Lansează cărţi, dă autografe,
este intervievat.
Versurile sale sunt puse
pe muzică şi cântate de
numeroşi folkişti. Are
un blog frecventat de
mii de oameni, cu o
deviză care evidenţiază asemă
narea dintre poezie şi… o
maşină de spălat rufe: „Poezia
este o ardere care stoarce din
tine tot ce e mai frumos”. O
ardere care stoarce!
Succesul de care se bucură ca poet
acest personaj, proprietar al unei
pizzerii în Gura Humorului, este
inexplicabil. Am accesat şi eu blogul
lui Sorin Poclitaru (mărindu-i audienţa),
am citit toate poeziile postate şi
n-am înţeles prin ce anume plac.
Toate sunt de un remarcabil prostgust.
Autorul le concepe, de obicei,
ca pe nişte pamflete în versuri şi,
uneori, invectivele scabroase au, este
adevărat, o anumită plasticitate. Dar
aceste cazuri norocoase sunt rarisime.
De cele mai multe ori Sorin Poclitaru
revarsă pur şi simplu asupra unor
oameni, numiţi sau uşor de recunoscut,
zoaiele gândirii lui lipsite de respect
faţă de semeni.
Un text de-a dreptul dezgustător
este Poezie de dor de ceartă în care
este terfelită amintirea reginei Ana
la scurtă vreme după moartea ei.
Autorul se face vinovat nu numai de
lezmajestate, ci şi de sacrilegiul lezării
demnităţii unui om într-un moment
în care nu mai poate să se apere:
„Cu mare si monarhică tristeţe,/
S-a dus spre veşnicie gospodina/
Pe care regele-o numea regina/ De
hăăăt demult, tocma’ din tinereţe.//
A fost cumva cam pe neaşteptate/
Că era tinerică şi-n putere/ Şi acum
primise şi ceva avere;/ Avea săraca,
în sfârşit, de toate.// Că îl ţinuse câţiva
ani pe rege/ Numa’ în aripioare de
găină/ Şi borş de pătrunjel de prin
grădină,/ De-i atârnau urechile de
blege.// Şi acuma când scăpase la
cotlet,/ Ca orice om de viţă princiară/
Se-mbolnăvi de gripă aviară/ Şi
dusă-a fost, spre marele-mi regret.”
Tot un sacrilegiu este ideea nefericită
a lui Sorin Poclitaru de a se referi,
hlizindu-se, la lagărele de exterminare
din timpul hitlerismului:
„Sunt iar rotund şi sferic,ca un
boţ,/ Mă pot rostogoli ca orice minge,/
Şi aş slăbi,da’ naiba mă împinge/
Să mă îndop şi-ajung iar dodoloţ.//
Cândva eram ca pana de păun,/ Puteam
să fac reclama cea mai tare/ La lagăre,
nemţeşti, de concentrare,/ Acuma
pot să fac la moş Crăciun”. (Scrisoarea
către burtoşi reloded).
Cum adică să faci reclame unor
lagăre în care au fost asasinaţi oameni
nevinovaţi? Ca glumă, ideea este
stupidă. Iar din punct de vedere moral,
este scandaloasă.
Şi alte „poeme” atrag atenţia prin
folosirea unor cuvinte murdare, uneori
exclusiv din plăcerea de a le folosi,
fără nicio raţiune estetică. Este vorba,
de fapt, de un act de defulare, echivalent
cu acela al scrierii unor obscenităţi
pe pereţii WC-urilor publice. Îmi pare
rău că reproduc în continuare – dar
trebuie să reproduc, ca să nu se creadă
că exagerez – un fragment din pamfletul
în versuri Blestem electoral:
„Am să te piş în cur, schelet de
nap,/ Urât ca o eczemă pe-un varice,/
Atât de imbecil poţi fi, amice,/ De
parcă ai o bucă-n loc de cap./ Libidinos
ca nişte muci în budă,/ Şi scos de
doamna mă-ta ca avort,/ Arăţi ca un
căcat de câine mort/ Ce stă lăţit
sub o prelată udă./ Te simţi inteligent
când poţi scuipa,/ Şi ţi se înfierbântă
neuronul,/ Născut dintr-o iubire cu
tamponul/ A unui sconcs cu mămicuţa
ta./…/ Eu mă gândesc că tat-tu-a fost
matol/ Când a borât şi te-a făcut pe
tine,/ Că până şi-unui gay i-ar fi ruşine/
Să te blagoslovească cu-n viol./ Rămâi
în viaţa ta nevertebrată,/ Şi fă-ţi
sepuku-n gară, în closet,/ Eşti cel mai
dobitoc târtan boschet,/ Te piş în
cur… o dată şi-nc-o dată.”
„Te simţi inteligent când poţi
scuipa…” Este o caracterizare care
i se potriveşte lui Sorin Poclitaru
însuşi. El repudiază nu numai oameni,
ci largi categorii de oameni, de exemplu
pe femeile care conduc maşini:
„Când mergi pe drum şi vezi câte
un Merţan/ Mergând cu o viteză de
ţestoasă,/ Să nu crezi că-i vreo treabă
dubioasă,/ Amice, e o femeie la
volan./…/ De aia, dragii mei, vin şi
vă spun/ Că îmi doresc şi fac şi incantaţii,/
Şoferi să fie-n lume doar bărbaţii,/
Iar ele…la transportul în comun.”
(Despre femeile şofer).
Fără îndoială, niciun subiect nu
este tabu pentru un poet. Cu condiţia
ca el să facă din acel subiect poezie.
Nimeni nu s-ar supăra, nici femeile,
dacă ar scrie cineva o comedie inteligentă,
spumoasă a modului cum conduc
femeile automobilul. Dar Sorin Poclitaru
iese, cu textul său, în afara literaturii
şi rătăceşte în spaţiul nesfârşit al
vulgarităţii.