Simon Sebag Montefiore, Ierusalim – biografia unui oraş,
traducere din engleză de Luminiţa Gavrilă Cioroianu, Smaranda Nistor şi Constantin Dumitru Palcus,
Bucureşti, Editura Trei, 2012, 556 p.

Biografiile sunt o specie literară aparte, în care autorul şi cititorul au fiecare propria miză. Pe de o parte, principala provocare a unui scriitor de biografii este păstrarea unui echilibru între informaţiile prezentate în carte şi cele lăsate la o parte. Efortul lui este unul copleşitor, fiindcă pe umerii săi cade întreaga sarcină a decelării între amănuntele care nu pot fi sub nicio formă omise şi tot ceea ce ar putea trece drept opţional. Riscul minciunii şi fraudării unei realităţi prin omisiune planează întotdeauna, iar un autor creditabil trebuie să reuşească un balet extrem de fin între spaţiul limitat al unei cărţi şi istoria pe care trebuie să o prezinte într-un mod coerent. Din punctul de vedere al cititorului, miza (cel puţin teoretic) ar trebui să fie una mai mare decât un scop pur informativ. Şi dacă efortul de a scrie biografia unei persoane este unul considerabil, biografia unui oraş pare infinit mai complicată. Este nevoie de acurateţe istorică, fler detectivistic, o formidabilă capacitate de analiză şi sinteză şi de un veritabil talent literar. Simon Sebag Montefiore reuşeşte să îndeplinească fiecare dintre aceste criterii şi scrie un bestseller de nonficţiune care are drept subiect centrul spiritual al celor mai importante trei religii monoteiste – Ierusalimul.
Viziunea de istoric serios, şcolit la Cambridge, a autorului iese la iveală din felul în care alege să structureze informaţiile. Povestea Ierusalimului este depănată strict cronologic, începând cu momentul în care David cucereşte cetatea Sionului, şi până la aşa-numitul Război al celor Şase Zile, din 1967, în urma căruia s-a ajuns la un statu quo valabil până în zilele noastre. Sebag Montefiore dă la o parte pas cu pas faldurile istoriei, relatând evenimentele în lumina strict a celor deja cunoscute, a trecutului (din punctul de vedere al cititorului, a capitolelor parcurse deja), ferindu-se de orice anticipare. Asumându-şi o asemenea perspectivă, a celui care analizează pas cu pas felul în care se construieşte istoria şi nu a unuia care priveşte retrospectiv, autorul are mai mari şanse să îşi atingă dezideratul unei relatări obiective. Din punctul de vedere al cititorului, scriitura capătă un anume dinamism. Textul pare a fi o permanentă relatare a unui prezent prin care se înaintează în timp real şi nu doar un plonjon în bucăţi de trecut rupte de context. Iată de pildă cum începe relatarea perioadei Regilor Iudeii, mai precis a istoriei Ierusalimului între 930 şi 626 î.Hr.: „După moartea lui Solomon în 930 î.Hr., după o domnie de patruzeci de ani, fiul său, Roboam, a chemat triburile la Sichem. Oamenii din nord l-au ales pe generalul Ieroboam să-i transmită tânărului rege că ei nu mai tolerează impozitele lui Solomon. «Eu şi mai greu voi face jugul vostru; tatăl meu v-a pedepsit cu bice, iar eu vă voi pedepsi cu scorpioni», a replicat Roboam. Cele zece triburi nordice s-au răsculat şi l-au ales pe Ieroboam rege al unui nou regat separat al Israelului. Roboam a rămas rege al Iudeii; el era nepotul lui Iahve şi deţinea Templul din Ierusalim, casa lui Iahve. Dar mult mai experimentatul Ieroboam, care şi-a instalat capitala la Sichem, s-a văzut în faţa următoarei situaţii: «Dacă poporul acesta va merge la Ierusalim pentru aducere de jertfă în templul Domnului, atunci inima poporului acestuia are să se întoarcă la domnul lor, Roboam, regele lui Iuda; pe mine au să mă ucidă.» Aşa că a ridicat două temple mai mici la Betel şi Dan, altare canaanene tradiţionale. Domnia lui Ieroboam a fost lungă şi glorioasă, dar nu a reuşit niciodată să se ridice la înălţimea Ierusalimului lui Roboam. Uneori, cele două regate israelite se războiau între ele, alteori erau aliate.” (p. 53)
De cele mai multe ori, istoria unui singur oraş ajunge să fie o reflexie a istoriei mari. Conflicte, intrigi, revolte (uneori înăbuşite sângeros), legătura dintre religie şi conducerea unui stat, fanatism, sfere de influenţă, toate acestea sunt subiecte care au marcat mileniile de istorie a Ierusalimului şi au jalonat un tablou în care pacea este mai degrabă excepţia şi nu regula. Simon Sebag Montefiore reuşeşte de asemenea să radiografieze subtil şi altceva – un soi de suflet al locului, o spiritualitate care a dăinuit indiferent de ocârmuire, de războaie sau de interesele de moment ale mai marilor vremii. În Epilog există câteva pagini în care autorul relatează cu detaşare cum decurge o zi obişnuită din viaţa oraşului.
Traducerea aruncă din păcate o uşoară umbră asupra cărţii, deoarece sunt sesizabile suişuri şi coborâşuri de stil. Uneori textul sună extrem de fluent, de-a dreptul literar, iar alteori pare mai mult o descriere seacă, genul de traducere care se apropie de original, dar nu şi de uzanţele limbii române. Aceste uşoare fluctuaţii foarte probabil se datorează faptului că volumul a fost tradus de trei persoane diferite, redactorul reuşind să limiteze discrepanţele, dar nu complet.
Ierusalim – biografia unui oraş este o carte fascinantă, foarte bine documentată, dură şi obiectivă deopotrivă, despre centrul spiritual al celor mai mari trei religii monoteiste. De ce tocmai Ierusalimul, o urbe aflată într-un spaţiu geografic mai degrabă aspru şi în afara rutelor comerciale? Cu inteligenţă şi eleganţă, Simon Sebag Montefiore propune răspunsuri cel puţin surprinză toare, iar a-i urmări raţionamentele întinse pe sute de pagini reprezintă pentru oricine un festin intelectual.