Dii, dii, patrie, dii!
Sărim noi şi peste hârtoapele astea,
nu te teme! De azi încolo
nu mai las pe nimeni să te bată,
le-am rupt biciul nemernicilor!
Dii, dii, patrie, dii!
Vai de spinarea ta cât de arsă-i,
poţi cădea în rănile ei
şi să nu te mai scoli!
Roşii de plâns îţi sunt ochii,
buzele vinete, picioarele încălţate
în zdrenţele altora,
fiii tăi ţin cartea cu susul în jos,
câinii latră la luna decembrie!
Spune-le mai marilor limbii tale
şi celor ai poporului tău
că de mâine încolo
cuvintele Viaţă şi Moarte se vor scrie
cu literă mare,
altfel vor fi agăţaţi de mustăţile ceasului
şi timpul va umbla cu ei în coarnele furcilor sale!
Până să ajungă la tine, cuţitul
prin mine va trece!