Cine mai citeşte poezie? Azi! Cine va mai citi poezie? Mîine! Poimîine! Hăt, departe în timp! Mă uit cu cît entuziasm prietenul şi poetul Călin Vlasie, de mai bine de jumătate de an, mişcă un val pe internet, numit Qpoem.

Mai întîi a fost un mic scai, care a adunat totul în rostogolirea lui virtuală. Apoi a mai fost pieptănat. Un mic bulgăre de zăpadă, care, la fel, în începutul lui de avalanşă, a devenit un ditamai bulgărele, care ameninţă să dărîme toate nepăsările în drumul lui spre…Spre cine? Poate spre cititorul de poezie, nepăsător, impasibil, trăindu-şi propria poezie, ca acel scriitor de romane din caleidoscopul romanesc al lui Matei Vişniec, căruia îi scrie romanul vieţii sale un computer, al cărui suflet se numeşte soft, a cărui inimă se numeşte hard, al cărui creier stă într-o cutie numită unitate, roman care se îndreaptă spre ochii unui singur cititor care-i va citi scriitorului androginizat creaţia în care va trebui să-şi descopere destinul. Sau poate acel poet, ca în recenta poezie a lui Adrian Alui Gheorghe, sufocat de propria mamă, literatura care-l naşte, stearpă şi neglijentă cu progenitura pe care o înăbuşă cu sînii ei siliconaţi. Cine ştie…Dar Călin Vlasie, intransigentul de altă dată, severul, durul, a devenit blîndul părinte al unui lung şir de inşi (deocamdată îi numesc aşa!) care se joacă în grădina astfel creată, zi de zi, ceas de ceas, unii cu pasiune, alţii cu vanitate sau frustrare, înmulţindu-se, schimbînd de la o zi la alta statistica pe baza căreia creatorul de Qpoem – pe Facebook şi pe site-ul recent pus la dispoziţie celor doritori – speră să mişte atenţia spre această frumuseţe, Poesia, care va salva lumea. Care lume? Aceasta în perpetuă degradare, în degringoladă şi disperare, în continuă urîţire, sluţire şi subţiere a sufletului? Poate… Ar fi cu adevărat un miracol.

O zi pe an, pe 21 martie, echinocţiul de primăvară, de cîţiva ani este Ziua Mondială a Poeziei! Lumea toată, aşa ne închipuim – sau îşi închipuie acum doar Călin Vlasie, fermentînd şi fremătînd de dorul poeziei adevărate –, se gîndeşte la poezie, la poeţi, la frumuseţe, la cuvîntul născut pentru minte, inimă şi literatură. Şi el, Călin Vlasie, vorba lui Dostoievski, din disperare vrea să croiască o nouă perspectivă poeziei, iubirii de poezie, vieţii frumoase, liniştii sufleteşti, prin acest mijloc artificial şi virtual pe care mintea omului l-a creat pentru cu totul alte scopuri decît acesta în care este convertit acum. Faptul că într-un timp relativ scurt, nici jumătate de an, ideea pusă în faptă de Călin Vlasie a prins şi se leagă de ea speranţa unui număr destul de mare de creatori de poezie – să nu le zic tuturor poeţi, pentru că la mulţi poezia, s-a dovedit cu existenţe pierdute în van, ratate, este doar un pojar, care, după ce trece şi lasă vagi urme pe piele, nu mai reprezintă nimic. Astfel Qpoem a devenit o tribună pe care urcă toţi cei care vor, ca la Junimea de altădată, dar rămîn doar cei care merită şi au cu ce. Sita, rară la început, a devenit din ce în ce mai deasă, dar nu atît de deasă încît se mai strecoară din cînd în cînd şi cîte unii care fac din scîncetul primar zgomotul strident şi hodorogit al nonvalorii.

Dar scopul lui Călin Vlasie nu este doar acesta, al oferirii generoase de spaţiu virtual celor doritori, ci şi acela de a atrage cititorul de poezie spre acest fenomen ce ţine de suflet şi inimă, de a oferi ochilor lui şi cartea pe suport de hîrtie. Este poate cel mai tenace şi abil PR, care a creat un model de marketing poetic pe care numai adevăraţii agenţi literari din marile literaturi ale lumii l-au făcut. Cine va înţelege efortul lui, făcut peste altele de editor confirmat şi plin de roade adevărate, va fi alături şi va sărbători poezia nu numai o zi pe an, pe 21 martie, ci zilnic, prin lectură, prin achiziţie de carte, prin atragerea atenţiei celor cărora fenomenul poetic de la noi nu le mai spune nimic sau, mai grav, le complică şi acreşte existenţa mulată pe ignoranţă, clădită pe jaf, pe urît.