Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Viaţa cu sufletul la gură de Tudorel Urian


Primul volum din Memoria ca zestre conţine însemnări din jurnalele ţinute de Nina Cassian între 1948 şi 1953, adnotate la mijlocul anilor '70 şi reinterpretate după stabilirea autoarei în Statele Unite, în anul 1985. Celor cinci ani de "însemnări la zi" din primul volum le corespunde în volumul al doilea o perioadă de 31 de ani. Şi ce ani! 1954-1985.

Sînt anii "reeducării" în care puşcăriile din România sunt ticsite de scriitori şi de tot ce a însemnat elita intelectuală şi politică interbelică. Începe micul dezgheţ de după Raportul Hrusciov, are loc revoluţia din Ungaria şi, imediat după înăbuşirea acesteia, noua strîngere a şurubului la nivelul întregului lagăr comunist. Trupele sovietice sînt retrase din România, este anunţată oficial încheierea cooperativizării, apar primele semne ale liberalizării, la începutul anilor '60. Moare Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar noul secretar general al PCR, Nicolae Ceauşescu îşi trăieşte clipa de glorie în august 1968 cînd se opune invadării Cehoslovaciei de către armatele ţărilor semnatare ale Tratatului de la Varşovia. Charles de Gaulle şi Richard Nixon vin să vadă cu ochii lor minunea politică de la Bucureşti, iar Paul Goma devine membru PCR. Urmează vizitele "istorice" în Coreea de Nord şi China, tezele din iulie şi impunerea unui progresiv cult al personalităţii, pînă la dimensiunile sale absurde de la mijlocul deceniului nouă. Mutaţiile succesive din viaţa politică au rezonanţă şi în viaţa literară unde, după realismul socialist al anilor '50 urmează revoluţia estetică a generaţiei '60 şi efortul generaţiilor următoare de a nu coborî ştacheta impusă de aceasta în pofida politicii tot mai restrictive impuse de autorităţi în domeniul culturii. Clasicii literaturii române interbelice care şi-au continuat activitatea şi în primele decenii ale comunismului (Sadoveanu, Camil Petrescu, Arghezi, Bacovia, George Călinescu, Tudor Vianu etc.) dispar, iar mulţi dintre scriitorii valoroşi ai timpului emigrează şi sînt trecuţi imediat la index. Chiar şi unora dintre cei rămaşi în ţară li se interzice dreptul la semnătură.

Mai nimic din toate acestea nu se regăseşte în însemnările Ninei Cassian. "Jurnalul" său este de fapt o succesiune de notaţii datate - unele de-a dreptul eliptice - care indică temperatura vieţii amoroase a autoarei şi dau seama de preocupările ei poetice şi componistice. De altfel, scurtimea textului (31 de ani de viaţă sînt condensaţi în doar 286 de pagini de text, dintre care o bună parte o reprezintă comentariile făcute de autoare la însemnările originare în perioada 2003-2004) sugerează fie că autoarea nu a ţinut niciodată ceea ce se numeşte curent un jurnal, fie că prezentul volum este rodul unei foarte exigente selecţii (deşi calitatea însemnărilor nu lasă să se întrevadă o asemenea ipoteză). Am să dau un singur exemplu: anul 1980 este expediat de autoare în mai puţin de o filă şi jumătate de text. Practic, însemnările din acest an vizează doar două zile: 22 ianuarie şi 6 septembrie. La ultima diarista notează sec: "A murit Marin (Preda - n.n.) - după cîteva surprinzător de calde întrevederi" (p. 242). Cam puţin pentru un om pe care Nina Cassian îl consideră azi, la ora bilanţului (vezi p. 282), una dintre cele două iubiri importante din viaţa ei, fapt cu atît mai surprinzător cu cît moartea scriitorului nu a fost una aşteptată, iar circumstanţele ei sînt departe de a fi limpezi.

Scriam în legătură cu primul volum din Memoria ca zestre că este valoros în măsura în care aduce testimoniul (mai rar) al cuiva care a crezut sincer şi a susţinut cu ardoare regimul comunist (în perioada de început, care a coincis cu maxima teroare) şi care a beneficiat din plin de toate privilegiile pe care acesta le acorda scriitorilor aliniaţi. În bună măsură aceste notaţii din interiorul puterii comuniste reprezintă principala cotă de interes şi pentru actualul volum. Cel puţin în primii ani, autoarea este aceeaşi comunistă fanatică, dispusă în orice moment să-şi impună ideile cu indiferent ce argumente, inclusiv cu cele ale feminităţii, de departe cele mai eficiente: "...Adrian mi-a plăcut ceva mai mult, a fost mult mai potolit, spunînd acelaşi gen de fraze ("sînt orbit de tine, înnebunit"), dar pe un ton mult mai convingător, mai firesc - drept care am început să-l cred. Vrea "să-l mîntuiť şi eu n-am nimic contra, cu condiţia ca el să mă ajute, devenind dacă nu comunist măcar renunţînd la a fi un duşman al ideilor mele" (p. 48). Scriitoarea este suficient de inteligentă pentru a observa ticăloşia sistemului, dar preferă să meargă cu valul dintr-o laşitate pe care astăzi o recunoaşte cu o seninătate jovială. Şedinţa de excludere din partid a lui Al. Jar (fost membru al Rezistenţei franceze, a cărui soţie, Olga Bancic fusese decapitată de nazişti) este relatată cu o simplitate dezarmantă: "Nu aveam nici o îndoială că era un comunist cinstit, m-am gîndit să mă abţin de la vot, dar, din laşitate, n-am făcut-o şi astfel Jar a fost exclus din partid în unanimitate" (p. 50).

După 1954, viaţa Ninei Cassian se derulează pe aceleaşi coordonate din volumul precedent: munca la poeme şi compoziţii, iernile la Sinaia şi verile la 2 Mai, iubirea devastatoare pentru soţul ei Al. I. Ştefănescu, presărată cu sportive amoruri extraconjugale cu scriitori mai mult sau mai puţin notorii. E drept, spre nemulţumirea ei, confortul de la Pelişor trebuie înlocuit cu unul inferior, cel al vilei de la Cumpătu, dar dezagrementul este compensat pentru scriitorii dragi regimului de posibilitatea efectuării unor excursii în străinătate (în 1958, în vreme ce N. Steinhardt şi Alexandru Paleologu se pregăteau să intre la închisoare, Nina Cassian face prima excursie în Occident). Între amoruri, călătorii şi munca de creaţie, anii se risipesc în zbor. Apar primele semne de bătrîneţe (excelent descrise la paginile 102-103), crizele conjugale tot mai lungi şi mai dure, dezamăgirile politice, iar amanţii ocazionali se împuţinează vizibil.

Însemnările din caietele Ninei Cassian nu aduc cine ştie ce revelaţii în ce priveşte istoria acelor ani. Ele devin interesante doar în măsura în care le corelăm şi comparăm cu alte mărturii ale epocii (Ion Ioanid & comp.) pentru a realiza tabloul complet din anii de început ai regimului comunist. Mult mai interesante decît însemnările politice sînt însă notaţiile care privesc lumea scriitoricească. Nina Cassian a cunoscut multă lume, iar unele dintre portretele realizate de ea surprind perfect personalitatea unor scriitori consacraţi de azi, aflaţi la vremea respectivă la începutul carierei. În 1956, autoarea se întîlneşte pentru prima dată cu Eugen Barbu: "La Sinaia, l-am cunoscut pe Eugen Barbu, autorul Gropii. Nu e prea interesant ca individ, cam crispat, inabil în societate, cam deplasat, cu unele grosolănii, totuşi aparent "băiat bun", ceea ce accentuează uneori latura deplorabilă, de inegală graţie sufletească" (p. 43). Despre Nicolae Breban scrie în 1962: "Ce mă nemulţumeşte la N(icolae) B(reban) e brutalitatea lui (care nu e semn de forţă), caracterul peremptoriu al afirmaţiilor pe care le face, megalomania furibundă" (p. 100). Despre acelaşi Breban, trei ani mai tîrziu: "Am un prieten pe care încep să-l detest: Breban. Cu tot formidabilul lui talent, în raporturile personale e mînat de subiectivism furibund, pînă la fanatism (cea mai odioasă boală a spiritului). Dumnezeule ce plăcere îi face să se audă dizertînd! Nu îngîmfarea, nici măcar megalomania nu mă supără atît cît faptul că are numai certitudini şi nici un dubiu!" (p. 122). Fănuş Neagu într-o însemnare din 1980: "La Sinaia - a fost o catastrofă numită Fănuş Neagu. Huligan, antisemit - m-a terorizat o noapte întreagă pînă m-a dat afară din odaie". (p. 242). La polul opus, Mircea Ivănescu, în anul 1966: "E pentru mine o mare încîntare să-l am aproape pe Mircea, un adevărat "intelectual", nu un artist ca Miro sau ca Breban, ci un intelectual dintre aceia pe care-i căutam în perioada războiului, de care am fugit apoi ani de zile şi pe care-i regăsesc acum, cu o înţelegere şi o adeziune superioară din partea mea" (p. 138). Amatorii de picanterii din lumea literară vor fi satisfăcuţi să afle bîrfe picante, mai mult sau mai puţin verificate, care circulau în epocă, legate de relaţia lui Marin Preda cu Aurora Cornu, un denunţ împotriva autoarei semnat de Al. Oprea, Al. Andriţoiu şi... Nichita Stănescu, un altul al lui Dan Deşliu împotriva lui Marcel Breslaşu ori al lui A.E. Baconsky împotriva membrilor Cercului Literar de la Sibiu (vezi pp. 159-160), o bîrfă a lui Dorin Tudoran strecurată lui Doinaş şi chiar infidelităţile reciproce ale "cuplului mitic" Doinaş-Irinel Liciu (vezi p. 238).

Ce rămîne dintr-o viaţă după vârsta de 60 de ani (vîrstă la care se încheie însemnările acestui jurnal)? În cazul Ninei Cassian, un număr de cărţi şi compoziţii muzicale în bună parte uitate. Chipurile unor oameni de mult intraţi în nefiinţă care au dat cîndva fiori inimii şi trupului. Amintirea freneziei unor zile în care tinereţea era trăită cu incandescenţă, viaţa părea o veşnică sărbătoare a iubirii şi a creaţiei şi totul părea posibil. Peste toate, o privire înţeleaptă, dar, inevitabil, tristă, asupra anilor care au trecut.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara