Nu multă lume îl cunoaşte la noi pe Nicolae Corbeanu şi e păcat: cărţi
de felul celei scrise de el apar foarte rar şi sunt, de obicei, trecute
cu vederea.
Puţini oameni par
interesaţi de opiniile despre
lume ale unui româno-german
şi de poziţia unui astfel de om
în univers.
Jurnalist remarcabil, consacrat –
prin tot ceea ce scrie de peste patru
decenii – relaţiilor româno-germane,
Nicolae Corbeanu, român trăind în
Germania, aparţine definitiv acelei
categorii de intelectuali care se
revendică în eternitate din două lumi,
personificînd mereu frontiera. Ca
şi în această carte intitulată Exerciţii
de globalizare, Bucureşti, 2014.
Avantajul esenţial nu e neglijabil:
prin perspectiva sa asupra ţării în
care s-a născut (România), asupra
ţării în care s-a expatriat în depărtatul
an 1973 (Germania), ca şi asupra
lumii contemporane, autorul ne apare
drept un honnête homme cosmopolit,
cetăţean al universului în sens luminist.
Iată-ne transpuşi în urmă cu două
secole şi jumătate. „Sunt un om al
secolului 20 rătăcit în secolul 21. Ştiu
că ar cam trebui să-mi fie ruşine, dar
asta e situaţia” (p.243). Autorul se
înşeală: e din secolul al XVIll-lea
francez.
Un honnête homme este cel care
respectă regulile, care nu face rău
aproapelui său, nu se încadrează nici
unei secte, inclusiv religioase, se
socoteşte apatrid în sensul bun al
cuvîntului, iubind cu înţelegere toate
ţările şi toate popoarele. Am desenat
astfel profilul lui Nicolae Corbeanu.
În această carte defilează prin faţa
noastră zeci de instantanee din
Germania şi România, scene bonome,
familiale şi comice, dar provocînd
cîteodată un surîs trist. Ele descriu
viaţa Europei de azi mai concret decît
ar face-o un tratat de economie socială.
Publicate din cînd în cînd în reviste,
aceste tablete pierd mult; publicate
în volum, ele capătă culoare.
Ideologia implicită din Exerciţii
de globalizare nu putea fi decît cea
anticomunistă; din cauza comunismului
a fost persecutat studentul la Filologie
Corbeanu, în siniştrii ani ‘50, şi acelaşi
comunism l-a împins să plece definitiv
din ţară.
Anticomunismul autorului e însă
blazat şi învăluit în înţelepciune.
Singurele însemnări acide privesc
eterna Uniune Sovietică, de la Stalin
la Putin, Imperiul unde Răul a luat
naştere, s-a vărsat şi continuă să se
verse peste întreaga lume (vezi Dar
voi cum vă purtaţi cu negrii?, Brejnev
la Ungheni, Democraţie à la russe).
Restul? O privire critic-moderată
asupra lumii ce ne înconjoară. Din
confruntarea implicită, România iese
mai degrabă avantajată: criticile
la adresa ei par blînde şi binevoitoare.
În schimb, criticile la adresa Germaniei
şi ale Occidentului, în general, au
fost evident scrise de un român care
a trăit în comunism. Doar el putea
privi cu indignare recrudescenţa
stîngii în Germania, năvala ruşilor
în staţiunile mediteraneene, ravagiile
politicii „corecte” importate din
America.
Dincolo de perspectiva politică
a acestei cărţi, să observăm subtilitatea
lingvistică a lui Nicolae Corbeanu,
transformată uneori în literatură;
bucăţile bazate pe bilingvism românogerman devin extraordinar de
amuzante,
iar parodierea anglicismelor la modă
te face să rîzi cu tristeţe.
„Îmi propusesem să fac un shopping
ca să-mi pun la punct un basic pentru
outdoor. Sigur, nu ţin neapărat să fie
overdressed, dar, dacă ar fi s-o
cred pe nevastă-mea, nici dressdown
nu-mi pot permite să ies din casă.
Mă gîndeam chiar dacă ar fi cazul să
mă aliniez ultimului trend şi să-mi
fac şi un basic pentru after work party.
Mi-e teamă, cu atîtea noutăţi, să
nu fac un burn out. O să mă duc la
doctor să-mi facă un check up.
Cam atît deocamdată. S-auzim de
bine. Sorry. See you later”. (p.236-237).
Subtilitatea însemnărilor nu poate
împiedica o concluzie neaşteptată:
nu mai există la ora actuală o diferenţă
prea mare între Germania şi România;
cu excepţia nivelului material de trai,
ţările seamănă surprinzător de mult,
pentru că prostia e universală.
Nu trebuie să fim indiferenţi la
asemenea cărţi ce apar la limita dintre
ţări şi dintre lumi: ele surprind deseori
ceea ce perspectiva internă omite
sau distorsionează. Nu s-a spus, pe
drept cuvînt, că viziunea străinului
inteligent asupra unei ţări va fi şi cea
a posterităţii înseşi?