Poeta şi traducătoarea Viola Fischerová s-a născut pe 18 octombrie 1935 la Brno. A început să studieze boemistica şi polonistica la Facultatea de Ştiinţe Umaniste a Universităţii Masaryk din Brno, dar şi-a terminat studiile la Universitatea Carolină din Praga. Începând din anul 1961 este angajată la Radio Cehoslovacia, în cadrul Redacţiei de satiră şi umor, iar mai târziu în cadrul Redacţiei literare.
În anul 1968, Radio Cehoslovacia transmite piesa de teatru Puişori
nemuritori, scrisă de Viola Fischerová, dar la puţin timp după aceea autoarea emigrează în Elveţia împreună cu soţul ei, scriitorul Karel Michal. În exil, Viola Fischerová lucrează ca asistentă de regie, profesoară şi garderobieră. Între 1972 şi 1977 studiază Germanistica şi Istoria la Universitatea din Basel. după moartea soţului (1985), se mută la München, unde începe să colaboreze cu Radio Europa Liberă. Îşi continuă activitatea literară, colaborând în special cu revista Mărturii, editată în exil.
În 1957, editurile au refuzat să-i publice primul volum de poezie numit Scufundare, astfel încât autoarea debutează oficial de-abia în 1993 cu volumul liric Poezii în memoria lui Pavel Buska (acesta fiind pseudonimul literar al primului ei soţ, Karel Michal). În volumul Adultă din anul 1996, autoarea se prezintă ca o poetă a exilului, a pribegiei, iar căutarea rădăcinilor pierdute este unul dintre motivele principale prezente în versurile sale. Pentru volumul Oră de toamnă târzie care cuprinde creaţia autoarei din eprioada 1986-1992, Viola Fischerová a primit Premiul Fondului Literar Ceh. Ecourile lirice din anii ‘60 şi părţi din creaţia de mai târziu se regăsesc în volumul Ca puful. În anul 2006, cartea Ce ne-a povestit clipa cea lungă a fost recompensată cu Premiul Magnesia Litera pentru Cea mai bună carte pentru copii şi tineret. Ultimul volum publicat de Viola Fischerová poartă numele Copilul de nisip şi a apărut în 2007. Din el fac parte şi poeziile selecţionate pentru actuala antologie.
Viola Fischerová a încetat din viaţă pe 4 noiembrie 2010, în Praga.

Soarele mai încălzeşte
dar vântul îngheţat
loveşte şi doboară
vara de ieri
toamna de azi
Ajunge o zi
şi la fereastra mea bate
o ramură golaşă
Ce fragile sunt zidurile
între a fost nu este
şi sunt
*
Când râzi
sunt în stare
să sar peste Zidul flămânzilor1
să merg pe sârmă
să povestesc viaţa
ca pe o glumă
Zâmbeşte
râzi copile
Ca să mă transform
şi pentru tine
*
Să mai fiu o dată cu tine
noaptea în cabina de duş
la hotel
să mă contopesc cu tine
înăuntru
şi să nu putem deschide
să fremătăm
şi în apa caldă
din care să nu ne mai
întoarcem…
Şi apoi sub plăpumi
să râdem şi să râdem
şi să râdem
până dimineaţa
*
Când vezi mulţimea de copii
deşeuri
cu ochii în lacrimi
spui
că dacă vreau
putem să-l răscumpărăm
măcar pe unul
să nu-l mai condamne nimeni
la bordel
sau la sclavie
O fetiţă şi un băieţel
ca să rămână ceva aici
în urma noastră
un copil pentru mine
unul pentru tine
Putem să luăm avionul şi să-i
vizităm
două doamne cu suflet bun
care le fac cadouri îi alintă
şi apoi dispar
Doamne
să-i ai în grija Ta şi pe ceilalţi
cărora le-am refuzat visul
şi speranţa
*
De fiecare dată ţi-e ruşine
că nu ai dat destul
că din mai mult
facem puţin
Umbra nimicului
Apăsarea vinei
De puţinătatea faptei
*
Îţi sărbătoreşti trupul gol
care se teme
singur în faţa oglinzii
demult căzut pradă
şi purtând urmele altor năvoade
Ghiceşti în el un bărbat
în pragul bătrâneţii
şi pe el l-a iubit
o fată
frumoasă şi proaspătă


1 Zidul flămânzilor – Zid de apărare
construit între anii 1360-1362 pe
dealul Petrín din porunca lui Karel
al IV-lea, menit a consolida sistemul
de apărare al Castelului din Praga
(Hradului) împotriva eventualelor
atacuri dinspre sud şi vest. Conform
legendei, la construcţia sa ar fi
lucrat cei mai nevoiaşi dintre locuitorii
Pragăi, cărora regele ar fi intenţionat
să le ofere astfel o sursă de câştig.