Cine mai citeşte poezie?
Azi! Cine va mai citi
poezie? Mîine! Poimîine!
Hăt, departe în timp! Mă
uit cu cît entuziasm
prietenul şi poetul Călin
Vlasie, de mai bine de
jumătate de an, mişcă un val
pe internet, numit Qpoem.
Mai întîi a fost un mic scai, care
a adunat totul în rostogolirea lui virtuală.
Apoi a mai fost pieptănat. Un mic
bulgăre de zăpadă, care, la fel, în
începutul lui de avalanşă, a devenit
un ditamai bulgărele, care ameninţă
să dărîme toate nepăsările în drumul
lui spre…Spre cine? Poate spre cititorul
de poezie, nepăsător, impasibil, trăindu-şi
propria poezie, ca acel scriitor de
romane din caleidoscopul romanesc
al lui Matei Vişniec, căruia îi scrie
romanul vieţii sale un computer, al
cărui suflet se numeşte soft, a cărui
inimă se numeşte hard, al cărui creier
stă într-o cutie numită unitate, roman
care se îndreaptă spre ochii unui singur
cititor care-i va citi scriitorului androginizat
creaţia în care va trebui să-şi descopere
destinul. Sau poate acel poet, ca în
recenta poezie a lui Adrian Alui
Gheorghe, sufocat de propria mamă,
literatura care-l naşte, stearpă şi
neglijentă cu progenitura pe care o
înăbuşă cu sînii ei siliconaţi. Cine
ştie…Dar Călin Vlasie, intransigentul
de altă dată, severul, durul, a devenit
blîndul părinte al unui lung şir de inşi
(deocamdată îi numesc aşa!) care se
joacă în grădina astfel creată, zi de zi,
ceas de ceas, unii cu pasiune, alţii
cu vanitate sau frustrare, înmulţindu-se,
schimbînd de la o zi la alta statistica
pe baza căreia creatorul de Qpoem
– pe Facebook şi pe site-ul recent pus
la dispoziţie celor doritori – speră să
mişte atenţia spre această frumuseţe,
Poesia, care va salva lumea. Care
lume? Aceasta în perpetuă degradare,
în degringoladă şi disperare, în continuă
urîţire, sluţire şi subţiere a sufletului?
Poate… Ar fi cu adevărat un miracol.
O zi pe an, pe 21 martie, echinocţiul
de primăvară, de cîţiva ani este Ziua
Mondială a Poeziei! Lumea toată, aşa
ne închipuim – sau îşi închipuie acum
doar Călin Vlasie, fermentînd şi
fremătînd de dorul poeziei adevărate
–, se gîndeşte la poezie, la poeţi, la
frumuseţe, la cuvîntul născut pentru
minte, inimă şi literatură. Şi el, Călin
Vlasie, vorba lui Dostoievski, din
disperare vrea să croiască o nouă
perspectivă poeziei, iubirii de poezie,
vieţii frumoase, liniştii sufleteşti, prin
acest mijloc artificial şi virtual pe
care mintea omului l-a creat pentru
cu totul alte scopuri decît acesta în
care este convertit acum. Faptul că
într-un timp relativ scurt, nici jumătate
de an, ideea pusă în faptă de Călin
Vlasie a prins şi se leagă de ea speranţa
unui număr destul de mare de creatori
de poezie – să nu le zic tuturor poeţi,
pentru că la mulţi poezia, s-a dovedit
cu existenţe pierdute în van, ratate,
este doar un pojar, care, după ce trece
şi lasă vagi urme pe piele, nu mai
reprezintă nimic. Astfel Qpoem a
devenit o tribună pe care urcă toţi
cei care vor, ca la Junimea de altădată,
dar rămîn doar cei care merită şi
au cu ce. Sita, rară la început, a devenit
din ce în ce mai deasă, dar nu atît de
deasă încît se mai strecoară din cînd
în cînd şi cîte unii care fac din scîncetul
primar zgomotul strident şi hodorogit
al nonvalorii.
Dar scopul lui Călin Vlasie nu este
doar acesta, al oferirii generoase de
spaţiu virtual celor doritori, ci şi acela
de a atrage cititorul de poezie spre
acest fenomen ce ţine de suflet şi inimă,
de a oferi ochilor lui şi cartea pe suport
de hîrtie. Este poate cel mai tenace
şi abil PR, care a creat un model de
marketing poetic pe care numai adevăraţii
agenţi literari din marile literaturi ale
lumii l-au făcut. Cine va înţelege efortul
lui, făcut peste altele de editor confirmat
şi plin de roade adevărate, va fi alături
şi va sărbători poezia nu numai o zi
pe an, pe 21 martie, ci zilnic, prin
lectură, prin achiziţie de carte, prin
atragerea atenţiei celor cărora fenomenul
poetic de la noi nu le mai spune nimic
sau, mai grav, le complică şi acreşte
existenţa mulată pe ignoranţă, clădită
pe jaf, pe urît.