Îmi place să-mi închipui că oamenii m-au uitat pentru ca
singur să mă pot
gîndi în linişte la sophrosyne
un bărbat neidentificat în Viena încă unul care va scrie prostii
despre oraş
dar va rata oamenii
dulceaţa am lăsat-o acasă aici gardurile sînt foarte corecte
statuile nu se uită
la tine
oamenii calcă rapid trotinete
prefer să circul fraudulos cu U1 dimineaţa cînd măturătorii
găsesc
poeme căzute pe străzi
viaţa e fraudă parcă aşa spunea Karl Kraus poate mint
nimeni nu e îndeajuns om încât lumea să-i dea bună ziua
gentlemani desăvîrşiţi în lesa de aur pe cel mai înalt acoperiş
din Praterstrasse unde comand zăpadă sub ochii invidioşi
ai oligarhilor ruşi
şi ai femeilor uimite că diamantul iernii nu costă nimic –
mă gîndesc la tine înrămată acasă în timp ce străbat piaţa
de carne
dobînda scadentă a zilelor noastre.

27 decembrie 2014