În anul 2016, marcat, pe întregul
mapamond, de nenumărate evenimente
menite să comemoreze 400 de ani de la
moartea Marelui Will, echipa de traducători
angajată în realizarea unei noi ediţii
româneşti a integralei Shakespeare se
pregăteşte să lanseze Volumul XI, cu
ocazia apropiatului Târg Gaudeamus (16-
20 noiembrie). Acesta cuprinde piesele
Richard al II-lea (trad. de George Volceanov,
prefaţă de Pia Brînzeu) şi Henric al IV-lea,
Partea întâi (trad. şi prefaţă de G. Volceanov)
şi a doua (trad. de Lucia Verona, prefaţă
de Emil Sîrbulescu), notele fiind semnate
de către coordonatorul şi îngrijitorul
ediţiei, semnatarul acestor rânduri. Iniţial,
ne-am dorit să marcăm anul internaţional
Shakespeare prin lansarea a două volume
(Volumul XII urma să includă, în premieră
naţională, şi textul integral al piesei Sir
Thomas More, scrisă de un grup de
cinci dramaturgi printre care şi Shakespeare,
traducerea românească fiind realizată,
în oglindă, de către cinci traducători.) Am
lansat această ediţie ca pe o iniţiativă
privată, fără sprijin instituţional, la o
editură despre al cărei patron ştiam că
nu prea obişnuieşte să-şi plătească
colaboratorii. De la Volumul V încoace
am continuat-o la Editura Tracus Arte,
care a obţinut, în anii trecuţi, sprijinul
financiar al Institutului Cultural Român
(pentru un volum) şi al AFCN pentru alte
cinci volume (ce-i drept, într-un rând,
după o scrisoare de protest lansată în
favoarea ediţiei de către academicianul
Eugen Simion, susţinut de alte personalităţi
ale literaturii române). În anul mondial
Shakespeare, AFCN (nu ştiu cine sunt
ei, pentru mine această siglă rămâne o
entitate culturală menită să arbitreze
corect nişte proiecte culturale şi atât, nu
mă interesează identitatea juraţilor, nu
mi-am făcut niciodată şi nici n-o să-mi fac
vreodată lobby în vreun grup de interese
sau pe lângă vreo coterie) a decis că cele
două volume Shakespeare sunt nişte
proiecte literare nesemnificative. Judecata
negativă nu mă viza pe mine, nici ediţia
îngrijită de mine, ci pe însuşi Shakespeare.
Richard al II-lea nu este, într-adevăr,
Hamlet, dar figura tragică a regelui uzurpat
netezeşte calea spre tragedia prinţului
danez: odată cu Richard inventează
Shakespeare psihologia abisală; Richard
al II-lea este, în tot canonul shakespearian,
titlul care şi-a câştigat renumele de unică
piesă-poem (datorită limbajului ei poetic
şi incidenţei mari a cupletelor rimate,
aspect escamotat de Mihnea Gheorghiu
în mai vechea traducere românească); să
mai adaug că Falstaff, protagonistul celor
două piese Henric al IV-lea, reprezintă
(nu numai pentru Harold Bloom din
Canonul occidental şi Shakespeare:
inventarea umanului!) chintesenţa umanului,
că Sir Jack a fost timp de secole personajul
shakespearian emblematic din teatru,
operă şi cinematografie? În ciuda opacităţii
şi ignoranţei acestui kafkian AFCN (deoarece
nu bănuiesc o instituţie atât de serioasă
de rea-credinţă) care judecă după norme
şi criterii absurde, decapitând susţinerea
financiară a proiectului Shakespeare,
acesta va merge mai departe. Cu sau fără
AFCN. Citându-l Bolingbroke, ajuns regele
Henric al IV-lea: „Nu ne-aşteptăm / Nici
la iubire, nici la ajutor.” Pentru că unii, cu
funcţii de răspundere (funcţii şi-atât!),
poate că încă nu şi-au dat seama că a te
apropia de Shakespeare reprezintă, în
primul rând, un act de iubire.
Actul IV, Scena 1 (fragment)
BOLINGBROKE: Aduceţi-l pe Richard,
să abdice / În văzul lumii, ca să nu
existe / Vreo suspiciune. YORK: Merg
să îl aduc.(Iese York.) BOLINGBROKE:
Domnilor, cei ce sunteţi arestaţi / Numiţi
câte-un garant până la data / Când
fi-veţi judecaţi. Nu ne-aşteptăm / Nici
la iubire, nici la ajutor. (Intră Richard
şi York.) RICHARD: Vai, sunt chemat
în faţa regelui / Când încă nu m-am
lepădat de gândul / Că fost-am rege!
– Abia am învăţat / Să linguşesc şi
să mă ploconesc. / Lăsaţi durerea să
mă-nveţe-n timp / Să fiu supus. Şi
totuşi, mi-amintesc / Cum cei de
faţă toţi au fost ai mei. / Şi nu strigau
în cor cu toţi „Trăiască?” / La fel făcea
şi Iuda cu Cristos6. / Pe el, din doişpe,
unu’ l-a trădat; / Pe mine, toţi, din
douăsprezece mii. / Trăiască Regele!
Spuneţi: Amin! Sunt şi popă şi ministrant?
Atunci, / Amin. Trăiască Regele, chiar
dacă / Nu-s eu acela. Şi-Amin, dacă
Ceru-l / Socoate rege-n locul meu. De
ce / Am fost chemat? YORK: Să faci,
de bună voie, / Ceea ce, istovit de-atâta
fală, / Te-ai oferit să faci: să-i laşi
coroana / Lui Henry Bolingbroke.
RICHARD: Daţi-mi coroana. / –
Vere, poftim. De-o parte-i mâna mea;/
De cealaltă, a ta. Coroana de-aur /
Parcă-i fântână-adâncă şi-are două /
Căldări; cea goală saltă-n sus zglobie,/
Cea plină se coboară nevăzută. / Jos,
plin de lacrimi – sufletu-mi distrus, /
Pe când tu urci din ce în ce mai sus.
BOLINGBROKE: Credeam că vrei
s-abdici de bună voie. RICHARD: Îţi
dau coroana, da-mi păstrez durerea./
Slava şi rangul mi le poţi lua, / Dar voi
domni peste durerea mea. BOLINGBROKE:
Tu, cu coroana, grijile-mi pasezi.
RICHARD: Dar pe-ale mele nu le
micşorezi. / Durerea mea e preţul
indolenţei, / Iar grija ta e rodul insistenţei./
Am griji, deşi am renunţat la ele; /
S-în slujba ta, însă rămân a’ mele.
BOLINGBROKE: Deci, îţi convine să
cedezi coroana? RICHARD: Nu prea.
Zău, nu, căci va să fiu nimic. / Nu pot
să zic nu tocmai când abdic. / Uitaţi-vă
la toate cum renunţ. / Eu de pe cap
îmi scot povara grea / Şi las din
mână sceptrul ăsta greu, / Din piept
îmi smulg trufia mea regească, / De
mir mă spăl cu lacrimile mele, / Cu
mâna mea predau coroana, iată, /
Cu limba mea renunţ la titlul sacru /
Şi vă dezleg de tot ce mi-aţi jurat. /
Renunţ la toată pompa şi la fală, /
Precum şi la conace şi venituri. / Abrog
decrete, legi şi hotărâri. / Să-i ierte
Dumnezeu pe-aceia care / S-au lepădat
de mine prin trădare, / Dea Dumnezeu
ca tot ce ţi-au jurat / Aievea fie veşnic
respectat. / Eu, care n-am nimic, să
nu fiu plâns, / Iar tu să fii-ncântat cu
tot ce-ai strâns. / Pe tronul lui Richard
de-ani mulţi s-ai parte, / Iar eu curând
să mă cufund în moarte. / „Trăiască
Henry, regele legal”, / I-urează
fostul său stăpân regal, / „Dă-i, Doamne,
ani cu zile însorite.” / Ce-a mai rămas?
NORTHUMBERLAND: Doar să citeşti
aceste / Învinuiri şi faptele-ţi odioase/
Ce le-aţi comis tu şi oamenii tăi, /
Lezând prosperitatea ţării noastre; /
Dacă le recunoşti, va şti şi lumea /
C-ai meritat de drept să-ţi pierzi coroana.
RICHARD: Aşa, deci? Va să-mi dau
pe faţă toate / Greşelile? Dragă
Northumberland, / De-am ţine socoteala
tuturor / Greşelilor pe care le-ai comis,/
Nu te-ai jena să le citeşti în faţa / Acestei
adunări distinse? Dacă / Ţi-ar fi un pic
de jenă, ai găsi / O faptă-abominabilă,
constând / În detronarea unui rege
şi / Călcarea unui jurământ, pătată /
Şi blestemată-n cartea Cerului. /
Toţi care staţi şi mă priviţi acum, /
Ce chinuit sunt de năpasta mea, / Deşi
păreţi să vă spălaţi pe mâini, / Părând
miloşi precum Pilat, voi toţi / Mă răstigniţi
pe crucea mea amară, / Iar apa nu
vă spală de păcat. NORTHUMBERLAND:
Grăbeşte-te, my lord. Poftim, citeşte.
RICHARD: Am ochii plini de lacrimi
şi nu văd, / Dar sarea nu-i orbeşte
într-atât / Încât să nu văd niscai trădători;/
Am consimţit să detronaţi un rege, /
Să-i preschimbaţi în umilinţă slava, /
În rob statutul său de suveran, În slugă
maiestatea şi-n ţăran / Înaltul rang.
NORTHUMBERLAND: My lord…
RICHARD: Nu-s lordul tău, / Obraznicule,
şi nu-s lord cu nimeni. / Nici nume
n-am, nici titlu… Nu mai am / Nici
numele din naştere – şi-acela / Mi-e
uzurpat. Am apucat şi-această / Cumplită
zi, când, după-atâtea ierni, / Nu ştiu
nici cum mă cheamă. Vai, de-aş fi /
Un rege de zăpadă: m-aş topi, /
Ţinut sub soarele lui Bolingbroke, /
Într-un şuvoi de lacrimi! Rege bun; /
Mărite rege – chiar de nu prea bun – /
De mai contează vorba mea în Anglia,/
Ordonă să se-aducă o oglindă, / Să văd
în ea un chip falimentar, / Ce şi-a
pierdut grandoarea de-altădată.
BOLINGBROKE: Duceţi-vă şi-aduceţi
o oglindă. (Iese un servitor.)
NORTHUMBERLAND: Poftim, citeşte
până vine-oglinda. / RICHARD: Măi,
diavole, mă torturezi ’nainte / S-ajung
în iad. BOLINGBROKE: My lord, lasă-l
în pace. NORTHUMBERLAND: Poporul
n-o să fie mulţumit. / RICHARD: Ba
da. Am să citesc îndeajuns / Din cartea-n
care-mi sunt trecute toate /Păcatele,
iar cartea sunt chiar eu. (Intră servitorul
cu oglinda.) Hai, dă-mi oglinda, să
citesc din ea. / N-am riduri mai adânci?
Am încasat / Atâtea lovituri şi n-au
lăsat / Răni mai adânci pe chipul meu?
Oglindă / Linguşitoare, tu mă duci
cu vorba, / Precum curtenii-n vremurile
bune. / Acesta-i chipul care zi de zi /
Ţinea în casă zece mii de oameni? /
Şi-acesta-i chipul ce, ca soarele, /
I-orbea pe privitori? Acesta-i chipul/
Celui ce s-a purtat prosteşte-adesea/
Până ce i-a luat faţa Bolingbroke? /
Fragilă slavă radiază chipul, / Ca slava
de fragil este şi chipul, (Dă cu oglinda
de pământ.) Căci, iată, s-a crăpat în
mii de cioburi. / Rege tăcut, iată acu’
morala: / Ce iute mi-a distrus durerea
chipul. BOLINGBROKE: De fapt, umbra
durerii ţi-a distrus / A feţei umbră.
RICHARD: Ia mai zi o dată! / „Umbra
durerii” – hm, ia să vedem… / Că bine
zici… Lăuntrică-i durerea-mi, / Iar
plângerile mele exterioare-s / Doar
umbrele durerii nevăzute, / Iar ea, în
sufletu-mi năpăstuit, / Dospeşte-n
taină. – Acolo-i e substanţa; / Şi, Rege,–ţi
mulţumesc, eşti generos, / Căci nu-mi
dai doar motive să mă plâng, / Ci mă
înveţi şi cum să mă jelesc. / Îţi cer înc-o
favoare, iar apoi / Mă duc şi n-o să te
mai deranjez. / Se poate? BOLINGBROKE:
S-auzim, mărite văr. RICHARD: „Mărite
văr”? Sunt mai presus de-un rege; /
Rege fiind, linguşitorii mei / Erau supuşi;
acum, supus fiind, / Sunt linguşit
de-un rege. Sunt prea mare / Să am
nevoie să cerşesc ceva. BOLINGBROKE:
Şi totuşi, cere-mi. RICHARD: Ai să-mi
dai ce-ţi cer? BOLINGBROKE: Îţi dau.
RICHARD: Atunci, dă-mi voie să mă
duc. BOLINGBROKE: Unde? RICHARD:
Oriunde vrei, să scap de voi.
BOLINGBROKE: Duceţi-l careva în
Turnul Londrei. RICHARD: „Duceţi-l!”
Păi, voi, toţi, de nas m-aţi dus,/ L-aţi
tras pe-un rege-n jos s-ajungeţi sus.
BOLINGBROKE: Miercurea viitoare
proclamăm / Încoronarea. Lorzi, vă
pregătiţi / Cu toţii pentru-acest eveniment.
(…)
Prezentare şi traducere de
George Volceanov
Note:
1 Ţesătorii imigranţi protestanţi, proveniţi
mai ales din Ţările de Jos, erau renumiţi
pentru imnurile şi psalmii pe care îi cântau
în timp ce lucrau.
2 Pumnalul de lemn făcea parte din recuzita
personajului alegoric Viciul din moralităţi,
piese religioase medievale. La „Viciul
de-altădată” se referă şi Feste în A două-
sprezecea noapte (IV, 2, 123-125).
3 „Iată dovada” (în latină, în original).
4 Joc de cuvinte în original, bazat pe
polisemia cuvântului point, care înseamnă
„vârful sabiei”, dar şi „şnur”.
5 Penisul de taur, uscat, era folosit ca bici
– aluzie la subţirimea Prinţului.
6 Aluzie la momentul capturării lui Iisus,
realizată prin trădarea lui Iuda (Evanghelia
după Matei, 26:49).
