Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Vocea de Constantin Ţoiu


Agresivitatea, ca fruct al reprimării dorinţelor, constituind arheologia omului: stratificarea experienţelor de tot felul şi la diverse adâncimi, supusă cercetărilor psihologice, invenţiunilor romaneşti...

Eroul X, handicapat, împingând lucrurile până la limita lor umană.

Deci, o sursă neîntreruptă de devieri care de care mai ascunse, mai spectaculoase ca sens, redus la Vocea auto-denunţătoare a insului spre final, care se alienează, se sminteşte. Se vede după stilul relatărilor din ce în ce mai dure şi mai confuze...

Singura realitate, complet transformată, prelucrată, în raport cu cea fizică, normală, rămâne glasul, rămâne vocea omului...

După cum consideră, în felul său, însuşi R. M. Alb�r�s:

îDacă omul nu mai crede în om, nici în civilizaţia sa, nici în habotniciile epocii sale (şi nici în normaltiatea sa, aş adăuga n.n.) atunci nu-i mai rămâne ca realitate decât voceaî

Literatura încetează a mai fi povestire, naraţie, polemică, descriere socială sau psihologică. Ea redevine acel pariu al langajului datorită căruia ne numim oameni. Aţi mai fi oare oameni dacă părinţii voştri nu v-ar mai învăţa să vorbiţiî Copiii-lup, acei Mowgli adevăraţi, pruncii adoptaţi de diverse animale nu vor putea niciodată redeveni oameni.

Cinstire omenească adusă sfântului grai! după cum se spunea încă din secolul al XVI-lea. Când lumea se va preschimba în cenuşă, este de dorit ca nouă să ne rămână cel puţin pâinea noastră cea de toate zilele: limbajulî.

Şi criticul francez continuă aplicându-şi afirmaţiile asupra operii a doi mari scriitori ai vremii noastre, C�line şi Beckett...

îUn om î scrie R. M. Alb�r�s î este o voce şi nu un număr de asigurări sociale. Iată ceea ce este vădit în primele eseuri ale lui Samuel Beckett scrise în limba franceză, la fel ca şi în episoadele mai mici ale flecărelilor celiniene (bavardages). Există oare în secolul nostru scriitori mai diferiţi unul de altul şi mai divergenţi decât C�line şi Beckettî... C�line a trăit într-o lume realistă de grajduri şi cocini, Beckett a evocat o lume purificată şi nevolnică, dar abstractă şi teoretică. Totuşi î şi chiar şi în ciornele lor pe care astăzi le putem citi în ediţia originală î amândoi au o trăsătură comună, trupeţii şi medicaştrii rataţi la C�line, şi vagabonzii nelămuriţi ai lui Beckett.

Amândoi, şi C�line şi Beckett, au evocat acelaşi bălegar, unul ca miros, celălalt într-o manieră abstractă. Dar amândoi ştiu că, înaintea unei lumi mediocre sau a unei vieţi ratate, le rămâne un al treilea suflu: vocile, vocile lor inimitabile. Iar literatura încetează atunci de a mai fi ceva scris şi tipărit negru pe alb, ca să devină o lectură orală cu tonul şi modul ei de a fi cântată...î

Dar Iliada şi Odiseia... precum şi celelalte epopei ale omenirii nu au fost mai întâi voci,... oralităţi cântate de şamanii evurilor primitive până la trubadurii feudali, vecini cu noiî

*

Invers: Omul este rău de la natură şi societatea îl obligă să fie bun...

*

Dreptul de a muri, singurul drept, de fapt, al săracilor. Comunismul, altfel gândit, s-ar putea să fie doar amânat...

*

Groaza măreşte lucrurile impunându-le cu brutalitate spre atenţie instinctului de conservare.

*

Distrugând, copiii învaţă să construiască.

*

|mbătrânind, redevii ceea ce, cu multe prefaceri şi viclenii, ai crezut mult timp că eşti... Ceea ce lăcomia, minciuna, iubirea de sine, fantezia mai mult sau mai puţin profitabilă, a complicat în tine...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara