Nu multă lume îl cunoaşte la noi pe Nicolae Corbeanu şi e păcat: cărţi de felul celei scrise de el apar foarte rar şi sunt, de obicei, trecute cu vederea. Puţini oameni par interesaţi de opiniile despre lume ale unui româno-german şi de poziţia unui astfel de om în univers.

Jurnalist remarcabil, consacrat – prin tot ceea ce scrie de peste patru decenii – relaţiilor româno-germane, Nicolae Corbeanu, român trăind în Germania, aparţine definitiv acelei categorii de intelectuali care se revendică în eternitate din două lumi, personificînd mereu frontiera. Ca şi în această carte intitulată Exerciţii de globalizare, Bucureşti, 2014.

Avantajul esenţial nu e neglijabil: prin perspectiva sa asupra ţării în care s-a născut (România), asupra ţării în care s-a expatriat în depărtatul an 1973 (Germania), ca şi asupra lumii contemporane, autorul ne apare drept un honnête homme cosmopolit, cetăţean al universului în sens luminist. Iată-ne transpuşi în urmă cu două secole şi jumătate. „Sunt un om al secolului 20 rătăcit în secolul 21. Ştiu că ar cam trebui să-mi fie ruşine, dar asta e situaţia” (p.243). Autorul se înşeală: e din secolul al XVIll-lea francez.

Un honnête homme este cel care respectă regulile, care nu face rău aproapelui său, nu se încadrează nici unei secte, inclusiv religioase, se socoteşte apatrid în sensul bun al cuvîntului, iubind cu înţelegere toate ţările şi toate popoarele. Am desenat astfel profilul lui Nicolae Corbeanu.

În această carte defilează prin faţa noastră zeci de instantanee din Germania şi România, scene bonome, familiale şi comice, dar provocînd cîteodată un surîs trist. Ele descriu viaţa Europei de azi mai concret decît ar face-o un tratat de economie socială. Publicate din cînd în cînd în reviste, aceste tablete pierd mult; publicate în volum, ele capătă culoare.

Ideologia implicită din Exerciţii de globalizare nu putea fi decît cea anticomunistă; din cauza comunismului a fost persecutat studentul la Filologie Corbeanu, în siniştrii ani ‘50, şi acelaşi comunism l-a împins să plece definitiv din ţară.

Anticomunismul autorului e însă blazat şi învăluit în înţelepciune. Singurele însemnări acide privesc eterna Uniune Sovietică, de la Stalin la Putin, Imperiul unde Răul a luat naştere, s-a vărsat şi continuă să se verse peste întreaga lume (vezi Dar voi cum vă purtaţi cu negrii?, Brejnev la Ungheni, Democraţie à la russe). Restul? O privire critic-moderată asupra lumii ce ne înconjoară. Din confruntarea implicită, România iese mai degrabă avantajată: criticile la adresa ei par blînde şi binevoitoare. În schimb, criticile la adresa Germaniei şi ale Occidentului, în general, au fost evident scrise de un român care a trăit în comunism. Doar el putea privi cu indignare recrudescenţa stîngii în Germania, năvala ruşilor în staţiunile mediteraneene, ravagiile politicii „corecte” importate din America.

Dincolo de perspectiva politică a acestei cărţi, să observăm subtilitatea lingvistică a lui Nicolae Corbeanu, transformată uneori în literatură; bucăţile bazate pe bilingvism românogerman devin extraordinar de amuzante, iar parodierea anglicismelor la modă te face să rîzi cu tristeţe.

„Îmi propusesem să fac un shopping ca să-mi pun la punct un basic pentru outdoor. Sigur, nu ţin neapărat să fie overdressed, dar, dacă ar fi s-o cred pe nevastă-mea, nici dressdown nu-mi pot permite să ies din casă. Mă gîndeam chiar dacă ar fi cazul să mă aliniez ultimului trend şi să-mi fac şi un basic pentru after work party. Mi-e teamă, cu atîtea noutăţi, să nu fac un burn out. O să mă duc la doctor să-mi facă un check up. Cam atît deocamdată. S-auzim de bine. Sorry. See you later”. (p.236-237).

Subtilitatea însemnărilor nu poate împiedica o concluzie neaşteptată: nu mai există la ora actuală o diferenţă prea mare între Germania şi România; cu excepţia nivelului material de trai, ţările seamănă surprinzător de mult, pentru că prostia e universală.

Nu trebuie să fim indiferenţi la asemenea cărţi ce apar la limita dintre ţări şi dintre lumi: ele surprind deseori ceea ce perspectiva internă omite sau distorsionează. Nu s-a spus, pe drept cuvînt, că viziunea străinului inteligent asupra unei ţări va fi şi cea a posterităţii înseşi?