după succesul deja clasicei serii de
aventuri ale lui Harry Potter, moda
recurgerii la soluţii magice pentru
ambalarea inexplicabilului continuă să invadeze
literatura pentru copii. În lumea de azi, când
oricine poate avea acces la „tehnologia magică“
modernă (altădată apanajul vrăjitorilor), este
totuşi evident că interesul nu mai poate fi stârnit
de transformările materiale, ci doar, eventual,
de cele lăuntrice.
Printre autorii destul de cunoscuţi
în acest domeniu, Ed Masessa poate stimula
curiozitatea adolescenţilor români prin
apropierile pe care Ucenicul magicianului
pare să le facă de Castelul din Carpaţi şi de
Dracula, ba chiar şi de Cireşarii şi Nuieluşa
de alun (basm după toate tiparele pe care le putem
recunoaşte acum într-o variantă globalizat-newagistă).
Dar dacă autorul american a avut un
oarecare acces, poate printr-un terţ mijlocitor, la
mai sus pomenitele best-sellers, rămâne un semn
de întrebare. Povestea celor doi fraţi, Henry Leach,
dintr-o famile cu lungă tradiţie de făuritori
de baghete fermecate, şi a surorii sale
Brianna, care ajung la marele meşter de
asemenea baghete, Coralis, la castelul
său transilvan, pentru a învăţa formule
şi tehnici vrăjitoreşti, are un precedent
în numeroasele iniţieri de acest gen
petrecute în Transilvania (De l-am pomeni
doar pe Paracelsus, care recunoaşte că
a învăţat despre puterile plantelor pe
aceste meleaguri, şi tot ar fi de ajuns
pentru prestigiul local). Ţara pădurilor
umbroase, unde se pot ascunde făcătorii
de bune şi rele, iar magicianul se poate
izola spre a-şi păstra secretele, e un loc
ideal pentru rituri – cel iniţiat trebuind
să doarmă singur în pădure; sau, cum
se întâmplă şi în această carte, după
model inclusiv eliadesc, să se scufunde
în irealitatea unei ape. Coralis, bătrânul
făuritor de baghete magice, hotărăşte
să îşi împărtăşească experienţa unui grup de tineri
(grup mic, cu puteri moştenite şi talente pentru
ceremonii şi incantaţii, tineri „la trup curaţi“,
aflaţi la prima, încă nemanifestata iubire, purtând
veşminte şi culori pe măsura personalităţii şi a
dispoziţiilor lor elementale etc.). Celor doi învăţăcei
li se adaugă treptat Luis din Ecuador, Katelyn din
Irlanda, Serena din neamul Navajo, Bryndis
din Groenlanda, locuri cu tradiţie pentru magie.
Hotărârea lui Coralis are loc in extremis, căci Răul
(întruchipat de o particulă invadatoare şi puterea
supremă pe care o râvneşte un fost ucenic) e pe
punctul de a lua în stăpânire lumea. Pe lângă
aventurile incredibile care aduc confruntarea, ca
în orice basm, cu propriul sine şi răul interior,
cartea prilejuieşte şi un îndemn la meditaţie asupra
puterii cuvintelor, gesturilor, privirii, intenţiei
etc. Calităţile care o ridică deasupra
kitchului sunt umorul şi accentul pe rolul
prieteniei, atât de importantă pentru
copii. Cei cândva fermecaţi de Cireşari
vor redescoperi, pe aceleaşi cărări din
Carpaţi, varianta postmodernă a magiei
relaţiilor sociale.
**
masca de argint, al patrulea
volum din seria
Magisterium de Holly
Black şi Cassandra Clare e un roman
fantastic cu acelaşi public ţintă – adolescenţii
curioşi de stăpânirea elementelor şi de
năvala sentimentelor – avându-i drept
eroi pe Call, Tamara, Inamicul Morţii,
colegii lor de la Magisterium, Makarii
ş.a., ba chiar unele animale cu puteri
suprafireşti, precum câinele Havoc. Punctul
de greutate e meditaţia asupra morţii,
care, chiar învinsă (Call îşi învie
cel mai bun prieten dăruindu-i o părticică
din sufletul lui) are, de fapt, rostul ei, iar
întoarcerea individuală., chiar dacă posibilă,
nu-şi mai găseşte loc în Marea Armonie.
Romanul începe spectaculos cu o evadare
din închisoarea Panopticum, unde Call
fusese înlănţuit în mod magic, poate o
aluzie la Omul cu masca de fier, prizonierul
misterios care a devenit timp de trei secole
eroul controversat al câtorva zeci de romane,
piese de teatru, filme de capă şi
spadă, benzi desenate ş.a.. Într-un
fel, aventurile şi intrigile imaginate
de Alexandre Dumas, Paul Féval,
M. Rostand, sau viziunile filmografice
cu mari actori precum Douglas
Fairbanks, Louis Hayward, Richard
Chamberlain sau Jean Marais
(până la relativ recentul The Man
in the Iron Mask de William Richert)
răsună undeva în fundalul acestuifantasy.
Autoarele vădesc şi lecturi din cărţile
alchimice, despre rolul forţelor secrete
din natură (apare în prim plan inclusiv
paracelsianul Alcahest). Într-un timp în
care informaţia e singurul scop – timp,
chiar şi la şcoală, umplut cu lucruri repede
uitate, care nu apucă să ajungă „coapte“
– autoarele le amintesc adolescenţilor
relaţia dintre cer şi pământ, dar şi
faptul că această legătură de multe ori tensionată
există nu numai în afara, ci şi în lăuntrul nostru.
Toate acestea au mai fost spuse, desigur, de clasici;
dar meritul Măştii de argint e că sunt repuse în
scenă alert, cu detaşare şi umor, iar tenebrele,
spiritele închise în materie, magisteriul, Marea
Operă etc. stârnesc curiozitatea şi dorinţa elevilor
de a întrezări deschiderile pasionante la
care ar putea să-i conducă studiul ştiinţelor
(dar fără a lăsa de-o parte metafizica). Nu
în ultimul rând, unul din marile merite
ale acestei cărţi este traducerea excepţională.
***
miza pe umor acaparează
integral cartea unui scriitor
român aflat la prima apariţie
editorială, Răzvan „Franco“ Niţoi, care
semnează textul şi ilustraţiile unor foarte
voioase isprăvi de vacanţă. Felix pleacă
într-o tabără unde copiii nu au voie cu
smartphone sau tabletă, ceea ce declanşează
peripeţii pline de haz legate de comunicare:
„Aici, în tabără, regula este că nu avem voie
să comunicăm cu cei de acasă la telefonul
mobil decât în caz de urgenţe. Dacă vrem
să primim sau să trimitem noutăţi trebuie
să folosim metoda antică: scrisorile trimise
prin poştă. Ni s-a explicat că este o ocazie
unică şi foarte interesantă de a afla cum e să aştepţi
cu nerăbdare câteva rânduri, o dată la două-trei zile.
E destul de interesant, ce-i drept, dar unii dintre noi
sunt atât de disperaţi de lipsa telefoanelor, încât
au început să-şi roage prietenii de acasă să le trimită
prin poştă pagini tipărite din Facebook“.
Cei care nu pot trăi fără paginile din Facebook
nu ştiu nici să fiarbă ouăle, nici să accepte prezenţa
şoriceilor, de nelipsit într-un loc unde trebuie
depozitate alimente. Un băiat încearcă, spre a-şi
impresiona prietena, că confecţioneze
capcane din ce în ce mai sofisticate – unde
evident nu prinde nimic, dar prietenii,
pentru a-l ajuta să scape de obsesie, îi
introduc în capcană un şoarece mort de
bătrâneţe găsit prin curte, căruia îi atârnă
de labă un bileţel de adio, ca şi cum s-ar
fi sinucis!. Tortul trimis de o mamă iubitoare
e rapid devorat de colegii „andrisantului“,
scrisorile „roz“ ale unor fete sunt prilej
pentru răspunsuri contrafăcute şi nevinovate
intrigi amoroase etc. Odată trezit în tabără,
gustul pentru farse nu îl părăseşte pe Felix
nici în propria casă: la o petrecere de
familie schimbă etichetele de mâncare
vegetariană cu cele de preparate din carne
(aducând la disperare o mătuşă neverosimil
de strict vegană), intră pe Facebook în
contul unui prieten care urma să se însoare
şi „anunţă“ că decomandă nunta şi „alege
libertatea“ etc. Ilustraţiile autorului contribuie şi
ele din plin la atmosfera optimizantă, impregnată
de dinamism, nu în ultimul rând menită să atragă
atenţia asupra transformărilor sociale.
