, cu Ion Caraion.

*

Ce bine e, totuşi! Oriunde mă duc, orice s-ar întîmpla (şi mi se cam întîmplă lucruri urîte la vîrsta asta!), scot o foaie de hîrtie, ascut un creion, beau o cafea şi-mi dau sufletul, cel de-o clipă, de-o singură clipă, dumneavoastră. Ce şansă! Ce descoperire geografică! Parcă aş fi aflat, după lungi şi disperate expediţii, al treilea pol, polul afecţiunii! Nu-i nimic că se pierd cîteva scrisori. După cum aţi spus, privind dulcea băuturică, nu contează ce consumi, ci efectul! Efectul Lucian Raicu!! Da, de cînd am ajuns să cunosc efectul Lucian Raicu, mi se fîlfîie de cum ajung la el: prin tristeţe, prin deznădejde, prin ratare, mi-e indiferent!

*

Uneori însă. Ca acum (ţuică, bere, ţuică), mai cred că nu-i pierdut chiar totul. Cine ştie ce har mă pocneşte pe neaşteptate! Dar, lucid, îmi dau seama că, întotdeauna, harul nu te pocneşte pe neaşteptate, ci pe aşteptate. Pe aşteptate. Aici e aici!

*

Nimic nu se face fără inimă. Totul trebuie trecut prin dragostea sau ura mea. Spun banalităţi, dar banală e şi o sârmă întinsă, într-o după-amiază de toamnă, pe care fîlfîie rufe şi, sînt sigur, puţini o pricep. Cu inima! Orice sîrmă întinsă, aş postula, trebuie să treacă prin cel ce-o priveşte, ca să poată susţine cămaşa portocalie sau alba izmană!!!

*

Uneori mă întreb: oare, scriind zilnic, o scrisoare, cel ce o priveşte, adresantul, domnul Lucian Raicu, o citeşte?? Şi-mi răspund: ce contează, în momentul în care am scris-o e ca şi cum ar fi citit-o! Nu-i aşa?

*

Sînt tentat să definesc cele mai simple lucruri: cişmeaua, peretele, cana, cuiul, cărarea. Şi nu pot. Poate că aici, exact aici, la întretăierea dintre orgoliu şi umilinţă, m-am ratat. Dar de ce mă laud? A te rata înseamnă a chiar face ceva!

*

Pe masă, în faţa mea, am două tomate. Mult stimate domnule Lucian Raicu, permiteţi-mi, pentru a le mînca, să le decupez sadic, cu lama cu care-mi ascut obişnuit creioanele, în felii de miez!



P.S. A-ţi juca viaţa, nu pe o singură carte, ci pe o singură scrisoare.



Cu stimă şi ţuică,



Emil Brumaru



25.VII.1980